De la Părintele Ghelasie, vorbe pentru viaţa noastră!
Principiile Părintelui Ghelasie, marele isihast creştin trecut la Domnul in 2003, transmise de Părintele Valerian:
1.Să nu te alarmezi!
2.Să nu te contrazici!
3.Nu-ţi arăta nevoinţa!
4.Nu blama Răul! (care cuprinde Nu deznădăjdui, Nu cârti, Nu condamna, Nu judeca)
În fotografie, Părintele Ghelasie de la Mănăstirea Frăsinei:
1.Să nu te alarmezi!
2.Să nu te contrazici!
3.Nu-ţi arăta nevoinţa!
4.Nu blama Răul! (care cuprinde Nu deznădăjdui, Nu cârti, Nu condamna, Nu judeca)
În fotografie, Părintele Ghelasie de la Mănăstirea Frăsinei:
Mananca, roaga-te, iubeste!
Uneori, sa-ti pierzi echilibrul datorita iubirii face parte din a trai o viata echilibrata.
DE ZIUA POEZIEI: Doua poeme de VIRGIL MAZILESCU
Vei auzi din nou: fii inima mea
vei auzi din nou: fii inima mea
simplu: deschizi doar nişte canale
care din obişnuinţă nu mai duceau nicăieri
apoi îţi arzi hainele
o piele febril descheiată
încă om
mâine poimâine doar mărturia lui poate amintirea
cu haosul ei frăţesc: şi mai mic uriaş inima şi
aşadar aşadar devii a doua mea inimă
apropie-te
la toate acestea ce vei răspunde? fără un cuvânt
vei părăsi la noapte oraşul
şi absenţa ta: o cicatrice pe un perete de aer
micşorându-se din ce în ce
Prefaţă
şi după ce am inventat poezia într-o încăpere clandestină
din adâncul pământurilor sterpe -curajul şi puterea(omenească)
s-au topit ca aburul
şi altceva în afară de faptul că m-am născut şi că trăiesc
şi că probabil voi muri cutremurându-mă(ceea ce dealtfel am vrut să spun şi acum doi ani şi acum trei ani de zile)
deocam-
dată vai nu pot spune
îmi reiau prin urmare vechea limbă: începând chiar din
clipa de faţă. o sucesc o mângâi o bat cu sete. dar sintagmele
stranii în care (se spune că)sufletul meu doarme ca într-o vi-
zuină pierdută nu mă mai ademenesc. degetele subţiri care vor
săpa canale-n pădure şi se vor întoarce acolo mereu şi vor intra
încetul cu încetul în putrefacţie? degetele subţiri nu mă mai
tulbură
vei auzi din nou: fii inima mea
simplu: deschizi doar nişte canale
care din obişnuinţă nu mai duceau nicăieri
apoi îţi arzi hainele
o piele febril descheiată
încă om
mâine poimâine doar mărturia lui poate amintirea
cu haosul ei frăţesc: şi mai mic uriaş inima şi
aşadar aşadar devii a doua mea inimă
apropie-te
la toate acestea ce vei răspunde? fără un cuvânt
vei părăsi la noapte oraşul
şi absenţa ta: o cicatrice pe un perete de aer
micşorându-se din ce în ce
Prefaţă
şi după ce am inventat poezia într-o încăpere clandestină
din adâncul pământurilor sterpe -curajul şi puterea(omenească)
s-au topit ca aburul
şi altceva în afară de faptul că m-am născut şi că trăiesc
şi că probabil voi muri cutremurându-mă(ceea ce dealtfel am vrut să spun şi acum doi ani şi acum trei ani de zile)
deocam-
dată vai nu pot spune
îmi reiau prin urmare vechea limbă: începând chiar din
clipa de faţă. o sucesc o mângâi o bat cu sete. dar sintagmele
stranii în care (se spune că)sufletul meu doarme ca într-o vi-
zuină pierdută nu mă mai ademenesc. degetele subţiri care vor
săpa canale-n pădure şi se vor întoarce acolo mereu şi vor intra
încetul cu încetul în putrefacţie? degetele subţiri nu mă mai
tulbură
"Frumosul adevăr - cel mai simplu tratament pentru cancer"
Pentru fiecare dintre noi, fie că sîntem pregătiţi sau nu, va veni ceasul cel de pe urmă. Nu vor mai fi răsărituri de soare, minute, ore sau zile. Tot ce ai adunat, lucruri preţuite sau uitate, vor trece în mîinile altora. Bogăţia, celebritatea şi puterea ta se vor risipi ca fumul în vînt.
Nu va conta ce ai avut sau ai datorat.
Pica, resentimentele, frustrarea şi gelozia nu vor mai fi. La fel, speranţele, ambiţiile, planurile şi promisiunile tale vor expira. Victoriile şi eşecurile care păreau atît de importante vor fi uitate. La sfîrşit nu va mai conta de unde vii şi unde te-ai aşezat. Nu va mai conta dacă eşti frumos sau inteligent.
Atunci, ce va conta? Cum va fi măsurată valoarea vieţii tale?
Nu va conta ce ai cumpărat, ci ce ai construit.
Nu ce ai luat, ci ce ai dat.
Nu va conta succesul, ci ce ai lăsat în urmă.
Nu va conta ce ai învăţat, ci ce i-ai învăţat pe alţii.
Va conta orice gest de integritate, compasiune, curaj ori sacrificiu care i-a ridicat, i-a însufleţit şi i-a făcut pe ceilalţi să-ţi urmeze exemplul.
Nu va conta competenţa, ci caracterul tău.
Va conta nu cîţi oameni ai cunoscut, ci cîţi îţi vor simţi multă vreme lipsa.
Vor conta nu amintirile tale, ci ale celor dragi despre tine.
O viaţă care contează nu e construită la voia întîmplării, ci prin alegere.
(Discursul final al documentarului "Frumosul adevăr - cel mai simplu tratament pentru cancer")
Nu va conta ce ai avut sau ai datorat.
Pica, resentimentele, frustrarea şi gelozia nu vor mai fi. La fel, speranţele, ambiţiile, planurile şi promisiunile tale vor expira. Victoriile şi eşecurile care păreau atît de importante vor fi uitate. La sfîrşit nu va mai conta de unde vii şi unde te-ai aşezat. Nu va mai conta dacă eşti frumos sau inteligent.
Atunci, ce va conta? Cum va fi măsurată valoarea vieţii tale?
Nu va conta ce ai cumpărat, ci ce ai construit.
Nu ce ai luat, ci ce ai dat.
Nu va conta succesul, ci ce ai lăsat în urmă.
Nu va conta ce ai învăţat, ci ce i-ai învăţat pe alţii.
Va conta orice gest de integritate, compasiune, curaj ori sacrificiu care i-a ridicat, i-a însufleţit şi i-a făcut pe ceilalţi să-ţi urmeze exemplul.
Nu va conta competenţa, ci caracterul tău.
Va conta nu cîţi oameni ai cunoscut, ci cîţi îţi vor simţi multă vreme lipsa.
Vor conta nu amintirile tale, ci ale celor dragi despre tine.
O viaţă care contează nu e construită la voia întîmplării, ci prin alegere.
(Discursul final al documentarului "Frumosul adevăr - cel mai simplu tratament pentru cancer")
Constrângere sau autenticitate?
Am găsit câteva vorbe frumoase astăzi, pe care le dau mai departe. Spre a fi ceea ce suntem...
"Morala, spunea Nae Ionescu, are două rădăcini: Una care înseamnă constrângere şi care izvorăşte din apăsarea semenilor asupra noastră. Ea face oamenii cumsecade. Alta, care izvorăşte din noi înşine şi care însemnează un anumit stil de viaţă personal, face pe oameni autentici. Îi face să fie ce sunt. Numai această din urmă rădăcină face morala cu adevărat respectabilă. Nietzsche are dreptate când numeşte pe cealaltă un paravan al laşităţii şi o compensaţie virtuală a năzuinţelor pe care n-ai avut curajul să ţi le-mplineşti aievea".
(din cartea lui Mircea Vulcănescu, "Nae Ionescu, aşa cum l-am cunoscut", Ed. Humanitas, 1992)
"Morala, spunea Nae Ionescu, are două rădăcini: Una care înseamnă constrângere şi care izvorăşte din apăsarea semenilor asupra noastră. Ea face oamenii cumsecade. Alta, care izvorăşte din noi înşine şi care însemnează un anumit stil de viaţă personal, face pe oameni autentici. Îi face să fie ce sunt. Numai această din urmă rădăcină face morala cu adevărat respectabilă. Nietzsche are dreptate când numeşte pe cealaltă un paravan al laşităţii şi o compensaţie virtuală a năzuinţelor pe care n-ai avut curajul să ţi le-mplineşti aievea".
(din cartea lui Mircea Vulcănescu, "Nae Ionescu, aşa cum l-am cunoscut", Ed. Humanitas, 1992)
Poetului Ion Nicolescu. La plecare
e ger în triste calendare
sfinţii se dau orbilor cu împrumut
în zadar am pîndit labirintul
Poetul îşi poartă paşii îndărăt
zar caldarîmului de pofte
într-o lume de tălpi îţi culci suferinţa
(pe un leu de-mprumut se vinde poetul)
nici vorba
vine iertarea de seară
ca o pasăre pe uscat
mai puţini tot mai puţini poeţi
libertatea poartă la gît
medalii de gheaţă
sfinţii se dau orbilor cu împrumut
în zadar am pîndit labirintul
Poetul îşi poartă paşii îndărăt
zar caldarîmului de pofte
într-o lume de tălpi îţi culci suferinţa
(pe un leu de-mprumut se vinde poetul)
nici vorba
vine iertarea de seară
ca o pasăre pe uscat
mai puţini tot mai puţini poeţi
libertatea poartă la gît
medalii de gheaţă
Nebun şi înger
cine are de-a face cu îngerii este deasupra jocurilor şi a lumii întregi ţi-am spus dimineaţă „nu de vulturi, ci de înălţimea zborului teme-te!”
m-am trezit greu, ţineam de mână un nebun
(îngemănat în aripă cu îngerul său, fugea în lume
pentru apărarea oamenilor singuri)
nu am uitat mersul pe sârmă, chiuitul aspru al gândului
pregătit de-cu-seară la foc mic,
de unde înţelepciunea,
de unde cumsecădenia de paie, de unde rostul
de a fi ceea ce sunt
într-o lume care nu este ceea ce este
nebun de aripă, mă vindecă lumii un înger...
m-am trezit greu, ţineam de mână un nebun
(îngemănat în aripă cu îngerul său, fugea în lume
pentru apărarea oamenilor singuri)
nu am uitat mersul pe sârmă, chiuitul aspru al gândului
pregătit de-cu-seară la foc mic,
de unde înţelepciunea,
de unde cumsecădenia de paie, de unde rostul
de a fi ceea ce sunt
într-o lume care nu este ceea ce este
nebun de aripă, mă vindecă lumii un înger...
ROMÂNIA DE COLECŢIE - Asta-i tara ta
Doar că, privind fotografia, au început să mă şiroiască lacrimi. Pe bune! Priviţi îndelung, cu suflet şi cu ochi buni. E atât de frumoasă iarna asta câteodată!
Asta e România de colecţie: un pompier şi un militar, purtând de mînă o bunică!
ROMÂNIA DE COLECŢIE - Poetul-cerşetor
Nu ştiam nimic despre poetul Ion Nicolescu până ieri. Pentru ca astăzi să îmi dau seama că pe Ion Nicolescu îl ştiu toţi românii. Ion Nicolescu e un "cerşetor", cules de pe stradă zilele trecute şi depus la Reanimare, cu diagnostic deloc încurajator. Starea lui este gravă.
Oamenii buni şi-au trimis veste despre starea poetului Ion Nicolescu. Scriu despre acest om pentru că aseară mi-a stors sufletul de fiori. Citeam despre el pe blogul lui liviuioanstoiciu.ro, scriitor care făcea publică o scrisoare despre vii... Redau câteva rânduri: "Niciodată nu am avut atâta tristeţe în cuvinte. Poetul Ion Nicolescu e internat la Spitalul Judeţean Buzău. A fost luat de pe stradă, găsit leşinat. L-au recunoscut nişte asistente ieşite din tura lor de serviciu, care au participat la unele manifestări cultuale. Au sunat la 112 şi l-au adăpostit la spital. Ion Nicolescu a ajuns un cerşetor. Acum o jumătate de oră, după ce m-a sunat dl. Cojocaru, m-am dus acasă şi am golit garderoba mea modestă. Nu am bani să cumpăr pentru Ion Nicolescu îmbrăcăminte şic. I-am umplut o sacoşă cu îmbrăcăminte de second-marin. Am dat şi cămaşa de pe mine. Trăim vremuri incredibile".
Cine este acest "cerşetor"?
Ion Nicolescu. Iată ce spunea Nicu Alifantis despre el: "Poetul bolnav de poezie, acelaşi care a semnat şi versurile cântecului «Douăzeci de îngeri», este domnul Ion Nicolescu. Ne-am cunoscut în 1975, într-unul dintre spectacolele Cenaclului Flacăra. Tot el a scris versurile unor cântece mai vechi de-ale mele, cum ar fi: «Rococo», care se găseşte pe albumul «Voiaj», apărut în 1995, apoi «Imn (Trăiască România)» şi «Cântec (Ţara noastră-i, ţara noastră)», care se găsesc pe single-ul editat împreună cu Florian Pittiş în 1979. Excepţional poet. Plin de umor, de simţ civic, patriot sincer şi adevărat, dedicat şi devotat omului şi drepturilor acestuia, încerca să-şi facă publice ideile în măsura în care era posibil la acea vreme. Nicolescu era foarte iubit de mişcarea avangardistă a artiştilor anilor '70. Unul dintre cei mai înfocaţi fani ai lui Ion Nicolescu la acea vreme era Florian Pittiş, care recita câteva poezii de-ale sale cu mare succes. «Imn (Trăiască România)» a fost unul dintre cele mai cântate cântece ale mele la acea vreme. Trebuie să recunosc că este poetul graţie căruia am căpătat cea mai mare popularitate cântându-i poezia. Aşa a fost să-mi rămână la suflet poemele domniei sale asupra cărora am revenit şi mă bucur nespus să le fac iarăşi cunoscute celor din jurul meu, pentru a nu fi uitate, aşa cum pe Ion Nicolescu l-a uitat viaţa, Dumnezeu ştie pe unde!”.
