Interviu cu Gellu Dorian: Poetii fac ceea ce trebuie sa faca - exista si-si scriu poezia!

La sfarsitul saptamanii trecute s-a implinit la Botosani a treia editie a Congresului National de Poezie. Orasul a fost scotocit de poetii veniti din toate colturile tarii, unii patrunsi de adierea eminesciana, altii fermi in a re-aduce Poezia in fata lumii pentru ca ea, lumea, sa devina constienta de sine. La final, am adresat cateva intrebari scriitorului Gellu Dorian, initiatorul Congresului National de Poezie.

Reporter: De ce un Congres National al Poeziei la Botosani? Pentru ca, dincolo de mandria locala si de discursurile politicianist-patriotarde, la Botosani, Cultura - in speta Poezia pare inca o Cenusareasa in cautarea boabelor sanatoase de grau, fara a da semne de lupta pentru starpirea neghinei.

Gellu Dorian: In parerea unora, poate, ce nu pot sau nu stiu cum sa iasa din prejudecatile care s-au osificat exista o astfel de parere imbratisata si de o constiinta colectiva lenesa. Un astfel de congres, initiat in 2004, cu destule ecouri si miscari de, cel putin, idei daca nu chiar si fapte, ar fi putut avea loc oriunde. Si cu atat mai mult la Botosani, cel putin din motivul ca de aici a plecat Mihai Eminescu, ca aici se acorda de 19 ani Premiul National de Poezie Mihai Eminescu, Opera Omnia si Opera Prima, aducand in randul cetatenilor de onoare ai orasului pe cei mai importanti poeti romani (ce oras poate concura cu Botosanii din acest punct de vedere?), ca aici este anual un flux de poeti importanti din Romania si asa mai departe. Nu este nici de neglijat faptul ca aici traiesc cativa poeti care conteaza… Dar acesta ar fi fost ultimul motiv pentru organizarea unui astfel de congres. Evident, el nu aduce mari avantaje pe cat ar aduce clasa politica, politicienii!, insa da mai multa si nobila perspectiva targului pe care multi localnici marunti, care nu stiu sa faca nimic, dar carcotesc, l-ar dori la fundul lumii. Or organizatorii acestui gen de manifestare culturala, inedita pe plan national, tocmai asta doresc – sa nu-l lase acolo unde-l baga cei mentionati, ci sa-l puna in evidenta, in constiinta lumii si sa devina orasul cultural pe care ni-l dorim. Numai cine nu observa eforturile care se fac pe plan cultural aici le confunda cu tendintele politicianiste ale unora care doresc sa scoata din orice efecte mitomanice, demagogice etc. Neghina exista si dupa ce graul devine paine si o mananca si cei ce nu l-au lucrat, asa cum Eminescu s-a ivit din noianul de caracudisti care i-au sufocat existenta, iar acum, altii mititei, cu posteritatea lui isi lustruiesc existenta. Ma bucur ca, prin actiunile initiate de mine, nu mi-am lustruit si nu mi-am facut existenta calata pe asa ceva, ci dimpotriva mi-am sacrificat-o in detrimentul grav al familiei mele, din pacate!

Rep: Pe ce mizeaza acest Congres? In lista de invitati figureaza tineri poeti, dar si scriitori din generatiile 70 - 80. Exista in literatura acel atat de des invocat conflict dintre generatii? Daca da, cat este el de constructiv?