De povestit că da, pe Ion Nicolescu l-a uitat viaţa de mult! Cam prin vremea gloriei lui Păunescu, Alifantis şi alţii! Imnul Cenclului Flacăra, devenit apoi "Trăiască România", a fost scris de Ion Nicolescu în altă formă, fiind schimbat ulterior de Păunescu, cel care a introdus, în locul versurilor despre provinciile istorice, versurile cu "Trăiască Ceauşescu". Ion Nicolescu nu a acceptat, fapt care i-a atras numeroase ghionteli securistice. Păunescu a scos imnul în varianta patriotardă, Nicolescu a fost scos din librării şi biblioteci, odată cu varianta originală a cântecului.
Nimic din toate acestea nu mi-a dat însă fiori, aşa cum am simţit că mă zgudui la cele câteva cuvinte care încheie scrisoarea către Liviu Ioan Stoiciu: "În timp ce Ion Nicolescu zăcea în reanimare, dl. Cojocaru (prozator, angajat al spitalului, n.m.) a xeroxat nişte poezii ale acestuia, dându-le tuturor angajaţilor din spital. S-a întâmplat un mic miracol. După ce i-au citit poeziile, aceşti extraordinari oameni ai spitalelor s-au dus să-l vadă pe poet. Restul nu mai contează".
Aceasta e România de colecţie: un poet cerşetor, artişti mari care în trecătoare zile şi liniştite nopţi îşi amintesc despre cei care i-au făcut celebri ("pe Ion Nicolescu l-a uitat viaţa, Dumnezeu ştie pe unde!"), şi nişte oameni simpli dintr-un spital de provincie, cu salarii mizere, care, după ce vor fi citind pe holuri poezii xeroxate, scapă o lacrimă şi adapă de zile un poet-cerşetor.
Oamenii buni şi-au trimis veste despre starea poetului Ion Nicolescu. Scriu despre acest om pentru că aseară mi-a stors sufletul de fiori. Citeam despre el pe blogul lui liviuioanstoiciu.ro, scriitor care făcea publică o scrisoare despre vii... Redau câteva rânduri: "Niciodată nu am avut atâta tristeţe în cuvinte. Poetul Ion Nicolescu e internat la Spitalul Judeţean Buzău. A fost luat de pe stradă, găsit leşinat. L-au recunoscut nişte asistente ieşite din tura lor de serviciu, care au participat la unele manifestări cultuale. Au sunat la 112 şi l-au adăpostit la spital. Ion Nicolescu a ajuns un cerşetor. Acum o jumătate de oră, după ce m-a sunat dl. Cojocaru, m-am dus acasă şi am golit garderoba mea modestă. Nu am bani să cumpăr pentru Ion Nicolescu îmbrăcăminte şic. I-am umplut o sacoşă cu îmbrăcăminte de second-marin. Am dat şi cămaşa de pe mine. Trăim vremuri incredibile".
Cine este acest "cerşetor"?
Ion Nicolescu. Iată ce spunea Nicu Alifantis despre el: "Poetul bolnav de poezie, acelaşi care a semnat şi versurile cântecului «Douăzeci de îngeri», este domnul Ion Nicolescu. Ne-am cunoscut în 1975, într-unul dintre spectacolele Cenaclului Flacăra. Tot el a scris versurile unor cântece mai vechi de-ale mele, cum ar fi: «Rococo», care se găseşte pe albumul «Voiaj», apărut în 1995, apoi «Imn (Trăiască România)» şi «Cântec (Ţara noastră-i, ţara noastră)», care se găsesc pe single-ul editat împreună cu Florian Pittiş în 1979. Excepţional poet. Plin de umor, de simţ civic, patriot sincer şi adevărat, dedicat şi devotat omului şi drepturilor acestuia, încerca să-şi facă publice ideile în măsura în care era posibil la acea vreme. Nicolescu era foarte iubit de mişcarea avangardistă a artiştilor anilor '70. Unul dintre cei mai înfocaţi fani ai lui Ion Nicolescu la acea vreme era Florian Pittiş, care recita câteva poezii de-ale sale cu mare succes. «Imn (Trăiască România)» a fost unul dintre cele mai cântate cântece ale mele la acea vreme. Trebuie să recunosc că este poetul graţie căruia am căpătat cea mai mare popularitate cântându-i poezia. Aşa a fost să-mi rămână la suflet poemele domniei sale asupra cărora am revenit şi mă bucur nespus să le fac iarăşi cunoscute celor din jurul meu, pentru a nu fi uitate, aşa cum pe Ion Nicolescu l-a uitat viaţa, Dumnezeu ştie pe unde!”.
De povestit că da, pe Ion Nicolescu l-a uitat viaţa de mult! Cam prin vremea gloriei lui Păunescu, Alifantis şi alţii! Imnul Cenclului Flacăra, devenit apoi "Trăiască România", a fost scris de Ion Nicolescu în altă formă, fiind schimbat ulterior de Păunescu, cel care a introdus, în locul versurilor despre provinciile istorice, versurile cu "Trăiască Ceauşescu". Ion Nicolescu nu a acceptat, fapt care i-a atras numeroase ghionteli securistice. Păunescu a scos imnul în varianta patriotardă, Nicolescu a fost scos din librării şi biblioteci, odată cu varianta originală a cântecului.
Nimic din toate acestea nu mi-a dat însă fiori, aşa cum am simţit că mă zgudui la cele câteva cuvinte care încheie scrisoarea către Liviu Ioan Stoiciu: "În timp ce Ion Nicolescu zăcea în reanimare, dl. Cojocaru (prozator, angajat al spitalului, n.m.) a xeroxat nişte poezii ale acestuia, dându-le tuturor angajaţilor din spital. S-a întâmplat un mic miracol. După ce i-au citit poeziile, aceşti extraordinari oameni ai spitalelor s-au dus să-l vadă pe poet. Restul nu mai contează".
Aceasta e România de colecţie: un poet cerşetor, artişti mari care în trecătoare zile şi liniştite nopţi îşi amintesc despre cei care i-au făcut celebri ("pe Ion Nicolescu l-a uitat viaţa, Dumnezeu ştie pe unde!"), şi nişte oameni simpli dintr-un spital de provincie, cu salarii mizere, care, după ce vor fi citind pe holuri poezii xeroxate, scapă o lacrimă şi adapă de zile un poet-cerşetor.
ION NICOLESCU - Un poet in viata (noastra)
Cântul LXXX
eu ştiu ce-i o odă şi când a-nceput
dar odele vin de la sine
aşa cum eu însumi şi de bună voie
m-am ridicat din mulţime
poeţii-s omagiul acestei planete
pe care se-ntâmplă şi crime
pe care se-ntâmplă şi altceva
decât generoase fapte de rime
popoarele lumii fac mari sacrificii
şi-şi pot permite să aibă poeţi
să nu pierdem timpul cu false discuţii
toţi oamenii sunt nişte poeţi
Cântul XXV
ţara noastră-i ţara noastră
dulce pajişte albastră
aripă sculptată-n dor
de lumina ochilor
dacă-i dor nu-l stingi cu apă
dacă-i timp nu-l poţi întrece
dacă-i gând nu-l poţi străbate
noi suntem români
noi suntem români ca brazii
noi suntem români ca grâul
noi suntem români ca focul
noi suntem români
ţara noastră e a noastră
vârf de jale şi de dor
dulce arşiţă albastră
ca lumina ochilor
Cântul LXXXVI
cum poţi să treci
tu pe Calea Victoriei
cum poţi să bei cafea liniştit
când alt om ca tine
pe-aceeaşi planetă
poate-i bolnav
poate-i nefericit
un om ţine-o floare în dinţi
toată viaţa
şi cel mai moral dintre lucruri
e viaţa
şi cea mai frumoasă poveste e viaţa
pe care-o-nvăţăm cât trăim
pe de rost
eu ştiu ce-i o odă şi când a-nceput
dar odele vin de la sine
aşa cum eu însumi şi de bună voie
m-am ridicat din mulţime
poeţii-s omagiul acestei planete
pe care se-ntâmplă şi crime
pe care se-ntâmplă şi altceva
decât generoase fapte de rime
popoarele lumii fac mari sacrificii
şi-şi pot permite să aibă poeţi
să nu pierdem timpul cu false discuţii
toţi oamenii sunt nişte poeţi
Cântul XXV
ţara noastră-i ţara noastră
dulce pajişte albastră
aripă sculptată-n dor
de lumina ochilor
dacă-i dor nu-l stingi cu apă
dacă-i timp nu-l poţi întrece
dacă-i gând nu-l poţi străbate
noi suntem români
noi suntem români ca brazii
noi suntem români ca grâul
noi suntem români ca focul
noi suntem români
ţara noastră e a noastră
vârf de jale şi de dor
dulce arşiţă albastră
ca lumina ochilor
Cântul LXXXVI
cum poţi să treci
tu pe Calea Victoriei
cum poţi să bei cafea liniştit
când alt om ca tine
pe-aceeaşi planetă
poate-i bolnav
poate-i nefericit
un om ţine-o floare în dinţi
toată viaţa
şi cel mai moral dintre lucruri
e viaţa
şi cea mai frumoasă poveste e viaţa
pe care-o-nvăţăm cât trăim
pe de rost
ADRIAN POPESCU: Struguri
Dacă nu sîntem la fel cu versurile noastre
la ce bun să mai scriem?
Eminescu şi Rilke, Byron şi Bolliac şi Mureşanu
Voiculescu şi Mandelştam au reuşit.
Struguri nevăzuţi storşi în presele
Timpului.
Dacă nu-şi pot încarna imaginile
ce le mai rămâne poeţilor?
Roua şi cernelurile, da
broboanele de trudă, simetria, da
dar mai cu seamă sângele spălînd
obrazul şi mîinile care ţin cartea.
În fibrele tinere ale lemnului
în cămările închise ale pietrei
numai zvîcnetul arterelor pătrunde
numai culoarea sîngelui rezistă vremii.
DANIEL PODLOVSCHI: Sa iubesti oamenii si muzica lor!
Daniel Podlovschi s-a născut la Iaşi, la 20 februarie 1939. A început studiul viorii la şase ani cu tatăl său, Rudolf Podlovschi, profesor de vioară şi violonist la Filarmonica din Iaşi. Progresele lui au fost atât de rapide, încât au condus la debutul său solistic la vârsta de 7 ani cu "Concertul în la minor" de Vivaldi, pe scena Teatrului Naţional din Iaşi. În 1949 s-a mutat la Bucureşti şi a început lecţiile cu reputatul pedagog Garabet Avakian. În 1960 a absolvit Conservatorul din Bucureşti la clasa profesorului Avakian, remarcându-se printre cei mai talentaţi violonişti din generaţia sa. A făcut studii postuniversitare la Moscova cu Iuri Iankelevici; în 1969, cu recomandarea lui Isaac Stern, a obţinut o bursă la Juilliard Shool of Music din New York, la clasa legendarului pedagog american Ivan Galamian. În SUA a urmat şi clasa de măiestrie a lui Itzhak Perlman (la Detroit). În perioada studiilor de peste Ocean a predat muzica de cameră la Colegiul Sarah Lawrence (Statul New York).
La 73 de ani, este în continuare solist la Filarmonica din Iaşi şi profesor titular la Academia de Muzică din Bucureşti.
Vineri, 27 ianuarie, la Botoşani, Daniel Podlovschi a interpretat Concertul pentru vioară şi orchestră în re major, op.61 (L.van Beethoven). O lecţie de virtuozitate, tenhică perfectă. Sunet amplu, susţinut de o maiestuoasă ţinută scenică, o generoasă atitudine a unui muzician care cântă pentru publicul său, pe care îl crede capabil să primească şi să aprecieze marea muzică a sufletului său.
De remarcat şi partea a doua a concertului de vineri, Orchestra Filarmonicii Botoşani reuşind o superba interpretare a Simfoniei a VII în la major, op.92, de L. van Beethoven.
duminica de ocazie
un clopot amuşină calea, ţi-am spus
să nu mai plantezi trandafiri pe zile fără soţ.
duminica, în faţa bisericii, un om în genunchi
adună iertările de prisos. Trecătorii se închină grăbiţi
(nu văd flacăra din buzunarul străinului)
fiecare pasăre pe limba ei transmite din oră în oră
ştiri din paradis. dulce sfadă de îngeri, arhanghelii nu mai ţin
de mult socoteala: o bătaie de inimă egal infinit pe din două
sub genunchi, omul îşi ţine strâns aripile de hârtie înnodate cu
iarbă de mare. "nu te ascunde, lasă aici o iertare", m-a strigat
fără glas. Străinul nici privire nu are, doar aripa de hârtie
foşneşte ca un ceasornic inundat de secunde.
duminica asta mă golesc de păcate. Pentru iertare am găsit
pământ bun la capătul străzii
de acolo, numai de acolo, îngerii pleacă în orice direcţie...
să nu mai plantezi trandafiri pe zile fără soţ.
duminica, în faţa bisericii, un om în genunchi
adună iertările de prisos. Trecătorii se închină grăbiţi
(nu văd flacăra din buzunarul străinului)
fiecare pasăre pe limba ei transmite din oră în oră
ştiri din paradis. dulce sfadă de îngeri, arhanghelii nu mai ţin
de mult socoteala: o bătaie de inimă egal infinit pe din două
sub genunchi, omul îşi ţine strâns aripile de hârtie înnodate cu
iarbă de mare. "nu te ascunde, lasă aici o iertare", m-a strigat
fără glas. Străinul nici privire nu are, doar aripa de hârtie
foşneşte ca un ceasornic inundat de secunde.
duminica asta mă golesc de păcate. Pentru iertare am găsit
pământ bun la capătul străzii
de acolo, numai de acolo, îngerii pleacă în orice direcţie...
Invazia florentină
tristeţea ca o fântănă răsturnată în mare
niciun ochi adormit, văzul bolnav de nesomn invadează fiirea
în fiecare seară ţărmul se transformă în mare de alge
să-ţi amestece trupul cu peşti,
încolăcite cuvinte într-un extaz fără sunet.
fata pe ţărm aprinde lumina, în timp ce
gongul străbate adâncul.
fără actori, fără scenarii şi critici
spectacolul se răsfrânge în mare.
invazia anunţată pentru ora 12 fix se transmite pe unde
la miezul nopţii
trupul tău alb se arată: peşti, aripi şi alge albastre,
în loc de ochi două sfeşnice aburind sub cupola de îngeri
prizonier in ceruri, Dumnezeu ne priveşte tăcut
nicio invazie nu te învaţă iubirea, iar pentru un război
e nevoie de doi...
niciun ochi adormit, văzul bolnav de nesomn invadează fiirea
în fiecare seară ţărmul se transformă în mare de alge
să-ţi amestece trupul cu peşti,
încolăcite cuvinte într-un extaz fără sunet.
fata pe ţărm aprinde lumina, în timp ce
gongul străbate adâncul.
fără actori, fără scenarii şi critici
spectacolul se răsfrânge în mare.
invazia anunţată pentru ora 12 fix se transmite pe unde
la miezul nopţii
trupul tău alb se arată: peşti, aripi şi alge albastre,
în loc de ochi două sfeşnice aburind sub cupola de îngeri
prizonier in ceruri, Dumnezeu ne priveşte tăcut
nicio invazie nu te învaţă iubirea, iar pentru un război
e nevoie de doi...
Parintele Iustin: Nu incit lumea la scandal, la razmerita, ci indemn lumea sa caute un adevar!
- Ramai indoielnic, dar poate sa fie si o realitate, fiindca intotdeauna orice miscare, orice interventie de tip politic, sau financiar, economic, are si in spatele ei ceva. Dar… nu inteleg nici sa vari cutitul pana la plasele… sa nu mai aiba omul posibilitatea nici macar o chirie sa mai plateasca, sa nu mai poata nici sa mai rasufle, sa se miste catusi de putin intr-o lume asa de saracita… Si abuzurile astea care s-au facut de oamenii astia ai nostri "politici" – dar la noi nu exista oameni politici, ci carcotasi europeni, toata adunatura, toate scursurile puse… – asta nu inseamna politica. Si atunci oamenii acestia care vad toata increngatura rautatilor, sigur ca ies in strada, pentru ca am ajuns o marfa ieftina. Nu incit lumea la scandal, la razmerita, ci indemn lumea sa caute un adevar, sa caute un om care sa lucreze in spiritul adevarului si dreptatii.
Cum poti tu, ca un conducator de tara, sa te simti bine, cand vezi ca peste tot se striga Jos… Ce stapanire mai poate avea un om ca acesta?
Tara are nevoie de oameni noi, care sa aiba un sentiment crestin si national, care sa mai poata imbunatati starea de lucruri.
- Ce sa ceara cei din strada?
- Sa ceara de la Dumnezeu intelepciune conducatorilor. Sa ceara cu orice pret sa gaseasca un om al lui Dumnezeu! Fara acest om de la Dumnezeu, noi nu putem sa ne redresam politic si economic. Foarte mult ii apreciez pe greci. Ei n-ar avea forta si puterea pe care o au – ca ei tot negustori sunt, asta i-a caracterizat mereu… – dar la greci este mai multa unitate, fiindca arhiereul este acolo [printre oameni]. El "bate din gura" acolo… Si asta este trupul unei natii. Este Hristos nevazut, [prin arhiereu], in El se formeaza unitatea. Si daca acolo este arhiereul, toate merg bine.
- Considerati ca si preotii ar trebuie sa fie alaturi de protestatari?
- La ora aceasta, nu este vorba de politica, cum reformulam [interpretam] noi: "Ah, biserica nu face politica". Pai nu faci politica acum, este vorba de a aduce un adevar in mijlocul unei natii! Ma mir cum un om din conducerea unui stat poate sa se complaca in forta, sa stea acolo, cand vezi ca te huiduieste o lume…
Rugaciunea intotdeauna a venit spre binele greutatilor si al necazurilor [?]… Numai rugaciunea, in toate vremurile… De aceea si Biserica se roaga mereu pentru pacea, bunul mers, intelegerea si armonia intre crestini si intre neamuri.
Orice actiune se intreprinde in tara noastra sa mearga de la Duhul Sfant… Sa se mearga la Patriarhie, sa faca acolo rugaciune, si hai, baieti… Preotii inainte, si poporul dupa ei.
(18 ianuarie 2012)
Cum poti tu, ca un conducator de tara, sa te simti bine, cand vezi ca peste tot se striga Jos… Ce stapanire mai poate avea un om ca acesta?
Tara are nevoie de oameni noi, care sa aiba un sentiment crestin si national, care sa mai poata imbunatati starea de lucruri.
- Ce sa ceara cei din strada?
- Sa ceara de la Dumnezeu intelepciune conducatorilor. Sa ceara cu orice pret sa gaseasca un om al lui Dumnezeu! Fara acest om de la Dumnezeu, noi nu putem sa ne redresam politic si economic. Foarte mult ii apreciez pe greci. Ei n-ar avea forta si puterea pe care o au – ca ei tot negustori sunt, asta i-a caracterizat mereu… – dar la greci este mai multa unitate, fiindca arhiereul este acolo [printre oameni]. El "bate din gura" acolo… Si asta este trupul unei natii. Este Hristos nevazut, [prin arhiereu], in El se formeaza unitatea. Si daca acolo este arhiereul, toate merg bine.
- Considerati ca si preotii ar trebuie sa fie alaturi de protestatari?
- La ora aceasta, nu este vorba de politica, cum reformulam [interpretam] noi: "Ah, biserica nu face politica". Pai nu faci politica acum, este vorba de a aduce un adevar in mijlocul unei natii! Ma mir cum un om din conducerea unui stat poate sa se complaca in forta, sa stea acolo, cand vezi ca te huiduieste o lume…
Rugaciunea intotdeauna a venit spre binele greutatilor si al necazurilor [?]… Numai rugaciunea, in toate vremurile… De aceea si Biserica se roaga mereu pentru pacea, bunul mers, intelegerea si armonia intre crestini si intre neamuri.
Orice actiune se intreprinde in tara noastra sa mearga de la Duhul Sfant… Sa se mearga la Patriarhie, sa faca acolo rugaciune, si hai, baieti… Preotii inainte, si poporul dupa ei.
(18 ianuarie 2012)
ZILELE EMINESCU, 13-15 ianuarie, Botoşani-Bălţi-Soroca - Vezi programul manifestărilor!
În perioada 13-15 ianuarie 2012 se desfăşoară la Botoşani, Bălţi şi Soroca Zilele Mihai Eminescu, cu decernarea Premiului Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" – Opera Omnia, evenimentul central al manifestării care va marca, pentru al doilea an, Ziua Naţională a Culturii în România.
O r g a n i z a t o r i i manifestărilor sunt Primăria Municipiului Botoşani, Consiliul Local Botoşani, Fundaţia Culturală "Hyperion – Caiete Botoşănene" Botoşani, Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii "Mihai Eminescu2, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, Teatrul "Mihai Eminescu" Botoşani, Muzeul de Istorie Botoşani, Biblioteca Judeţeană "Mihai Eminescu" Botoşani, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Botoşani, cu participarea Primăriei Bălţi, a Universităţii "Alecu Russo" Bălţi, a Consiliului Raional Soroca şi a Teatrului "Veniamin Apostol" Soroca.
PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR:
Vineri, 13 ianuarie 2012:
- ora 9, Hotel Rapsodia: Plecare la Bălţi, R. Moldova.
- ora 10, Sala de lectură a Bibliotecii Judeţene "Mihai Eminescu" Botoşani: Simpozion: 130 de ani de lectură publică. Cenaclu literar – Portretul artistului în tinereţe.
- ora 15,30 – Întâlnire cu oficialităţile din Bălţi. Depuneri de jerbe de flori la statuia lui Eminescu de pe Aleea Clasicilor. Vizitarea oraşului.
- ora 17 – Universitatea Bălţi – Întâlnirea scriitorilor cu profesorii şi studenţii Facultăţii de Filologie. Prezentări de cărţi, reviste, recital de poezie.
Sâmbătă, 14 ianuarie 2012:
- ora 10 – Deplasare la Soroca.
- ora 12 – Întâlnire cu oficialităţile din Soroca. Depuneri de jerbe de flori la statuia lui Ştefan cel Mare şi la statuia lui Mihai Eminescu.
- Vizitarea cetăţii.
- Spectacol de datini şi obiceiuri de iarnă susţinut de localnici.
- Şezătoare la Cetate, cu participarea poeţilor invitaţi.
- ora 16 – Sala de lectură a Bibliotecii Judeţene "Mihai Eminescu" Botoşani: Şezătoare literară cu participarea scriitorilor invitaţi. Prezentări de cărţi şi reviste.
- ora 12,30 –Primăria Vorona: Intâlnirea scriitorilor invitaţi cu membrii Societăţii Culturale "Raluca Iuraşcu" din Vorona.
Duminică, 15 ianuarie 2012:
- ora 9 – 15 ianuarie, Ziua Culturii Naţionale.
- Şedinţa extraordinară a Consiliului Local Botoşani.
- Prezentarea invitaţilor. Alocuţiuni.
- Ora 9,30 – Depuneri de coroane la statuia poetului Mihai Eminescu din faţa teatrului;
- Ora 10 – Galeriile de artă "Ştefan Luchian" – Vizitarea expoziţiei de artă fotografică Ozolin Duşa – Dor de Eminescu. Expoziţie şi prezentare de carte: Poeţi botoşăneni în colecţii susţinute de Primăria municipiului Botoşani şi alte primării din judeţ (Coşula, Cordăreni şi Todireni).
- Ora 10,30 – Biserica Uspenia - Te Deum.
- Ora 11,30 – Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii "Mihai Eminescu":
- Ora 11,30 – Slujba de pomenire la Biserica Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril Ipoteşti;
- Ora 12 – Amfiteatrul "Laurenţiu Ulici": Cuvânt de deschidere. Salutul invitaţilor.
- Ora 12,15 - Lansarea antologiei Noua poezie nouă, coordonator Dumitru Chioaru. Editura Limes. Prezintă Mircea Petean. Lecturi ale poeţilor prezenţi, incluşi în antologie.
- Prezentare carte: Aurel Dumitraşcu – Carnete maro. Jurnalul anilor 1982-1990. (2 volume), Ed. Conta. Prezintă Adrian Alui Gheorghe.
- Ora 13 – Spectacol de teatru "Reţeta dragostei" de Sabina Bălan, regia Lenuş Moraru şi Gelu Rîşca. Spectacolul este susţinut de elevii Atelierului de Teatru al Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" Botoşani;
- 13.45 – Sala "Horia Bernea": Vernisajul expoziţiei de pictură Lumină şi culoare – autor Florin Prodan.
- Ora 14.15 – Muzeul Tematic "Mihai Eminescu": vernisajul expoziţiei Eminescu – efluviile sufletului. Luminiscenţe, expoziţie de obiecte de patrimoniu realizată de muzeograf memorialist Maria Cassian;
- Ora 17 – Gala de decernare a Premiului Naţional de Poezie "Mihai Eminescu", Opera Prima, ediţia a XIV-a, şi Opera Omnia, ediţia a XXI-a. Prezintă actorul Marius Rogojinschi.
- Recital susţinut de Mircea Tiberian şi Nadia Trohin.
P a r t i c i p ă: Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Ion Pop, Cornel Ungureanu, Mircea A. Diaconu, Dinu Flămând, Ion Mircea, Varujan Vosganian, Gabriel Chifu, Irina Horea, Claudia Titza, Vasile Spiridon, George Vulturescu, Călin Vlasie, Carmen Veronica Steciuc, Ioan Radu Văcărescu, Silviu Guga, Dragoş Varga, Mircea Petean, Vasile Igna, Adrian Alui Gheorghe, Radu Florescu, Nicolae Sava, Cassian Maria Spiridon, Lucian Vasiliu, Daniel Corbu, Marius Chelaru, Adi Cristi, Liviu Pendefunda, Valentin Talpalaru, Leo Butnaru, Vasile Tărâţanu, Nicolae Spătaru, Nicolae Leahu, Maria Şleahtiţchi, Emilian Galaicu-Păun, Gheorghe Calamanciuc, Vasile Tudor, Gellu Dorian, Lucian Alecsa, Dumitru Ţiganiuc, Lucia Olaru Nenati, Maria Baciu, Emanoil Marcu, Nicolae Corlat, Vlad Scutelnicu, Petruţ Părvescu, Vasile Iftime, Dumitru Necşanu, Constantin Bojescu, Ciprian Manolache, Gabriel Alexe, Mircea Oprea, Cezar Florescu, Marius Irimia, Cristina Prisăcariu-Şoptelea, Mircea Tiberian, Nadia Trohin şi alţii.
PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR:
Vineri, 13 ianuarie 2012:
- ora 9, Hotel Rapsodia: Plecare la Bălţi, R. Moldova.
- ora 10, Sala de lectură a Bibliotecii Judeţene "Mihai Eminescu" Botoşani: Simpozion: 130 de ani de lectură publică. Cenaclu literar – Portretul artistului în tinereţe.
- ora 15,30 – Întâlnire cu oficialităţile din Bălţi. Depuneri de jerbe de flori la statuia lui Eminescu de pe Aleea Clasicilor. Vizitarea oraşului.
- ora 17 – Universitatea Bălţi – Întâlnirea scriitorilor cu profesorii şi studenţii Facultăţii de Filologie. Prezentări de cărţi, reviste, recital de poezie.
Sâmbătă, 14 ianuarie 2012:
- ora 10 – Deplasare la Soroca.
- ora 12 – Întâlnire cu oficialităţile din Soroca. Depuneri de jerbe de flori la statuia lui Ştefan cel Mare şi la statuia lui Mihai Eminescu.
- Vizitarea cetăţii.
- Spectacol de datini şi obiceiuri de iarnă susţinut de localnici.
- Şezătoare la Cetate, cu participarea poeţilor invitaţi.
- ora 16 – Sala de lectură a Bibliotecii Judeţene "Mihai Eminescu" Botoşani: Şezătoare literară cu participarea scriitorilor invitaţi. Prezentări de cărţi şi reviste.
- ora 12,30 –Primăria Vorona: Intâlnirea scriitorilor invitaţi cu membrii Societăţii Culturale "Raluca Iuraşcu" din Vorona.
Duminică, 15 ianuarie 2012:
- ora 9 – 15 ianuarie, Ziua Culturii Naţionale.
- Şedinţa extraordinară a Consiliului Local Botoşani.
- Prezentarea invitaţilor. Alocuţiuni.
- Ora 9,30 – Depuneri de coroane la statuia poetului Mihai Eminescu din faţa teatrului;
- Ora 10 – Galeriile de artă "Ştefan Luchian" – Vizitarea expoziţiei de artă fotografică Ozolin Duşa – Dor de Eminescu. Expoziţie şi prezentare de carte: Poeţi botoşăneni în colecţii susţinute de Primăria municipiului Botoşani şi alte primării din judeţ (Coşula, Cordăreni şi Todireni).
- Ora 10,30 – Biserica Uspenia - Te Deum.
- Ora 11,30 – Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii "Mihai Eminescu":
- Ora 11,30 – Slujba de pomenire la Biserica Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril Ipoteşti;
- Ora 12 – Amfiteatrul "Laurenţiu Ulici": Cuvânt de deschidere. Salutul invitaţilor.
- Ora 12,15 - Lansarea antologiei Noua poezie nouă, coordonator Dumitru Chioaru. Editura Limes. Prezintă Mircea Petean. Lecturi ale poeţilor prezenţi, incluşi în antologie.