G.D.: Cum s-a vazut si la aceasta a treia editie, am tinut sa invitam poeti din toate generatiile, critici literari de asemenea, tocmai pentru a dovedi ca lupta intre generatii este doar in mintea celor ce si-o doresc ca pe un spectacol din care sa-si extraga barfele, fie literare sau de gang, insi ce nu sunt cu nimic mai presus fata de cei ce se uita la OTV sa vada daca au gasit-o pe Elodia. Miza unui astfel de congres este tocmai pentru a suda generatiile, pentru a mentine traditia si continuitatea in acelasi pas cu inovatia si provocarile perspectivelor ce par a elimina sau izola poezia de lumea care-si inlocuieste linistea sufletului, asigurata de poezie, cu zgomotul si furia unui timp pasager, de consum, ce ofera mult mai multe satisfactii imediat care, insa, usuca sufletul si creeaza premizele suficientei care duce la pierderea identitatii. Cultura este finalitatea unei existente, ca sa-l parafrazam pe Lovinescu, asa cum poezia, ca parte componenta a culturii unei natiuni, asigura identitatea maternitatii lingvistice, fara de care un popor poate fi lesne asimilat de un altul. Si cum tendinta globalizarii se impune si face si asa ceva, un astfel de congres trezeste intr-un fel spiritele de veghe. Numai in acest sens poate fi constructiva o astfel de initiativa. Dar, desigur, nu pentru cei doldora de prejudecati. Pentru ei este bun maidanul, care poate fi si pe Pietonalul Unirii, si-n Centrul Vechi, si-n sala de spectacole a teatrului, ori in consiliile din care, prin concursuri de imprejurari, fac parte.

Rep: Cum o duce poezia la Botosani? Are sanse Orasul Poeziei sa devina Orasul cu Poeti?

G.D.: Nu exista un scop in sine sa devenim un oras de poeti. Intr-un oras, la un moment dat, pot exista zeci de poeti, cum sunt acum la Botosani, fie ca unii dintre ei sunt doar intamplator blazonati astfel, facandu-si din cele cateva carti publicate prin diverse inlesniri financiare, carti de vizita si prin unele posturi locale de televiziune, facand reale deservicii poeziei in fata cititorului autentic, sau sa nu existe niciunul si poezia sa pulseze in inimile cititorilor. Sunt la Botosani poeti care vor conta, desigur, in viitor. Unii conteaza si acum, sunt in atentia criticii, in asteptarea confirmarii lor nationale. Unii au plecat de aici si au uitat, dar ei sunt rodul emulatiei botosanene, in acest sens. Emulatia se datoreaza si frecventelor manifestarii culturale organizate la Botosani: Premiul National de Poezie, Sezatorile iernii, Concursul National de Poezie Porni Luceafarul…, Zilele Eminescu, in ianuarie si iunie, alte concursuri consacrate elevilor Nicoara, Aripi deschise si asa mai departe. Putine sunt orasele din Romania care ofera o astfel de plaja consacrarii poeziei, viabilitatii ei.

Rep: Piata Poeziei sau Poezia in piata... Care ar fi drumul pana la eficientizarea economica a comertului cu cartea de poezie, in speranta ca o piata a cartii, a Poeziei, isi va capata locul meritat fara ca acest fapt sa duca Poezia in piata, la tarabe, riscand sa arunce in derizoriu un domeniu al culturii care, de-a lungul istoriei, s-a dovedit ca a sprijinit epoci sau a pornit revolutii?

G.D.: Piata Poeziei, cum spui, este doar la masa de lucru a poetului. Niciodata cartea de poezie nu o sa aiba o piata de desfacere asemanatoare cu cea a pietei de carne. Nici macar cu cea a pietei de carte comerciala, cum se mai intampla acum cu genurile literare comerciale, care insa nu ofera decat satisfactii estivale sau multumesc minti ce se lafaiesc in telenovele si combinatii estetice de prost gust. Poezia n-a fost niciodata o marfa de piata, chiar daca unii poeti au adus-o in piata, pe un anumit gen lacrimogen-social, a la Paunescu, chiar daca unele texte au insufletit piete intregi de oameni aflati in momente cruciale ale societatii. Poezia se simte bine in cercuri restranse, ezoterice uneori, atunci cand este inteleasa si salveaza suflete ce duc mai departe frumosul. In rest, se bate toba, se vrea glorie, se vrea succes imediat, dar, desigur, aceste forme stimulative nu duc decat la o moarte estetica rapida. Si nu acesta este scopul Poeziei!

Rep: Are acest Congres National al Poeziei rolul de a reaminti rolul scriitorului in societate, in viata cetatii? Sau ramane un manifest cu circulatie inchisa, cu rol organizatoric, de breasla?