- Prezentare carte: Aurel Dumitraşcu – Carnete maro. Jurnalul anilor 1982-1990. (2 volume), Ed. Conta. Prezintă Adrian Alui Gheorghe.
- Ora 13 – Spectacol de teatru "Reţeta dragostei" de Sabina Bălan, regia Lenuş Moraru şi Gelu Rîşca. Spectacolul este susţinut de elevii Atelierului de Teatru al Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" Botoşani;
- 13.45 – Sala "Horia Bernea": Vernisajul expoziţiei de pictură Lumină şi culoare – autor Florin Prodan.
- Ora 14.15 – Muzeul Tematic "Mihai Eminescu": vernisajul expoziţiei Eminescu – efluviile sufletului. Luminiscenţe, expoziţie de obiecte de patrimoniu realizată de muzeograf memorialist Maria Cassian;
- Ora 17 – Gala de decernare a Premiului Naţional de Poezie "Mihai Eminescu", Opera Prima, ediţia a XIV-a, şi Opera Omnia, ediţia a XXI-a. Prezintă actorul Marius Rogojinschi.
- Recital susţinut de Mircea Tiberian şi Nadia Trohin.
P a r t i c i p ă: Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Ion Pop, Cornel Ungureanu, Mircea A. Diaconu, Dinu Flămând, Ion Mircea, Varujan Vosganian, Gabriel Chifu, Irina Horea, Claudia Titza, Vasile Spiridon, George Vulturescu, Călin Vlasie, Carmen Veronica Steciuc, Ioan Radu Văcărescu, Silviu Guga, Dragoş Varga, Mircea Petean, Vasile Igna, Adrian Alui Gheorghe, Radu Florescu, Nicolae Sava, Cassian Maria Spiridon, Lucian Vasiliu, Daniel Corbu, Marius Chelaru, Adi Cristi, Liviu Pendefunda, Valentin Talpalaru, Leo Butnaru, Vasile Tărâţanu, Nicolae Spătaru, Nicolae Leahu, Maria Şleahtiţchi, Emilian Galaicu-Păun, Gheorghe Calamanciuc, Vasile Tudor, Gellu Dorian, Lucian Alecsa, Dumitru Ţiganiuc, Lucia Olaru Nenati, Maria Baciu, Emanoil Marcu, Nicolae Corlat, Vlad Scutelnicu, Petruţ Părvescu, Vasile Iftime, Dumitru Necşanu, Constantin Bojescu, Ciprian Manolache, Gabriel Alexe, Mircea Oprea, Cezar Florescu, Marius Irimia, Cristina Prisăcariu-Şoptelea, Mircea Tiberian, Nadia Trohin şi alţii.
Despre Felix Austria, cu dragoste!
Am ascultat la radio Concertul de anul nou al Filarmonicii din Viena. Dupa ce mi s-a stricat televizorul (ceea ce va doresc si voua!, o sa intelegeti atunci ce spun) am reintrodus in ambientul camerei mele aparatul de radio. E prima data cand ASCULT, nu PRIVESC concertul de anul nou. E o diferenta enorma. Imaginea - atunci cand nu esti participant direct la eveniment, iti fura din mirajul sunetului. Asa ca m-am bucurat mai mult ascultand intreg concertul.
Starea minunata mi-a adus aminte de o carte citita acum multi ani si care m-a uimit la acea vreme: Pridvoarele cerului, de Margarita Wallmann, publicata in Romania la Editura Muzicala, in anul 1981. M.W. s-a nascut la inceputul anilor 1900 si a murit in 1992.
Starea minunata mi-a adus aminte de o carte citita acum multi ani si care m-a uimit la acea vreme: Pridvoarele cerului, de Margarita Wallmann, publicata in Romania la Editura Muzicala, in anul 1981. M.W. s-a nascut la inceputul anilor 1900 si a murit in 1992. O carte biografica exceptionala, pe care o recomand tuturor. In care citeam despre fascinanta Austrie la modul urmator:
"Deviza formulata de Ludovic al III-lea in 1450: Bella gerant alii, tu felix Austria nube (Altii sa poarte razboaie; tu, fericita Austrie, incheie casatorii), deviza care a orientat de atunci intreaga politica a Habsburgilor".
"...acea Austrie pasnica, atat de obisnuita cu fericirea incat uneori nici nu-si dadea seama ca o are. Cand se isca un razboi pe pamantul ei, dulcea Austrie il lua in usor: situatia, se spunea, "e fara indoiala disperata, dar nu serioasa". (inceputul anilor 30) "La Viena viata se scurgea vesela si fara griji. Niciodata si nicaieri n-am mai regasit o existenta atat de pasnica, asemanatoare doar cu starea de har a lui Adam si a Evei in Rai, inainte de pacat".
La final, ceva de Stefan Zweig, bun prieten cu Margarita Wallmann: "Totdeauna arta si-a atins apogeul cand s-a aflat unita cu viata unui intreg popor. La Viena, cu arta nu se glumea: era in joc insasi onoarea cetatii. Era desigur foarte placut sa fii, la Viena, favoritul multimilor, dar era greu sa-ti pastrezi locul, caci nu ti se ierta nici cea mai mica delasare. Aceasta morala se extindea asupra tuturor meseriilor si dadea nastere unui spirit de emulatie binefacator".
Nu ratati Concertul de Anul Nou de la Viena!
Filarmonica din Viena se pregăteşte pentru unul dintre cele mai importante evenimente ale sale: concertul de Anul Nou. Anul acesta, la pupitru se va afla dirijorul leton Mariss Jansons. Concertul de Anul nou de la Viena va fi difuzat în direct şi de Televiziunea Română.
Ca de obicei, programul va fi alcătuit în majoritate de piese compuse de Johann Strauss, dar sunt şi lucrări de Ziehrer şi Ceaikovski.
Concertul de Anul Nou de la Viena este urmărit în peste 40 de ţări şi are o audienţă aproximativă de 1 miliard de telespectatori. Este transmis în direct de TVR 1 şi TVR HD pe 1 ianuarie, începând cu ora 12:15.
(http://www.tvr.info/)
Concertul poate fi ascultat si la Radio Romania Actualitati si Radio Romania Muzical.
LA MULTI ANI!
Ca de obicei, programul va fi alcătuit în majoritate de piese compuse de Johann Strauss, dar sunt şi lucrări de Ziehrer şi Ceaikovski.
Concertul de Anul Nou de la Viena este urmărit în peste 40 de ţări şi are o audienţă aproximativă de 1 miliard de telespectatori. Este transmis în direct de TVR 1 şi TVR HD pe 1 ianuarie, începând cu ora 12:15.
(http://www.tvr.info/)
Concertul poate fi ascultat si la Radio Romania Actualitati si Radio Romania Muzical.
LA MULTI ANI!
RADU GYR - Tacem din gura - VIDEO
Din tot, ne-a mai ramas aieve,
Acest zid grav, aceste dreve.
Crunt ferecati in piatra dura
Cu pumnii stransi, tacem din gura.
Tacem, parc'am tacea de veacuri
Ca niste funduri vechi de lacuri.
Si ferecat in bezna sura,
De mii de ani, tacem din gura.
Ei: ziduri, lanturi, temnicerii,
noi, numai cremenea tacerii.
Ei, biciuri cu batai si ura,
noi, urias inghet pe gura.
Deasupra vremii si genunii,
Tacem ca spinii si taciunii.
Tacem ca lama de custura,
Tacem mereu, tacem din gura.
Ne linge frigul pe ciolane,
Ei, foame, cuie si ciocane
Si orice zi e-o muscatura.
Scrasnind din dinti, tacem din gura.
Tacem ca lacatul pe use,
Tacem ca focul sub cenuse,
Tacem... dar noaptea sub celule,
Vuiesc torente nesatule.
Un zgomot bubuie departe,
Se darma parca ziduri sparte
Si parca lanturi cad in zgura.
Noi asteptam, tacem din gura.
Radu Gyr
Acest zid grav, aceste dreve.
Crunt ferecati in piatra dura
Cu pumnii stransi, tacem din gura.
Tacem, parc'am tacea de veacuri
Ca niste funduri vechi de lacuri.
Si ferecat in bezna sura,
De mii de ani, tacem din gura.
Ei: ziduri, lanturi, temnicerii,
noi, numai cremenea tacerii.
Ei, biciuri cu batai si ura,
noi, urias inghet pe gura.
Deasupra vremii si genunii,
Tacem ca spinii si taciunii.
Tacem ca lama de custura,
Tacem mereu, tacem din gura.
Ne linge frigul pe ciolane,
Ei, foame, cuie si ciocane
Si orice zi e-o muscatura.
Scrasnind din dinti, tacem din gura.
Tacem ca lacatul pe use,
Tacem ca focul sub cenuse,
Tacem... dar noaptea sub celule,
Vuiesc torente nesatule.
Un zgomot bubuie departe,
Se darma parca ziduri sparte
Si parca lanturi cad in zgura.
Noi asteptam, tacem din gura.
Radu Gyr
Preotul Toma Chiricuţă, de la Botoşani la Bucureşti
"La Zlătari - Bucureşti era un preot foarte bun, Toma Chiricuţă, de la Iaşi, botoşănean, care predica foarte frumos. Predica numai pentru intelectuali. Eu nu am auzit în viaţa mea un predicator mai desăvârşit decât părintele Toma Chiricuţă. Toată întelectualitatea era acolo. Duminica se oprea circulaţia pe Calea Victoriei". (Dimitrie Bejan, "Bucuriile suferinţei")
Părintele Toma Chiricuţă s-a născut pe 6 iunie 1887, într-un sat din Vaslui. A urmat Facultatea de Litere şi Filosofie şi apoi Teologia, fiind trimis şi la Universitatea Leipzig, unde va studia filosofia.
Revine în ţară şi se stabileşte la Botoşani, unde va activa ca profesor de limba germană. Tot aici se căsătoreşte, fiind hirotonit preot pentru Biserica Adormirea Maicii Domnului (Uspenia). În această perioadă înfiinţează împreună cu poetul George Tutoveanu şi cu scriitorul Tudor Pamfil Academia din Bîrlad, care va avea o intensă activitate în perioada interbelică. Devine, între timp, şi profesor de religie la Şcoala Primară din Botoşani.
A fost duhovnicul principesei Ileana a României, precum şi al reginei Elena a României.
Chemat la Bucureşti, este paroh al Bisericii Sf. Ciprian (Zlătari). Conduce revistele Ortodoxia şi Floarea Darurilor.
Fiind "cu putere multă" şi cu influenţă în fata credincioşilor, Părintele Toma Chiricuţă este arestat şi băgat la închisoare, deşi avea 75 de ani.
Moare în anul 1971, la vârsta de 85 de ani, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.
Părintele Toma Chiricuţă s-a născut pe 6 iunie 1887, într-un sat din Vaslui. A urmat Facultatea de Litere şi Filosofie şi apoi Teologia, fiind trimis şi la Universitatea Leipzig, unde va studia filosofia.
Revine în ţară şi se stabileşte la Botoşani, unde va activa ca profesor de limba germană. Tot aici se căsătoreşte, fiind hirotonit preot pentru Biserica Adormirea Maicii Domnului (Uspenia). În această perioadă înfiinţează împreună cu poetul George Tutoveanu şi cu scriitorul Tudor Pamfil Academia din Bîrlad, care va avea o intensă activitate în perioada interbelică. Devine, între timp, şi profesor de religie la Şcoala Primară din Botoşani.
A fost duhovnicul principesei Ileana a României, precum şi al reginei Elena a României.
Chemat la Bucureşti, este paroh al Bisericii Sf. Ciprian (Zlătari). Conduce revistele Ortodoxia şi Floarea Darurilor.
Fiind "cu putere multă" şi cu influenţă în fata credincioşilor, Părintele Toma Chiricuţă este arestat şi băgat la închisoare, deşi avea 75 de ani.
Moare în anul 1971, la vârsta de 85 de ani, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.
Dintr-un film despre viaţă, iubire, suferinţă şi adevăr. Nu rămâne decât Dumnezeu.
Viata e foarte scurtă, dar destul de lungă dacă o trăieşti din inimă!
Deci, sfărâmaţi lanţurile.
Iertaţi repede!
Sărutaţi încet!
Iubiţi sincer!
Râdeţi din tot sufletul...
...şi nu regretaţi niciodată ceva ce v-a făcut să zâmbiţi!
(dintr-un film. Poate fi şi filmul meu. Începând de acum, din clipa asta fără lanţuri!)
Deci, sfărâmaţi lanţurile.
Iertaţi repede!
Sărutaţi încet!
Iubiţi sincer!
Râdeţi din tot sufletul...
...şi nu regretaţi niciodată ceva ce v-a făcut să zâmbiţi!
(dintr-un film. Poate fi şi filmul meu. Începând de acum, din clipa asta fără lanţuri!)
Scrisoare către Michi
Să îți spun LA MULȚI ANI astăzi? Să sărbătorim astăzi ce?!
Doar că nu pot să îți urez La mulți ani astăzi. Pentru că, de o vreme, nu mai știu care sunt persoanele cu dizabilități… Oamenii întregi la trup care își mutilează sufletul? Oamenii cu mintea întreagă chinuiți de angoase, de ură, încrâncenați până și împotriva propriilor părinți? Cine, draga mea prietenă, poate pune prețul corect într-o lume contabilizată doar la capitolul A AVEA? Cine, prietena mea dragă, mai învață de la ține ce înseamnă A FI?
În urmă cu peste 40 de ani, la Maternitatea din Dorohoi, în ziua în care te-ai născut, medicii erau plecați la Iași, la nunta unui coleg. Te-ai născut cu asfixie, creierul nu a mai fost oxigenat și, până să primești un ajutor, organismul a fost afectat. Diagnosticul: sindrom extrapiramidal. O viață în fotoliul cu rotile. Scoți cu greu sunetele, vocea distorsionată lungește vocalele, mâinile se chinuiesc spasmodic să își găsească rostul...
Cu toate acestea, ai luptat, ai învățat, ai o minte fantastică și, mai ales, ai un suflet extraordinar și un simț al prieteniei divin! Ai înființat o asociație ortodoxă, IHTIS, care sprijină persoanele aflate în aceeași situație, visul cel mai mare fiind acela de a construi la Dumeni, în județul Botoșani, un Centru de Viață Independentă. Unde să vă purtați singuri de grijă, să vă bucurați de compania semenilor voștri, să nu mai fiți în grijă statului, care oricum nu vă mai poartă de mult de grijă. Nu înțeleg de ce o asemenea idee nu a fost îmbrățișată de autorități.
Ne-am întrebat vreodată de ce există printre noi "persoanele cu dizabilități"? Întrebați un părinte de câtă iubire este capabil copilul lui cu Sindrom Down. Urmăriți la biserică băiatul care știe pe de rost toată slujba și câtă frumusețe este în glasul sau chinuit, aruncat printre oameni... Câtă sfințenie în felul în care se roagă în față icoanelor... Câtă frumusețe în ochii lor...
Dragă Michi, ne-am obișnuit să facem din a vă sărbători un titlu de glorie, propria tolerantă față de persoanele cu dizabilități ne crește stima de sine, cădem deseori în păcatul mândriei, al gândului că suntem buni pentru că vă acceptăm...
Să ne ierți! Nu m-am gândit cât de greu este pentru voi să ne acceptați, să ne tolerați mândria, superioritatea, gesturile nătânge... Astăzi nu pot să îți urez LA MULȚI ANI! Pentru că, astăzi, mă sperie gândul că și la nașterea mea medicul ar fi putut să fie plecat la o nuntă... Astăzi te rog doar să ne ierți, să ne accepți și să ne iubești!
Patriotismul real este aproape sinonim cu acceptarea martirajului
Cred că pentru români patriotismul, patriotismul real este aproape sinonim cu acceptarea martirajului. Pentru că nu există mare patriot român sau bun patriot român care să nu fi sfîrşit rău în ţara asta. În ţara asta trăiesc bine vînzătorii de ţară, cei care nu dau doi bani pe ţara asta, cei care-o terfelesc, care-şi bat joc de ea şi fac afaceri pe seama ei şi nu le pasă de nimic.
Cei care iubesc cu adevărat această ţară sînt în marginea martirajului sau aproape martirizaţi. Deci n-o iubeşti pentru că ţi-ar întoarce această iubire sau ţi-ar arăta recunoştinţă sau te-ai complini prin valorile ei, ci pe undeva împotriva, dacă vrei, realităţilor.
Aşa trebuie iubită o ţară şi aşa o iubesc şi eu, adică sînt convins că ţara românescă este o ţară foarte frumoasă în Europa, întîi prin condiţiile ei fizice, geografice, o ţară de oameni foarte talentaţi, dar din nefericire lipsiţi completamente de caracter, de ţinută morală...
Cu toate acestea o iubesc, cum o voi iubi întotdeauna, indiferent în ce situaţie ar fi, bună sau rea.
Cezar Ivănescu, 1996
Sursa: In memoriam Cezar Ivanescu
.
Cei care iubesc cu adevărat această ţară sînt în marginea martirajului sau aproape martirizaţi. Deci n-o iubeşti pentru că ţi-ar întoarce această iubire sau ţi-ar arăta recunoştinţă sau te-ai complini prin valorile ei, ci pe undeva împotriva, dacă vrei, realităţilor.
Aşa trebuie iubită o ţară şi aşa o iubesc şi eu, adică sînt convins că ţara românescă este o ţară foarte frumoasă în Europa, întîi prin condiţiile ei fizice, geografice, o ţară de oameni foarte talentaţi, dar din nefericire lipsiţi completamente de caracter, de ţinută morală...
Cu toate acestea o iubesc, cum o voi iubi întotdeauna, indiferent în ce situaţie ar fi, bună sau rea.
Cezar Ivănescu, 1996
Sursa: In memoriam Cezar Ivanescu
.
DE 1 DECEMBRIE, LA MULTI ANI: Avem o tara!
(interpreteaza corul Maicilor de la Diaconesti)
Avem o tara unde au stapanit odata
Vitejii daci, barbati nemuritori
Si unde stau de veacuri laolalta
Izvoare, vai si munti cu fruntea-n zari.
Avem troite sfinte, altare si icoane
Si candeli ard cu mii de palpairi.
Avem atatea lacrimi si prigoane
Ca ne e plin pamantul de martiri.
Avem la Putna, sfant si viu cu duhul,
Pe cel ce-a stat Ortodoxiei scut;
Si azi de-l vom chema sa-nfranga Apusul
Va rasturna cinci veacuri de pamant.
Avem pe Brancoveanu pilda tare,
Ca pruncii lui sub sabie-au cazut
Ca sa pazeasca fara de schimbare
Credinta dreapta-n care s-au nascut.
Avem Ardealul sfant, pamantul rastignirii,
Cu tunuri sfartecat de cel viclean;
Avem Ierarhii sfinti, pe Iancu si martirii,
Pe Horea tras pe roata pentru neam.
Azi iarasi te-au suit vrajmasii tai pe cruce,
Ardeal cu trei culori impodobit,
Scriind deasupra vina ta cu sange:
Aceea ca Ortodoxia ai iubit.
Avem un rai de sfinti in temniti dati la moarte
Si aruncati in groapa nestiuti;
Dar astazi, dand pamantul la o parte,
Ies moaste sfinte-n zeghe grea de detinuti.
E jertfa lor de veacuri marturia
Ce striga din morminte pan’ la noi
Sa aparam cu ravna Ortodoxia
Si-acest pamant de Sfinti si de Eroi
Asta ma impresioneaza in aceasta seara!
Recitesc Dimitrie Bejan, "Bucuriile suferintei", si nu ma pot abtine sa nu dau mai departe cate ceva. De fiecare data ma impresioneaza foarte tare cartea asta. Parca as parcurge un film, iar gandul ca totul a fost real si ca nimeni, probabil, nu ar putea face un astfel de film, ma emotioneaza si mai tare:
"M-am eliberat in preajma zilei de 23 august 1964, in urma unui decret de amnistie generala pentru politici. Mai aveam de executat inca 18 ani de detentie! Am iesit intre ultimii 5 detinuti. M-am uitat in urma la poarta puscariei si am inceput a plange! As fi voit sa mor acolo! Mecanicul de tren s-a uitat la mine cu oarecare rusine ca aveam vreo 33 de petice la pantaloni si haine murdare. "De unde vii?", m-a intrebat. "Vin din rai!, i-am raspuns. Nu vezi ca stralucesc?". Eram asa de fericit! Eu chiar veneam din rai! Tare-mi parea rau ca ies si din gara priveam spre inchisoarea din Aiud, si cu lacrimi ziceam: "Mai, ce frumos a fost!". Mai omule, nu pricepi ca acolo am fost puri? Ne rugam si rabdam cu nadejde in Dumnezeu! Anii de inchisoare (1942-1964) au fost cei mai fericiti ani din viata mea.
Tata avea 90 de ani, sora mea era batrana. Mama era plecata la Dumnezeu. Tata nu m-a recunoscut cand am ajuns acasa. Eu i-am zis: "Eu sunt, tata, feciorul matale!": El desfaca niste graunte pentru moara. Venisem de la Aiud. Eu am umplut o galeata cu apa, am incalzit-o, am pus intr-un lighean si m-am spalat. Ce sa fac? Venisem de la puscarie! Tata tot se uita la mine si intreba: "Ce strain esti?". Eu i-am zis ca sunt feciorul lui. "Nu, nu. Feciorul meu ii mort". Am vazut ca nu ma recunoaste, am tacut, m-am spalat frumos, m-am imbracat, mi-am taiat unghiile. El a zis: "Esti strain. Uite, am fasole". Era intr-o vineri. "Mananci fasole?". Si am mancat amandoi. A facut el o mamaliga. Credea ca sunt un strain pe care il primeste la masa. Am mancat fasole cu dansul, am discutat o gramada de lucruri. Tot se uita intrebator la mine. Si a venit sora mea de la Iasi si ea m-a recunoscut. Si s-a convins tata ca sunt eu. Si asa m-a bocit tata!".
Pr. Dimitrie Bejan, "Bucuriile suferintei"
"M-am eliberat in preajma zilei de 23 august 1964, in urma unui decret de amnistie generala pentru politici. Mai aveam de executat inca 18 ani de detentie! Am iesit intre ultimii 5 detinuti. M-am uitat in urma la poarta puscariei si am inceput a plange! As fi voit sa mor acolo! Mecanicul de tren s-a uitat la mine cu oarecare rusine ca aveam vreo 33 de petice la pantaloni si haine murdare. "De unde vii?", m-a intrebat. "Vin din rai!, i-am raspuns. Nu vezi ca stralucesc?". Eram asa de fericit! Eu chiar veneam din rai! Tare-mi parea rau ca ies si din gara priveam spre inchisoarea din Aiud, si cu lacrimi ziceam: "Mai, ce frumos a fost!". Mai omule, nu pricepi ca acolo am fost puri? Ne rugam si rabdam cu nadejde in Dumnezeu! Anii de inchisoare (1942-1964) au fost cei mai fericiti ani din viata mea.
Tata avea 90 de ani, sora mea era batrana. Mama era plecata la Dumnezeu. Tata nu m-a recunoscut cand am ajuns acasa. Eu i-am zis: "Eu sunt, tata, feciorul matale!": El desfaca niste graunte pentru moara. Venisem de la Aiud. Eu am umplut o galeata cu apa, am incalzit-o, am pus intr-un lighean si m-am spalat. Ce sa fac? Venisem de la puscarie! Tata tot se uita la mine si intreba: "Ce strain esti?". Eu i-am zis ca sunt feciorul lui. "Nu, nu. Feciorul meu ii mort". Am vazut ca nu ma recunoaste, am tacut, m-am spalat frumos, m-am imbracat, mi-am taiat unghiile. El a zis: "Esti strain. Uite, am fasole". Era intr-o vineri. "Mananci fasole?". Si am mancat amandoi. A facut el o mamaliga. Credea ca sunt un strain pe care il primeste la masa. Am mancat fasole cu dansul, am discutat o gramada de lucruri. Tot se uita intrebator la mine. Si a venit sora mea de la Iasi si ea m-a recunoscut. Si s-a convins tata ca sunt eu. Si asa m-a bocit tata!".
Pr. Dimitrie Bejan, "Bucuriile suferintei"
Strict autentic (si incredibil!!): Directiva NKVD, din 1947
40. Atentie ca reprezentantii opozitiei politice sa fie inchisi. Sa se prelucreze acei opozanti care se bucura de stima populatiei bastinase. Inainte ca ei sa se intipareasca in constiinta maselor, trebuie lichidati prin asa-numite "intamplari neprevazute" sau inchisi sub acuzatie de crima de drept comun.
41. Trebuie impiedicata reabilitarea celor condamnati in procese politice. Daca aceasta reabilitare devine inevitabila, se admite doar cu conditia ca acel caz sa fie considerat o greseala judecatoreasca; nu va avea loc reluarea procesului, respectiv pricinuitorii judecatii gresite nu vor fi convocati.
42. Acei conducator numiti de catre partid care prin activitatea lor au produs pierderi sau au trezit nemultumirea angajatilor sa nu fie chemati in judecata. In cazuri drastice se recheama din functie, fiind numiti in pozitii similare sau superioare. La sfarsit trebuie pusi in functii de conducere si tinuti in evidenta ca si cadre de rezerva pentru perioada schimbarilor ulterioare.
43. Se aduc la cunostinta publicului procesele acelor persoane cu pozitie de conducere (in primul rand din cadrul armatei, ministerelor, serviciilor importante, cadrelor didactice) care sint invinuite de atitudine impotriva poporului, socialismului, industrializarii. E o actiune ce atrage atentia maselor populare
44. Cei care lucreaza in diferite functii trebuie sa fie schimbati si inlocuiti cu muncitori cu cea mai mica pregatire profesionala, necalificati.
45. Trebuie ca la facultati sa ajunga cu prioritate cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sint interesati sa se perfectioneze la nivel inalt, ci doar sa obtina o diploma.
Este un extras din Directiva NKVD-ului pentru tarile din orbita sovietica. Documentul, strict autentic, elaborat de NKVD la 2 iunie 1947, a fost descoperit în biroul lui Boleslaw Bierut, preşedinte al Poloniei (1945-1952) şi publicat pentru prima dată în ziarul polonez "Novi Dzienic", în 1981. Acelaşi document a mai fost descoperit şi în Cehoslovacia, Germania, Bulgaria. În mod sigur a fost aplicat şi în România, deşi SRI nu a confirmat existenţa lui în arhivele Securităţii. (romania-rusi.info)
41. Trebuie impiedicata reabilitarea celor condamnati in procese politice. Daca aceasta reabilitare devine inevitabila, se admite doar cu conditia ca acel caz sa fie considerat o greseala judecatoreasca; nu va avea loc reluarea procesului, respectiv pricinuitorii judecatii gresite nu vor fi convocati.
42. Acei conducator numiti de catre partid care prin activitatea lor au produs pierderi sau au trezit nemultumirea angajatilor sa nu fie chemati in judecata. In cazuri drastice se recheama din functie, fiind numiti in pozitii similare sau superioare. La sfarsit trebuie pusi in functii de conducere si tinuti in evidenta ca si cadre de rezerva pentru perioada schimbarilor ulterioare.
43. Se aduc la cunostinta publicului procesele acelor persoane cu pozitie de conducere (in primul rand din cadrul armatei, ministerelor, serviciilor importante, cadrelor didactice) care sint invinuite de atitudine impotriva poporului, socialismului, industrializarii. E o actiune ce atrage atentia maselor populare
44. Cei care lucreaza in diferite functii trebuie sa fie schimbati si inlocuiti cu muncitori cu cea mai mica pregatire profesionala, necalificati.
45. Trebuie ca la facultati sa ajunga cu prioritate cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sint interesati sa se perfectioneze la nivel inalt, ci doar sa obtina o diploma.
Este un extras din Directiva NKVD-ului pentru tarile din orbita sovietica. Documentul, strict autentic, elaborat de NKVD la 2 iunie 1947, a fost descoperit în biroul lui Boleslaw Bierut, preşedinte al Poloniei (1945-1952) şi publicat pentru prima dată în ziarul polonez "Novi Dzienic", în 1981. Acelaşi document a mai fost descoperit şi în Cehoslovacia, Germania, Bulgaria. În mod sigur a fost aplicat şi în România, deşi SRI nu a confirmat existenţa lui în arhivele Securităţii. (romania-rusi.info)
"Românii nu au vocaţie revoluţionară. E defectul lor cel mare"
Eram un prost. La vârsta când Eminescu scria "Luceafărul", eu jucam ţurca marxistă. Eram atât de năuc încât visam să dărâm Bucureştiul din temelii şi să construiesc altul în loc, mai măreţ şi mai durabil decât Piramidele. Şi asta în numele luptei revoluţionare între "nou şi vechi". Spune, om zdravăn eram eu? Noroc că, dând în mintea copiilor, boală de care suferă orice revoluţionar, m-a salvat la timp Nae Ionescu. El mi-a spus într-o zi, în timp ce se uita afară pe geam şi zâmbea, probabil îl amuza entuziasmul meu revoluţionar: "Revoluţia e o treabă serioasă. Dar nu-i de nasul nostru să ne ocupăm de ea. Românii nu au vocaţie revoluţionară. E defectul lor cel mare. Ei au făcut două revoluţii mari şi late. De revoluţia burgheză din secolul trecut s-a ales praful. Au făcut din ea o caricatură. Revoluţia ţărănească din secolul nostru n-a avut o soartă mai bună. A avortat. S-a născut moartă. A treia revoluţie proletară, dacă va avea loc, nu va aparţine românilor. Ea va fi impusă din afară de triburile euro-asiatice. Ca român ce eşti, roagă-te lui Dumnezeu să nu apuci acea zi".