G.D.: Prin apelurile lansate are si menirea de a starni, cel putin, si atentia celor din jur, sa atraga spre lectura poeziei pe cei ce au si menirea de a legitima existenta Poetului intr-o societate de consum, politizata si interesata doar de existenta de maine nu si de cea de poimaine. Congresul de anul acesta a tinut de, deja, traditia acestui gen de manifestare, avand, in primul rand, un scop tehnic, de organizare a unui comitet care sa initieze diverse demersuri catre cei indrituiti sa sprijine si o astfel de preocupare sociala, speciala, catre care se indreapta destui de multi, fara insa a mai avea perspectiva unei recunoasteri sociale ca pe vremuri, cand poetul era o autoritate deosebita, un centru social de luat in calcul, nu o batjocura cum este, in cele mai multe cazuri, acum. Nu stim daca am reusit. Vom vedea efectele apelului si vom analiza la editia urmatoare ce s-a reusit si ce nu si ce trebuie sa facem pentru a reusi. Intre timp, desigur, poetii fac ceea ce trebuie sa faca – exista si-si scriu poezia pe care si-o scot in piata, fie ca este receptata, fie ca nu!

Rep: Cat de morala poate sa fie Poezia in vremuri de criza? Chinezii mai folosesc pentru situatii de criza si un alt cuvant: ocazie. Este criza economica o ocazie de revenire a spiritului poetic, combativ, chiar educativ pentru generatiile oarecum rasfrante si ratacite in actualul vremelnic?

G.D.: Poezia, poetul, la noi, s-au aflat mai tot timpul in criza. Nu am avut sansa civilizatiilor vechi, antice, de aiurea, desi au existat si in acest spatiu civilizatii care au lasat urme la fel de adanci ca Ghilgames, ca Iliada si Odiseea, ori precum Cantarea Cantarilor, dar nu s-au pus in valoare, ci dimpotriva au fost ascunse, deteriorate, uitate, incat trebuie sa ne multumim cu doar cinci secole de literatura si doar doua de poezie moderna in sensul autentic al cuvantului. Criza nu poate ajuta cu nimic, evident. Ci dimpotriva, poate crea disperare. Si cum, vorba lui Dostoievski, din disperare se naste o noua perspectiva, speram ca si la noi criza sa nasca si pentru poezie o noua perspectiva. Si noua perspectiva a poeziei este o noua lume, pentru ca asta de acum este bolnava in cea mai mare parte. Si asta si din cauza ca nu a folosit cel mai ieftin panaceu, tratament, poezia, la indemana in biblioteci, in librarii, in astfel de manifestari pe care le organizam si la Botosani, oras cultural mult mai mult decat sunt declarate pompos si mediatizate altele sau decat vor unii sa-l aseze la marginea lumii!

Rep: Pe cand un cenaclu al scriitorilor la Botosani? Cenaclul filialei Botosani a Uniunii Scriitorilor, reluat in urma cu cativa ani, s-a oprit brusc. Ar putea el renaste tot atat de brusc?

G.D.: Cenaclul Uniunii Scriitorilor exista la Botosani din 1982. El a functionat mult timp organizat, a emulat si a ordonat multe minti poetice. Apoi s-a manifestat in diverse ocazii, ca acum, cand membrii lui se intalnesc cu diverse ocazii, in diverse locuri. Desigur ca ar fi mult mai bine sa se reia acele sedinte de lucru. Dar, deocamdata, nu are un sediu, nu exista o dorinta comuna in acest sens. Oricum, revista Hyperion a fost si este locul unde cei mai multi cenaclisti si-au gasit locul. Cei mai buni scriitori botosaneni isi scriu cartile in singuratatea biroului lor, si le publica si asta inseamna ca duc, in acest mod, viata acelui cenaclu, ce creeaza nostalgii unora, mai departe.