PETRE ŢUŢEA, "Mărturisiri autocratice"
(Petre Ţuţea s-a născut pe 6 octombrie 1902 şi a murit pe 3 decembrie 1991. Nae Ionescu s-a născut pe 16 iunie 1890 şi a murit pe 15 martie 1940)
PETRE ŢUŢEA, "Mărturisiri autocratice"
(Petre Ţuţea s-a născut pe 6 octombrie 1902 şi a murit pe 3 decembrie 1991. Nae Ionescu s-a născut pe 16 iunie 1890 şi a murit pe 15 martie 1940)
"Prostia e periculoasă când devine obraznică"
"Există, la noi, o "teorie" a autenticităţii care, pân-acum, a justificat "trăirea" tuturor mediocrităţilor şi povestirea pe larg a fleacurilor; care a permis orice facilitate, a anulat orice efort de desăvârşire; o neglijenţă, în expresie, scuzată de "forţele vitale", de "stângăcia vieţii". Când cineva încearcă să scrie clar, corect sau chiar frumos, este desconsiderat. De la o extremă deplorabilă am ajuns la alta, tot aşa de deplorabilă: de la superstiţia scrisului frumos, la cultul scrisului prost. Sunt câţiva inşi – infirmi sufleteşte, căci a nu avea sentimentul frumosului şi sentimentul ridiculului este o infirmitate – care au spus: nu e nevoie să ştim să scriem. A şti să scrii e un semn de mediocritate.
(...) Prostia e periculoasă când devine obraznică. Şi cred că nici o ţară din lume nu permite scriitorilor să nu ştie să scrie. Să nu le permitem nici noi. Să-i lăsăm să se creadă geniali şi să creadă că neroziile lor sunt subtilităţi".
(Eugen Ionescu, în anul 1936)
(...) Prostia e periculoasă când devine obraznică. Şi cred că nici o ţară din lume nu permite scriitorilor să nu ştie să scrie. Să nu le permitem nici noi. Să-i lăsăm să se creadă geniali şi să creadă că neroziile lor sunt subtilităţi".
(Eugen Ionescu, în anul 1936)
Mikhaíl Baryshnikov, artistul care sfideaza gravitatia
În 1963, în timpul unei vizite la Leningrad, el a aplicat pentru a celebra Scoala de balet Vaganova. După terminarea studiilor, în 1966, el sa alăturat trupei Baletului Kirov din Leningrad. În ciuda tradiţiei, Baryshnikov nu a început ca ucenic în corpul de balet, ci si-a făcut debutul ca solist în Giselle. In acelasi an a castigat medalia de aur la concursul internaţional de balet la Varna, in Bulgaria. La întoarcerea sa la Leningrad, el a continuat cu acelaşi succes.
După întâlnirea cu coregraful francez Roland Petit la Leningrad, acesta din urma l-a invitat pe Baryshnikov să participe la un turneu in Canada. În 1974, în timpul acestui turneu, dansatorul a cerut azil politic în Toronto.
Intre anii 1974 - 1979, a fost primbalerin al Teatrului de balet al Americii (ABT), unde a fost partenerul lui Gelsey Kirkland. El a lucrat de asemenea in New York la City Ballet, si a facut turnee in lumea intreaga timp de 15 luni . El s-a întors la ABT în 1980 ca balerin si director artistic, o poziţie pe care a deţinut-o timp de un deceniu. La data de 3 iulie 1986, el a devenit cetăţean naturalizat al Statelor Unite.
Schimbarea cea mai importantă în viaţa sa profesională, a fost cand a luat decizia de a ieşi din baletul clasic si de a se dedica dansului modern, infiintand White Oak Dance Project, impreuna cu Mark Morris şi a unde a fost director artistic din 1990 până în anul 2002 .
În decembrie 2000, Misha a câştigat premiul John F. Kennedy Center, pe care l-a impartit cu tenorul spaniol Plácido Domingo şi actriţa Angela Lansbury. În 2004 a deschis Centrul pentru Arta din New York.
În 1980 a cunoscut-o pe actrita Jessica Lange, cu care s-a căsătorit. Impreuna au o fiica: Alexandra Baryshnikova. În 1982 s-a încheiat relatia lui cu Lange. Baryshnikov a avut timp de mai mulţi ani o relaţie cu balerina Lisa Rinehart, impreuna au trei copii: Sofia, Anna şi Pet. (CinemaRx)
MUC CEL MIC la Teatrul Vasilache, regia Marius Rogojinschi: 30 octombrie, orele 11.00 si 12.30
Din distribuţie fac parte actorii Aurica Dobrescu, Ibica Leonte, Mihaela Ştempel, Anamaria Chelaru, Marius Rusu, Florin Iftode, Claudiu Gălăţeanu.
Regia artistica - Marius Rogojinschi;
Scenografia - Marius Rogojinschi şi Mihai Pastramagiu;
Costume şi păpuşi - Mihai Pastramagiu.
DAVID ESRIG la Profesionistii, cu Eugenia Voda: 29 octombrie, TVR1, la miezul noptii
ganduri de spectator
O seara de controverse, cu ratari si minusuri adaugate fraudulos la un plus ce ar fi trebuit sa se autodenunte si sa determine spectatorul la autoanaliza, daca nu chiar la re/considerari ale vechilor mentalitati impuse de un sistem trecut, prin excelenta amoral.
In primul rand, alegerea piesei. Foarte scurta pentru un spectacol complet. O alegere care s-ar fi justificat in alte conjuncturi. Nu aici. O asteptare de nu stiu cati ani pentru un spectacol GD a creat, probabil, si o suma de asteptari. Care nu s-au implinit astfel. Un sentiment perfid, un zambet in coltul gurii scapat de regizorul care a ales drumul scurt pentru ca cel inalt e... prea inalt.
Un spectacol "umplut" cu multa si neinspirata forma bruta. Strategia cu asasinate celebre a fost neprofesionist prezentata, periculos aleasa si, in final, manipulatoare, o strategie-capcana, singura care si-a atins scopul. Primul aspect este cel al strategiei insasi: nu se justifica decat pentru a da o falsa directie si a minimaliza conflictul piesei, piesa care nu era despre un asasinat, ci despre disperarea anonimului care isi construieste propria celebritate folosindu-se de un personaj ce ar putea sa ii confere aceasta sansa ultima si unica. Mi-a placut subiectul, mi-a displacut tonalitatea joasa a intregii reprezentatii, blocarea in spatiul fizic si derizoriul previzibil care intrerupea fiecare episod al reconstituirii.
Fixarea piesei in tema impusa de regizor: asasini si asasinate celebre - m-a enervat la culme, la fel cum m-am simtit manipulata grosolan de imaginile macabre de afara, cu topoare si arme insangerate atarnate pe pereti, imagini continuate apoi cu intrebari de genul "tu pe cine ai asasina", "pe cine invidiezi"... Un gen de interactivitate care, din nou, a coborat de fiecare data vibratia spectacolului.
Che Guevara - erou sau martir, Nicolae Iorga asasinat de legionari, Papa Ioan Paul al II-lea si un asasin ratat... Este inadmisibil sa propui o dezbatere si sa creezi confuzii pe care le transferi apoi in mintea spectatorului de teatru. Nu pe probleme atat de importante si, de cele mai multe ori, periculoase.
Impresia mea a fost ca regizorul a ratat cu buna stiinta nasterea unui dramaturg jucat, ca sa folosesc o expresie cu care isi gratula cineva prietenul.
Dramaturg care nu stiu cum ar fi aratat cu o alta piesa, dar intuiesc ce ar fi fost cu o alta interpretare a acesteia. Astept totusi "Catavencii"...
"Cu limba de moarte", de Gellu Dorian, regia Ion Sapdaru
In primul rand, alegerea piesei. Foarte scurta pentru un spectacol complet. O alegere care s-ar fi justificat in alte conjuncturi. Nu aici. O asteptare de nu stiu cati ani pentru un spectacol GD a creat, probabil, si o suma de asteptari. Care nu s-au implinit astfel. Un sentiment perfid, un zambet in coltul gurii scapat de regizorul care a ales drumul scurt pentru ca cel inalt e... prea inalt.
Un spectacol "umplut" cu multa si neinspirata forma bruta. Strategia cu asasinate celebre a fost neprofesionist prezentata, periculos aleasa si, in final, manipulatoare, o strategie-capcana, singura care si-a atins scopul. Primul aspect este cel al strategiei insasi: nu se justifica decat pentru a da o falsa directie si a minimaliza conflictul piesei, piesa care nu era despre un asasinat, ci despre disperarea anonimului care isi construieste propria celebritate folosindu-se de un personaj ce ar putea sa ii confere aceasta sansa ultima si unica. Mi-a placut subiectul, mi-a displacut tonalitatea joasa a intregii reprezentatii, blocarea in spatiul fizic si derizoriul previzibil care intrerupea fiecare episod al reconstituirii.
Fixarea piesei in tema impusa de regizor: asasini si asasinate celebre - m-a enervat la culme, la fel cum m-am simtit manipulata grosolan de imaginile macabre de afara, cu topoare si arme insangerate atarnate pe pereti, imagini continuate apoi cu intrebari de genul "tu pe cine ai asasina", "pe cine invidiezi"... Un gen de interactivitate care, din nou, a coborat de fiecare data vibratia spectacolului.
Che Guevara - erou sau martir, Nicolae Iorga asasinat de legionari, Papa Ioan Paul al II-lea si un asasin ratat... Este inadmisibil sa propui o dezbatere si sa creezi confuzii pe care le transferi apoi in mintea spectatorului de teatru. Nu pe probleme atat de importante si, de cele mai multe ori, periculoase.
Impresia mea a fost ca regizorul a ratat cu buna stiinta nasterea unui dramaturg jucat, ca sa folosesc o expresie cu care isi gratula cineva prietenul.
Dramaturg care nu stiu cum ar fi aratat cu o alta piesa, dar intuiesc ce ar fi fost cu o alta interpretare a acesteia. Astept totusi "Catavencii"...
"Cu limba de moarte", de Gellu Dorian, regia Ion Sapdaru
Poezia care m-a insotit in ultimii 20 de ani
Deasupra a tot ceea ce esti exista!
Îmblânzeste-ti orgoliul
învinge clipa când nu-ti poti apartine si te izbesti de zid ca pasarile oarbe!
Educa-ti vointa! Coboara în suburbiile gândului
neschimbata e lupta dintre bine si rau
nu renunta niciodata la tine
orice om îsi este propria sarbatoare!
nu te-ndeparta de tine o clipa
nu saruta frânghia pe care ti-o întind scamatorii de vorbe
si nu zornai cuvintele adevarului
precum tradatorii argintii! Asteapta: nu poti stapâni ceea ce nu ai înca
si nu te poti darui altora daca nu te daruiesti la nesfârsit tie!
Deasupra a tot ceea ce esti exista!
Nu renunta niciodata la tine. Indiferenta apropie de moarte
asa cum dorinta te-apropie de pacat
vei întinde mâinile dupa vise si îti vor arunca monede
vei traversa clipe cumplite ca drumurile spre marile abatoare
nu dispera!
Poti fi înfrânt de propria libertate
nu dispera!
stiu ca porti cuvinte niciodata rostite si ceva în tine nu poate sa taca
Slaveste clipa ca înainte si dupa tine doamne cât întuneric!
(Daniel Corbu, Alte sfaturi de amagit întunericul)
Îmblânzeste-ti orgoliul
învinge clipa când nu-ti poti apartine si te izbesti de zid ca pasarile oarbe!
Educa-ti vointa! Coboara în suburbiile gândului
neschimbata e lupta dintre bine si rau
nu renunta niciodata la tine
orice om îsi este propria sarbatoare!
nu te-ndeparta de tine o clipa
nu saruta frânghia pe care ti-o întind scamatorii de vorbe
si nu zornai cuvintele adevarului
precum tradatorii argintii! Asteapta: nu poti stapâni ceea ce nu ai înca
si nu te poti darui altora daca nu te daruiesti la nesfârsit tie!
Deasupra a tot ceea ce esti exista!
Nu renunta niciodata la tine. Indiferenta apropie de moarte
asa cum dorinta te-apropie de pacat
vei întinde mâinile dupa vise si îti vor arunca monede
vei traversa clipe cumplite ca drumurile spre marile abatoare
nu dispera!
Poti fi înfrânt de propria libertate
nu dispera!
stiu ca porti cuvinte niciodata rostite si ceva în tine nu poate sa taca
Slaveste clipa ca înainte si dupa tine doamne cât întuneric!
(Daniel Corbu, Alte sfaturi de amagit întunericul)
Zicea Petre Ţuţea...
O babă murdară pe picioare, care stă în fata icoanei Maicii Domnului în biserică, fată de un laureat al premiului Nobel ateu - baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare asa, dihor.
Eu nu detest burghezia. Eu m-am lămurit că un om care vrea să fie bogat nu este un păcătos. Spunea odată un preot bătrîn: Circulă o zicală că banul e ochiul dracului. Eu nu-l concep ca ochiul dracului, eu îl concep ca pe o scară dublă. Dacă-l posezi, indiferent în ce cantităti, si te misti în sus binefăcător pe scară, nu mai e ochiul dracului. Iar dacă cobori, atunci te duci cu el în infern, prin vicii, prin lăcomie si prin toate imperfectiile legate de orgoliu si de pofta de stăpîn.
Nu pot evita neplăcerile bătrînetii si nu mă pot supăra pe Dumnezeu că m-a tinut pînă aproape la nouăzeci de ani. Însă bătrînii au o supapă foarte înteleaptă: au dreptul la nerusinare. O nerusinare nelimitată. Cînd mă gîndesc la suferintele bătrînetii, îmi dau seama că în natura asta oarbă cel mai mare geniu este geniul mortii. Faptul că murim, de cele mai multe ori la timp, este un semn al dragostei lui Dumnezeu pentru noi.
În afară de cărti nu trăiesc decît dobitoacele si sfintii: unele pentru că n-au ratiune, ceilalti pentru că o au într-o prea mare măsură ca să mai aibă nevoie de mijloace auxiliare de constiintă.
De creat doar zeul crează, iar omul imită. Eu cînd citesc cuvîntul creatie - literară, muzicală, filozofică - lesin de rîs. Omul nu face altceva decît să reflecte în litere, în muzică sau în filozofie petece de transcendentă.
Inteligenta, oricît de mare nu e suficientă pentru a te curăta de prejudecăti. Cu cît inteligenta e mai mare, cu atît prejudecata e mai voinică, pentru că ai aparat s-o justifici.
Am dorit dintotdeauna să fac o teză de doctorat cu tema Aflarea în treabă ca metodă de lucru la români.
Am făcut o mărturisire într-o curte cu sase sute de insi, în închisoarea de la Aiud. Fratilor, am zis, dacă murim toti aici, în haine vărgate si în lanturi, nu noi facem cinste poporului român că murim pentru el, ci el ne face onoarea să murim pentru el!
Eu cred că războiul nu e făcut de oameni; e mult prea serios. Îl face Dumezeu. Cum ne dă si cutremure, ne dă si război.
M-a întrebat odată Nae Ionescu ce cred despre evreul acesta, despre Pavel. Stii ce i-am spus? - ăsta nu-i om, domnule, este toată Mediterana.
Trei ore am vorbit atunci în curtea închisorii, de Platon si despre Hristos. Zice colonelul: Vă rog să scrieti ce-ati vorbit, ca nu cumva ministrul de interne Drăghici să spună că sînt solidar cu dumneavoastră. - Domnule colonel, cum să fim noi solidari? Eu tocmai d-aia am venit aici, că nu sîntem solidari unii cu altii...
A fost întrebat un tăran, în închisoare: ce întelegi din tot ce spune Petre Tutea! Zice: nu înteleg nimic, dar e o grozăvie!
Treisprezece ani de închisoare... Aveam doar o hăinută de puscărias. Ne dădeau o zeamă chioară si mămăligă friptă. M-au bătut... M-au arestat acasă. Nici nu tin minte anul... Cînd m-au anchetat am lesinat din bătaie. Iacătă că n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost după aceea la Jilava, la Ocnele Mari si pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sînt aici. De multe ori îmi doream să mor. Am avut mereu lasitatea de-a nu avea curajul să mă sinucid. Din motive religioase... Treisprezece ani! Nu pot să povestesc tot ce-am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunîndu-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităti.
M-a întrebat un anchetator: De ce ai vorbit împotriva noastră, dom le? - N-am vorbit, dom le. - Cum n-ai vorbit? - Păi împotriva voastră vorbeste tot poporul român. Ce să mai adaug eu? Si mi-au dat 20 de ani muncă silnică făra motive. Mi s-a prezentat sentinta de condamnare ca să fac recurs. La cine să fac recurs, la Dumnezeu?
Am fost solicitat, în închisoare, să scriu pentru revista Glasul patriei, ca si Nichifor Crainic. Mi s-a părut ciudat să fii arestat si să scrii, să meditezi. Adică să spui: vă multumesc că m-ati arestat! Asta era o porcărie nemaipomenită, să obligi un detinut să scrie. El poate să-si scrie memoriile, dar nu pentru tine, ăla care-l persecuti...
Eu n-adun nimic. Îmi spunea un popă, zice, păi dumneavoastră vă risipiti asa, vă poate fura oricine... Zic: uite, părinte, eu, zic, am adoptat conceptia regelui Frantei în materie de risipire a ideilor mele. Conceptia lui despre cartof. Cînd au venit cartofii din America, tăranii nu-i cultivau. ''Să mîncăm noi buruiana asta din pămînt...'' Ce a zis regele Frantei? ''Mă, seamănă, mă, cartofi pe mosia mea si, cînd or vedea tăranii că îi păzesc, or să-si dea seama că-s lucru bun. Lăsati-i să fure, că asa se răspîndesc cartofii în tară.''
AZI, 6 octombrie, SE IMPLINESC 109 ANI DE LA NASTEREA LUI PETRE TUTEA.
Cine face pasul inapoi?
Imaginile m-au urmarit intreaga zi. Pentru ca cei care sunt foarte aproape de usa ce i-ar salva depind de cei din spate. Daca cei din spate nu vor face pasul inapoi, oricat de aproape de lumina s-ar afla, vor fi striviti. Si, chiar daca au solutia, daca vor sa faca pasul inapoi, nu pot din cauza presiunii imense a celor din spate.
Cei din spate nu vor face pasul pentru ca sunt prea aproape de flacari si prea departe de iesire. Cred mai mult flacarilor decat celui care, in fata fiind, ii promite ca daca va face un pas inapoi va fi salvat. Si nu va face pasul!
Nu poti sa ii judeci pe niciunii. Cei din fata se gandesc, desigur, la salvarea lor. Daca vor putea deschide usile vor fi primii salvati. Cei aflati in spate traiesc si apasarea flacarilor si asteapta ca cei din fata sa se descurce singuri. Probabil. Apar alte si alte imagini, alte si mereu alte ganduri. De asta, spun, ma obsedeaza povestea...
Si cel mai frumos lucru din toata povestea: usile se deschid DOAR spre interior! Dar daca se vor deschide, ne vom salva si noi si ei...
Cristian Tudor Popescu la Profesionistii. Despre Dogville si renuntarea la a mai salva lumea!
Aseara a debutat o noua serie a emisiunii Profesionistii. Invitat: Cristian Tudor Popescu. Un personaj care pare superexpus, ultramediatizat si pe alocuri consumat. Am decis, totusi, sa urmaresc emisiunea, din placerea de a o urmari pe Eugenia Voda. A fost o emisiune spectacol. Cristian Tudor Popescu se schimba, se transforma. Emisiunea a fost conturata pe marginea Chestionarului lui Proust, o provocare atat pentru invitat cat si pentru realizator de a-si dezvalui fara pudoare dedesubturile sufletesti. CTP a fost sincer, nestapanit, vulnerabil si corect cu sine insusi.
Finalul a fost neasteptat. Intrebat ce s-ar intampla daca oamenii care mai au ceva de spus s-ar retrage pe rand in gradinile lor, CTP a marturisit ca cel mai important lucru in acest timp nu mai este sa salvezi lumea, sa incerci sa schimbi masele. Ci sa incerci sa faci bine unui om. Macar unui singur om. Sa privesti in jur si sa vezi un om mai greu incercat decat tine. Si sa nu incerci sa il schimbi, ci sa il intelegi, sa ii faci un bine cat de mic. Asa, om cu om, picatura cu picatura...
CTP mi-a mai amintit aseara de ceva. Intrebat care este personajul feminin preferat, a raspuns: "Nicole Kidman in Dogville. M-a obsedat saptamani la rand acest personaj".
Da, este un personaj obsedant, din pacate prea putin oferit publicului. A fost difuzat o data, in urma cu cativa ani, pe la miezul noptii.
Dogville (2003)
Regizor Lars von Trier
Scenarist Lars von Trier
Cu Nicole Kidman in rol principal
Filmul este turnat in intregime in platou, toata actiunea desfasurandu-se ca intr-o piesa de teatru. Un film nu numai tulburator, ci si bulversant, situat la limita parabolei crestine, dar smuls parca din acest gen de arta cinematografica prin sfarsitul extrem de dur, neasteptat.
Titlul este unul definitoriu, al carui inteles se dezvaluie abia spre final. Grace (interpretata magistral de Nicole Kidman) este o tanara din lumea buna americana ( a se citi o familie de mafioti), fugita din casa tatalui sau si adapostita un timp intr-un sat aparent linistit, aparent limitat, ai carui locuitori invata pe parcurs toate regulile santajului si ale micimii sufletesti.
Filmul este, in sine, un simbol. De la regie la scenografie si text, totul este bulversant si paradoxal. Un film care trebuie vazut pentru ca tu, ca spectator, sa te identifici pe rand cu fiecare personaj in parte - de la binefacator la tradator, iar in final sa iti inveti lectia. Daca ai curaj, bineinteles!
http://www.youtube.com/watch?v=ChOEN08xjRs&feature=related
CTP mi-a mai amintit aseara de ceva. Intrebat care este personajul feminin preferat, a raspuns: "Nicole Kidman in Dogville. M-a obsedat saptamani la rand acest personaj".
Da, este un personaj obsedant, din pacate prea putin oferit publicului. A fost difuzat o data, in urma cu cativa ani, pe la miezul noptii.
Regizor Lars von Trier
Scenarist Lars von Trier
Cu Nicole Kidman in rol principal
Filmul este turnat in intregime in platou, toata actiunea desfasurandu-se ca intr-o piesa de teatru. Un film nu numai tulburator, ci si bulversant, situat la limita parabolei crestine, dar smuls parca din acest gen de arta cinematografica prin sfarsitul extrem de dur, neasteptat.
Titlul este unul definitoriu, al carui inteles se dezvaluie abia spre final. Grace (interpretata magistral de Nicole Kidman) este o tanara din lumea buna americana ( a se citi o familie de mafioti), fugita din casa tatalui sau si adapostita un timp intr-un sat aparent linistit, aparent limitat, ai carui locuitori invata pe parcurs toate regulile santajului si ale micimii sufletesti.
http://www.youtube.com/watch?v=ChOEN08xjRs&feature=related
INTERVIURILE MELE
INTERVIU CU CLARA ARUSTEI, FIICA POETULUI CEZAR IVANESCU
INTERVIU CU SCRIITORUL VARUJAN VOSGANIAN
INTERVIU CU ACTORUL DAN PURIC
INTERVIU CU POETUL MARIUS IANUS
INTERVIU CU SCRIITORUL GELLU DORIAN
INTERVIU CU POETUL ADRIAN POPESCU
INTERVIU CU DIRIJORUL ITALIAN GIUSEPPE CARANNANTE SI PIANISTA RITA DELLA RAGIONE
INTERVIU CU VIOLONISTA MARIETA BACIU
INTERVIU CU SCRIITORUL VARUJAN VOSGANIAN
INTERVIU CU ACTORUL DAN PURIC
INTERVIU CU POETUL MARIUS IANUS
INTERVIU CU SCRIITORUL GELLU DORIAN
INTERVIU CU POETUL ADRIAN POPESCU
INTERVIU CU DIRIJORUL ITALIAN GIUSEPPE CARANNANTE SI PIANISTA RITA DELLA RAGIONE
INTERVIU CU VIOLONISTA MARIETA BACIU
Programul Zilelor "George Enescu", Botosani, 30 septembrie - 2 octombrie
30 septembrie, ora 18.30: CONCERT SIMFONIC
Dirijor: MIHAIL SECIKIN
Solist: DANIEL GOIŢI, pian
În program:
George Enescu: Suita pentru orchestră nr. 1, în do major, op. 9
Fr. Liszt: Concertul pentru pian şi orchestră nr. 1, în mi bemol major
Fr. Liszt: Preludiile, poem simfonic
1 octombrie 2011, ora 18,30: RECITAL CAMERAL
Solişti:
CRISTINA ANGHELESCU, vioară
DANIEL GOIŢI, pian
În program:
George Enescu: Suita pentru vioară şi pian Impresii din copilărie, op. 28 (fragment)
Lăutar
George Enescu: Suita pentru pian, op. 10 (fragment)
Sarabanda
Gabriel Fauré: Sonata pentru vioară şi pian nr. 1, în la major, op. 13
Claude Debussy: Sonata pentru vioară şi pian în sol minor
César Franck: Simfonia a IV-a, în fa minor, op. 36
2 octombrie 2011, ora 18,30: CONCERT SIMFONIC
Închiderea Zilelor George Enescu
Dirijor: MIHAIL SECIKIN
Solist: PETREA GÎSCĂ, corn
În program:
George Enescu: Rapsodia română nr. 2, în re major, op. 11 nr. 2
Reinhold Glier: Concertul pentru corn şi orchestră în si bemol major, op. 91
P. I. Ceaikovski: Simfonia a IV-a, în fa minor, op. 36
Pret bilet: 15 lei (10 lei pentru elevi, studenti si pensionari)
Dirijor: MIHAIL SECIKIN
Solist: DANIEL GOIŢI, pian
În program:
George Enescu: Suita pentru orchestră nr. 1, în do major, op. 9
Fr. Liszt: Concertul pentru pian şi orchestră nr. 1, în mi bemol major
Fr. Liszt: Preludiile, poem simfonic
1 octombrie 2011, ora 18,30: RECITAL CAMERAL
Solişti:
CRISTINA ANGHELESCU, vioară
DANIEL GOIŢI, pian
În program:
George Enescu: Suita pentru vioară şi pian Impresii din copilărie, op. 28 (fragment)
Lăutar
George Enescu: Suita pentru pian, op. 10 (fragment)
Sarabanda
Gabriel Fauré: Sonata pentru vioară şi pian nr. 1, în la major, op. 13
Claude Debussy: Sonata pentru vioară şi pian în sol minor
César Franck: Simfonia a IV-a, în fa minor, op. 36
2 octombrie 2011, ora 18,30: CONCERT SIMFONIC
Închiderea Zilelor George Enescu
Dirijor: MIHAIL SECIKIN
Solist: PETREA GÎSCĂ, corn
În program:
George Enescu: Rapsodia română nr. 2, în re major, op. 11 nr. 2
Reinhold Glier: Concertul pentru corn şi orchestră în si bemol major, op. 91
P. I. Ceaikovski: Simfonia a IV-a, în fa minor, op. 36
Pret bilet: 15 lei (10 lei pentru elevi, studenti si pensionari)
Parintele Adrian Fageteanu s-a mutat la Domnul
“Pe vremuri, oamenii aveau cruce de lemn si inima de aur. Acum, au cruce de aur si inima de lemn”, spunea Parintele Adrian Fageteanu.