(Foto: Teodor Duna la Congresul National de Poezie, Botosani, 2009)

Zborul fără aripa sa

ai uitat zborul
pentru că umărul tău apus către intuneric îşi uită aripa în cer
pentru că ochiul ascuns se rupe în pietrele de caldarâm
pentru că inima ta roşie omoară peste zi dorul schilodit de cuvinte
pentru că nu mai ştii că ziua de astăzi e întotdeauna ultima
că noaptea îţi dă răgaz
să învii
sau să mori
de asta te apleci spre găleata lunii
de asta pui la streaşină şi îmi aduni lacrimile
ca să speli pentru cinci vieţi visul tău construit cu alte femei
nu mai eşti pentru că ai stins lumina

la lumânare îmi teme gândul să citesc
îmi teme inima de moarte
la lumânare se moare, la lumânare te naşti pentru viaţa de dincolo
de asta ziua de astăzi e întotodeauna ultima
îţi duci zilele dintr-o viaţă în alta
cu găleţile le culegi lacrimile ca să îţi scalzi asternutul cu poeme

FRUMUSETE

Suntem atat de fericiti de Dumnezeu! Traim in cea mai frumoasa lume posibila, in cea mai colorata viata si pe cea mai vie planeta... Si a venit si vara! Cu cirese coapte printre salcamii in floare!

Linistea din drum...

M-a impresionat acest melc. Din fericire, l-am zarit la timp. Traversa drumul pietruit. Atata liniste si normalitate in mersul lui. Atata pace...

VIATA PIETRELOR SFINTE!

Piatra care dainuie! In verde, in culoare, in credinta.
Trainicia sufletului pe un taram preumblat si apasat in piatra.

MANASTIREA SLATINA, INTRE PAMANT SI RAI!

Mănăstirea Slatina este o mănăstire fortificată ctitorită de către domnitorul Moldovei, Alexandru Lăpuşneanu, situată în judeţul Suceava. Ea a fost construită între 1554 şi 1558, urmând să servească ca necropolă domnească.
Această mănăstire cu aspect de curte a suferit stricăciuni imediat dupa moartea ctitorului ei. Despot Vodă (1561 - 1563) avea să-i topească argintăria. Ioan Vodă cel Viteaz va folosi o parte din argintărie ca să bată monedă. Către sfârşitul secolului XVI a fost jefuită, iar către mijlocul secolului XVII multe clădiri aveau nevoie de reparaţii. Începând de la sfărşitul secolului XVII şi până către 1800, războaiele (însoţite de jafuri, arderi şi distrugeri) sunt frecvente, iar spre sfârşitul secolului XVIII se ţin lanţ.
Vreme de 40 de ani mănăstirea a rămas în pustie. Abia pe la începutul secolului XIX se iau măsuri de repopulare a ei şi se încep lucrări de restaurare care vor dura până către mijlocul secolului. Dar în 1821 se va refugia la Slatina Iordache Olimpiotul, unul dintre conducătorii Eteriei, împreună cu grupul lui de luptători. Cu acest prilej, mănăstirea va suferi un asediu dur şi va fi arsă şi jefuită. În 1823 au început lucrările de restaurare.

ZBOR

ZBOR!

Maria (fragment de roman)

Dumnezeu iţi vorbeşte prin îngeri, dar nu îţi dă aripi! Maria rămăsese cu privirile agăţate schilod de turlele bisericii, ca şi cum de acolo i-ar fi venit salvarea.
Curtea mănăstirii era goală, fără a avea, însă, pustiul acela năucitor şi sfâşietor al necredinţei. Îşi coborî paşii până la temelia zidului şi se lipi toată de piatra rece, mare. L-ar fi vrut pe Traian alături. Nu pentru a-şi dovedi ceva, si pentru a-i fi martor la prabuşire. Simţea ca azi Dumnezeu îi va da răspunsuri la multe întrebări, chiar şi la cele nepuse vreodată.
- Cât o fi ceasul?
Maria întoarse privirea spre dreapta. O batrână o privea, aşteptand cuminte un semn de la ea. Abia atunci realiză ca femeia se aflase acolo de la început, ca stătea in aceeaşi poziţie ca şi ea, lipită de piatra mare, bineînţeles altă piatră... Fiecare cu greutatea lui, cu piatra lui, scăpă Maria un surâs... Inainte de a primi un răspuns, bătrâna se apropie si îi prinse Mariei mâna dreaptă.
- Bei apă cu mine?, spuse si o trase imediat spre fântâna pe care Maria nici măcar nu o observase. Scoase de dedesubt o cană de lut, o umplu cu apă si îi intinse cu un gest hotărât.
- Ia, bea!
Sorbi, inghiţitură cu înghiţitură, toată apa din cana de lut. Curgea în ea, ca într-o altă fântâna, toată viaţa ei de până atunci. Ştia că spală astăzi tot. Bătrâna o ţinea în continuare de mână şi Maria simţea că astfel se făcea legătura cu toţi morţii ei, cu viii, cu viaţa ei...
Se cutremură când, la ultima picătură, îi apăru în faţă chipul lui Traian. Lăsă apa să o cuprindă, sorbind cu înfrigurare stropul clar, luminos, care i se dăruia rotogolindu-i-se pe buze. Brusc, bătrâna îi dădu drumul la mână. Maria scăpă cana, al carei lut se nărui în iarba mare, crudă, flămândă. Stropul de apă i se prelinse pe obraz, ca o lacrimă mare, uriaşă ca o ploaie de vară...