(…) De sapte ori a trecut parintele pe langa moarte. De sapte ori i-a simtit rasuflarea grea, urata, de necuprins in cuvinte. O data, a murit la modul cel mai concret cu putinta. Avea cinci ani si era in timpul refugiului din Bucovina. Suit intr-o caruta impreuna cu parintii si tot avutul lor de tarani mijlocasi, se purta de parca ar fi plecat la targ, intr-o excursie. Copil si fara minte, nu intelegea ce se intampla, ce tragedie traiau familia si oamenii din satele invecinate. Avea chef de joaca si, atras de zgomotul prundisului peste care calcau caii, s-a aplecat mai mult peste coviltirul carutei. O clipa de neatentie si nenorocirea s-a produs: “Fara sa-mi dau seama ce se intampla, roata carului mi-a trecut peste burta“, povesteste parintele. “Am murit pe loc. Spre groaza parintilor, nu mai suflam. Aveam abdomenul spart si mi se vedeau intestinele risipite pe prundis. Mama, saraca, era disperata. Plangea tanguindu-se de durere, in timp ce ceilalti refugiati, oprind carutele in dreptul nostru, o acuzau ca totul se petrecuse din vina ei, ca nu avusese grija de mine. Tot ei au sfatuit-o sa nu mai poarte cadavrul cu ea, ci sa ma inmormanteze in primul sat. Satul se numea Hlinita. Asa a facut. Ravasita de durere, a oprit in dreptul bisericii, dar pentru ca preotul paroh de acolo era plecat, m-a lasat in seama unui diacon si a platit o baba sa ma spele, sa faca toate cele necesare pentru inmormantare, ea plecand mai departe, de teama sa nu piarda convoiul refugiatilor. Intr-adevar, batrana s-a apucat de treaba dupa datina. M-a spalat, m-a imbracat in straie curate, m-a asezat pe masa, mi-a pus lumanarea sub forma de colac pe piept si a inceput sa-mi citeasca din Psaltire. Trecuse deja o zi, noaptea se instapanea peste incapere si, cum batrana continua sa citeasca rugaciunile pentru mort, cineva a zis: “Babo, inchide fereastra”. Femeia s-a mirat. Fereastra era inchisa, usa, la fel. “Atunci de ce clipoceste lumanarea pe pieptul mortului?”, a mai intrebat omul care priveghea in incapere. Apropiindu-se de mine, a vazut ca respiram. Nu stiu daca a fost cu adevarat o minune sau ca baba, frecandu-ma apasat, mi-a pus inima in miscare. Stiu doar ca oamenii au trimis vorba prin alti refugiati sa o gaseasca pe mama si sa-i transmita ca baiatul ei a inviat. Sa nu va spun ce bucurie au trait parintii mei. Pentru ca nu puteau intoarce caruta din cauza puhoiului ce venea din spate, s-au intors in Hlinita pe jos, m-au dus la Suceava si, la spital, un medic m-a cusut, spunand ca in viata lui nu mai vazuse asa ceva.”
*
O alta moarte clinica avea sa-l astepte pe parintele multi ani mai tarziu, la Stalingrad. Plecase voluntar pe front si, plin de elanuri tineresti, dorea recastigarea Basarabiei. Tot voluntar s-a prezentat la generalul Dragalina, oferindu-se pentru o actiune plina de primejdii. Nu a mai revenit la unitate. Din nou, viata lui a ramas suspendata de un iluzoriu fir. Explozia unui srapnel l-a ranit grav. Era plin de sange si toata falca de jos abia se mai tinea intr-un rest de cartilaj. Era desfigurat si cu greu mai respira din cauza hemoragiei. Medicii ii dadeau doua-trei ore de supravietuire. Nu aveau cum sa-l ajute. Nu aveau cu ce. Singura sansa erau un spital si un chirurg priceput. Acolo, in camp deschis, nu se putea face nimic. Atunci, s-a petrecut minunea. In aer s-a auzit un zgomot intrerupt, de motor cu probleme si, cateva secunde mai tarziu, un avion nemtesc de vanatoare a aterizat, oprind chiar langa parintele. Avionul nu mai putea zbura. Avea o defectiune la rezervorul de benzina. Nu era ceva grav, caci neamtul a surubarit o vreme pe sub burta avionului si motorul a pornit. Vazand ca vrea sa plece, un ofiter roman, Ciurea (maramuresean), l-a rugat pe pilot sa ia ranitul, sa-l duca la un spital. Neamtul a refuzat. Nici un regulament din lume – nici omenesc, nici militar – nu-l putea obliga sa transporte un ranit. Era un avion de doua locuri (pentru pilot si observator) si orice kilogram in plus reprezenta o catastrofa. Atunci, fara sa mai stea pe ganduri, ofiterul Ciurea a scos pistolul si l-a pus la tampla aviatorului. Ori il lua si pe parintele, ori il impusca. Situatia era pe muchie de cutit. Cei doi nemti s-au tras deoparte si s-au sfatuit. Voiau sa suie ranitul in cabina, sa ruleze cateva sute de metri si apoi sa-l arunce din mers. Intr-adevar, ranitul a fost urcat cu chiu cu vai in carlinga, observatorul s-a chircit (numai el stie cum) pe scaunul din dreapta si avionul a pornit. Dupa cateva minute, parintele l-a auzit pe observator spunandu-i pilotului sa nu-l mai abandoneze pe camp. Avionul isi recastigase stabilitatea si motorul functiona bine. Zborul a decurs fara probleme. In doua ore, avionul a parcurs 600 de kilometri, dupa care ranitul a fost dus repede la un spital, unde astepta deja pregatita sala de operatie si toate cele necesare. “In tot acest timp, m-am gandit la multe“, isi aminteste parintele. “Mi-am revazut viata, mi-am pus intrebari. Nu era vorba de frica mortii, de durere fizica sau altceva. Era vorba de Dumnezeu. Mi-am dat seama ca si daca as fi fost imparat sau celebru sef de stat, nimeni nu m-ar fi putut salva in pustietatea campiei ruse. Aceasta intamplare mi-a schimbat viata din temelii. Dupa ce am iesit din spital, in concediu fiind, primul meu drum a fost la Putna, unde in fata altarului mi-am inchinat viata lui Dumnezeu, salvatorul meu.”
(Din Formula AS)
(…) De sapte ori a trecut parintele pe langa moarte. De sapte ori i-a simtit rasuflarea grea, urata, de necuprins in cuvinte. O data, a murit la modul cel mai concret cu putinta. Avea cinci ani si era in timpul refugiului din Bucovina. Suit intr-o caruta impreuna cu parintii si tot avutul lor de tarani mijlocasi, se purta de parca ar fi plecat la targ, intr-o excursie. Copil si fara minte, nu intelegea ce se intampla, ce tragedie traiau familia si oamenii din satele invecinate. Avea chef de joaca si, atras de zgomotul prundisului peste care calcau caii, s-a aplecat mai mult peste coviltirul carutei. O clipa de neatentie si nenorocirea s-a produs: “Fara sa-mi dau seama ce se intampla, roata carului mi-a trecut peste burta“, povesteste parintele. “Am murit pe loc. Spre groaza parintilor, nu mai suflam. Aveam abdomenul spart si mi se vedeau intestinele risipite pe prundis. Mama, saraca, era disperata. Plangea tanguindu-se de durere, in timp ce ceilalti refugiati, oprind carutele in dreptul nostru, o acuzau ca totul se petrecuse din vina ei, ca nu avusese grija de mine. Tot ei au sfatuit-o sa nu mai poarte cadavrul cu ea, ci sa ma inmormanteze in primul sat. Satul se numea Hlinita. Asa a facut. Ravasita de durere, a oprit in dreptul bisericii, dar pentru ca preotul paroh de acolo era plecat, m-a lasat in seama unui diacon si a platit o baba sa ma spele, sa faca toate cele necesare pentru inmormantare, ea plecand mai departe, de teama sa nu piarda convoiul refugiatilor. Intr-adevar, batrana s-a apucat de treaba dupa datina. M-a spalat, m-a imbracat in straie curate, m-a asezat pe masa, mi-a pus lumanarea sub forma de colac pe piept si a inceput sa-mi citeasca din Psaltire. Trecuse deja o zi, noaptea se instapanea peste incapere si, cum batrana continua sa citeasca rugaciunile pentru mort, cineva a zis: “Babo, inchide fereastra”. Femeia s-a mirat. Fereastra era inchisa, usa, la fel. “Atunci de ce clipoceste lumanarea pe pieptul mortului?”, a mai intrebat omul care priveghea in incapere. Apropiindu-se de mine, a vazut ca respiram. Nu stiu daca a fost cu adevarat o minune sau ca baba, frecandu-ma apasat, mi-a pus inima in miscare. Stiu doar ca oamenii au trimis vorba prin alti refugiati sa o gaseasca pe mama si sa-i transmita ca baiatul ei a inviat. Sa nu va spun ce bucurie au trait parintii mei. Pentru ca nu puteau intoarce caruta din cauza puhoiului ce venea din spate, s-au intors in Hlinita pe jos, m-au dus la Suceava si, la spital, un medic m-a cusut, spunand ca in viata lui nu mai vazuse asa ceva.”
*
O alta moarte clinica avea sa-l astepte pe parintele multi ani mai tarziu, la Stalingrad. Plecase voluntar pe front si, plin de elanuri tineresti, dorea recastigarea Basarabiei. Tot voluntar s-a prezentat la generalul Dragalina, oferindu-se pentru o actiune plina de primejdii. Nu a mai revenit la unitate. Din nou, viata lui a ramas suspendata de un iluzoriu fir. Explozia unui srapnel l-a ranit grav. Era plin de sange si toata falca de jos abia se mai tinea intr-un rest de cartilaj. Era desfigurat si cu greu mai respira din cauza hemoragiei. Medicii ii dadeau doua-trei ore de supravietuire. Nu aveau cum sa-l ajute. Nu aveau cu ce. Singura sansa erau un spital si un chirurg priceput. Acolo, in camp deschis, nu se putea face nimic. Atunci, s-a petrecut minunea. In aer s-a auzit un zgomot intrerupt, de motor cu probleme si, cateva secunde mai tarziu, un avion nemtesc de vanatoare a aterizat, oprind chiar langa parintele. Avionul nu mai putea zbura. Avea o defectiune la rezervorul de benzina. Nu era ceva grav, caci neamtul a surubarit o vreme pe sub burta avionului si motorul a pornit. Vazand ca vrea sa plece, un ofiter roman, Ciurea (maramuresean), l-a rugat pe pilot sa ia ranitul, sa-l duca la un spital. Neamtul a refuzat. Nici un regulament din lume – nici omenesc, nici militar – nu-l putea obliga sa transporte un ranit. Era un avion de doua locuri (pentru pilot si observator) si orice kilogram in plus reprezenta o catastrofa. Atunci, fara sa mai stea pe ganduri, ofiterul Ciurea a scos pistolul si l-a pus la tampla aviatorului. Ori il lua si pe parintele, ori il impusca. Situatia era pe muchie de cutit. Cei doi nemti s-au tras deoparte si s-au sfatuit. Voiau sa suie ranitul in cabina, sa ruleze cateva sute de metri si apoi sa-l arunce din mers. Intr-adevar, ranitul a fost urcat cu chiu cu vai in carlinga, observatorul s-a chircit (numai el stie cum) pe scaunul din dreapta si avionul a pornit. Dupa cateva minute, parintele l-a auzit pe observator spunandu-i pilotului sa nu-l mai abandoneze pe camp. Avionul isi recastigase stabilitatea si motorul functiona bine. Zborul a decurs fara probleme. In doua ore, avionul a parcurs 600 de kilometri, dupa care ranitul a fost dus repede la un spital, unde astepta deja pregatita sala de operatie si toate cele necesare. “In tot acest timp, m-am gandit la multe“, isi aminteste parintele. “Mi-am revazut viata, mi-am pus intrebari. Nu era vorba de frica mortii, de durere fizica sau altceva. Era vorba de Dumnezeu. Mi-am dat seama ca si daca as fi fost imparat sau celebru sef de stat, nimeni nu m-ar fi putut salva in pustietatea campiei ruse. Aceasta intamplare mi-a schimbat viata din temelii. Dupa ce am iesit din spital, in concediu fiind, primul meu drum a fost la Putna, unde in fata altarului mi-am inchinat viata lui Dumnezeu, salvatorul meu.”
(Din Formula AS)
Prea tarziu...
(Sfântul Augustin)
"LA NISTORICĂ": ATELIER DE ARTĂ PENTRU COPII!
Tablouri pe sticla, pictura pe vase de sticla, cristal sau lut, vitralii cu culori speciale de sticla, elemente decorative si de design interior!
De la ikebana la motive egiptene, de la cultura educatiei la educatia culturii, cuvintele au nevoie de suflet. Si cel mai frumos inteles al Artei este sufletul.
Din septembrie s-a redeschis ATELIERUL DE ARTA la Tratoria Center, demisol (in spatiul LA NISTORICĂ)
In fiecare Marti, orele 15-16 si 16-17.
IMPORTANT: Se recomanda ca sedintele sa fie frecventate consecutiv, pentru a beneficia de intregul modul (primele sedinte fiind cele de baza pentru lucrul din partea a doua a modulului).
De la ikebana la motive egiptene, de la cultura educatiei la educatia culturii, cuvintele au nevoie de suflet. Si cel mai frumos inteles al Artei este sufletul.
Din septembrie s-a redeschis ATELIERUL DE ARTA la Tratoria Center, demisol (in spatiul LA NISTORICĂ)
In fiecare Marti, orele 15-16 si 16-17.
IMPORTANT: Se recomanda ca sedintele sa fie frecventate consecutiv, pentru a beneficia de intregul modul (primele sedinte fiind cele de baza pentru lucrul din partea a doua a modulului).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Evgheni Vodolazkin - LAUR. "Calea ta e grea, căci istoria dragostei tale abia începe"
"Laur" poate fi deopotrivă cartea vindecătorilor și a celor vindecați. "Laur" poate fi, asemenea, cartea inițierii. Î...
-
!Mori cu adevarat cand incepe sa te uite lumea... Constantin Dracsin, cu numele real Costache Gugoasa, s-a nascut la 20 iulie 1940, in satu... -
Arta naivă impresionează nu prin complexitatea tehnicilor, nici prin subversivitatea mesajelor sau inovaţii în formă sau culoare. Mai mult d... -
Am vorbit astazi cu IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, despre casa lui Eminescu de la Varatec. Stia despre ce este vorba si sen... -
Nu stiu cum ajung – din nou – la Varatec. Din capatul satului alb de maici pana sus, in casuta de sub padure, am timp sa ma dezmeticesc. Am ... -
e ger în triste calendare sfinţii se dau orbilor cu împrumut în zadar am pîndit labirintul Poetul îşi poartă paşii îndărăt zar caldarîm...
-
”Ultimii copii din Tokyo” este una dintre cele mai bizare scrieri, dar o bizarerie construită pe calapodul unui prezent care face fantastic... -
Nu ştiu de ce am mers la întâlnirea cu Klaus. Suflul interior mă avertiza, si – Slava Domnului – am primit cu bucurie alarma. Poate că astfe...
-
Mănăstirea "Sfânta Treime" Guranda este situată la 40 km de oraşul Botoşani, pe drumul naţional 29D. A fost înfiinţată în anul 1... -
In primavara anului 2002, cand s-a intors Maica Benedicta de la Bucuresti, mi-a zis ca este foarte bucuroasa pentru ca a venit la ea, la Buc... -
Locului i se spune "Dealul Bisericii" pentru ca pe acest deal au existat schituri cu obste de calugari fiind distruse din cauza v...