HRISTOS A INVIAT!

ADEVARAT A INVIAT!

Iisus a Inviat cu lumina inceputului, spre Mantuirea

noastra, intru Slava Lui!

Sa ne fie Lumina, sa ne fie Iubire, sa ne fie Pace!

VENITI SA LUATI LUMINA!

De ce nu vedem Adevarul de dincolo de cotidian, de dincolo de panza aruncata peste ochii din ce in ce mai nevazatori si mai slabi?
Am devenit atat de inconstienti, atat de usor de manipulat?
Unde ne sunt sufletele inalte, unde sunt spiritele neprefacute in scrum lumesc?
Am devenit locuitorii unei politici sclavagiste si gaunoase, acceptam tragediile de carton si catastrofele de catifea de parca am trai propriile noastre vieti, intr-o lume in care nu mai avem decat rol de decor, dar un decor al unei comedii obscure. Ne meritam soarta de telespectatori ai unui program mondial de tembelizare si de mediocritate perpetua.
Ne suntem noua insine stapani si calai.

E Sambata Mare si nu pot sa las lacrima aceasta sa nasca in aceeasi neagra si pustie lumina prefacuta.

VENITI SA LUATI LUMINA ADEVARATA, nu mai acceptati doar ce va ofera unii si altii.

VENITI SPRE LUMINA, acolo, in voi, in sufletul vostru, se afla sufletul divin cu care v-ati nascut.

HRISTOS A INVIAT! Noi ce mai asteptam?

Putem fi cei ai inceputului, cei ai adevarului, prin IUBIRE!

Maria (fragment de roman)

In fiecare noapte, de un timp, parca se pregatea de moarte. Si cu fiecare noapte traita in intimitate, ea cu moartea ei, parca spaima ii trecea, se prefacea in asteptare, intr-o clara participare la un destin de care oricum incepuse sa se desprinda.

Nu stia de ce Dumnezeu o pregatea cu atata rabdare, de ce o tinea treaza ore in sir, pentru ca acolo, in spatele ochilor inchisi, sa i se perinde anii si zilele in care a iubit, a dansat, a fugit sau a plans. Acolo, in spatele ochilor inchisi, Maria era pregatita pentru orice. Era chiar fascinata de curajul ei, de parca testul il dadea cu toata lumea de fata, ca intr-o procesiune in care isi purta pe brate propriul trup.
Sufletul era la locul lui. Si iubirea. Si tacerea.

Maria iubea si nu iubea. Iubea in celalalt si nu mai iubea in sine. Renuntase sa se mai recunoasca. Se vedea urata, aruncata de colo-colo, fara rost.

Isi amintea de verile in care ii placea sa se faca frumoasa. De serile in care cobora in orasul maturat de gandurile si de mainile tuturor poetilor tineri, orasul uitat in privirile femeilor alungate in zeci de case nelocuite, in bucatarii amestecate cu paturi conjugale.
Femei care stiau ca doar in ochii lor, ai poetilor, redevin femei. Si ca numai ei, poetii, dupa ce le-or fi iubit, le lasa slobode inapoi, in paturile lor conjugale din bucatariile caselor nelocuite.

Uneori lipsea patul conjugal. Bucataria, niciodata! Mirosul de cafea, tigarile strecurate prin ferestrele intredeschise, miros de balsam aruncat in masina de spalat, sa miroase bine cearsafurile scoase in fata blocului, sub geamul de la bucatarie…

Maria aproape ca nu mai suporta, acum, sa mearga pe strada, sa umble orasul ca altadata. Se simtea tot mai straina de ea insasi. In fiecare dimineata se hotara sa plece, iar seara cadea obosita pe patul mare, maro, inspaimantator.

Atunci, seara, se ruga nu pentru iertarea pacatelor, ci pentru ea. Nu se mai regasea, nu se mai stia...

Traia intr-un soi de inexistenta pacatoasa, alarmant de fidela propriei firi, o inexistenta cu care parca se nascuse.

PARINTELE Iustin catre Basescu: Raspanditi lumina Invierii lui Hristos si insuflete bietilor basarabeni si oferiti-le cetatenia romana! Eu o ofer!

Eu imi ofer cetatenia mea unui basarabean prigonit!

Domnule presedinte Traian Basescu,

Cu multa durere in suflet va adresez acest mesaj eu, nevrednicul si smeritul monah din muntii Neamtului, care am jurat in fata altarului lui Dumnezeu ca voi apara credinta si neamul romanesc. Indraznesc sa va adresez acest cuvant pentru ca inima si constiinta in fata Evangheliei lui Hristos nu ma lasa sa trec cu vederea necazurile si durerile care s-au napustit asupra fratilor nostri basarabeni, acum in perioada aceasta a Patimilor Domnului.

Sub epitrahilul meu, la spovedanie, am ascultat multe din pasurile si suspinurile fiilor basarabeni si le inteleg prea bine amarul si suferinta.

Astazi, vrajmasul diavol s-a napustit ca o fiara salbatica asupra crestinilor ortodocsi basarabeni, in aceasta saptamana frumoasa a Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos, cand fiecare crestin trebuia sa fie la casa lui linistit, sa se pregateasca duhovniceste, sa isi spele pacatele prin Sf. Impartasanie, prin care isi curata viata lui precum ograda si locul unde salasluieste de veacuri, cu parintii si stramosii lui. Iata ca vrajmasul a gasit mijloacele sa tulbure toata linistea si pacea romanilor nostri ortodocsi de peste Prut. Oare cum vom putea canta noi Hristos a inviat, stiind ca fratii nostri de dincolo nu pot sa se mai bucure de frumusetea Invierii lui Hristos?

Stiti, Domnia voastra, ce cantare este mai aleasa in aceste sarbatori de Pasti, pe buzele tuturor credinciosilor? Se cheama Ziua Invierii: „Ziua Invierii, sa ne luminam popoare si unii pe altii sa ne imbratisam".
Oare cu vorbe goale ne vom putea imbratisa fratii nostri suferinzi de peste Prut, mamele indurerate care plang fiii lor zdrobiti si internati in spitale, unii morti, cum este cazul tinerilor martiri ai Cruciadei Copiilor Valeriu Boboc si Ion Tabuleac?
Acesti tineri frumosi si curajosi care s-au ridicat impotriva marsaviilor rosii, zac sarmanii in patul spitalelor cu trupurile lor lovite si maltratate de catre uraciunea pustiirii pe pamant.

Acest sistem bolsevic il cunosc prea bine, Domnia voastra! Acest sistem mi-a mancat 17 ani din viata si port in trupul si in sufletul meu semnele si ranile acestei fiare bolsevice, doar pentru ca am iubit libertatea in Hristos.
Ceea ce se intampla la ora aceasta pentru noi nu este nicio noutate. Ci este ceea ce s-a mai intamplat prin 1946, 47, 48, pe strazile Bucurestiului cand erau distrusi, maltratati si urmariti cei mai buni fii ai neamului nostru, teroare care a continuat pana in campania bolsevica de arestare a generatiilor 1948, 1964.
Cu toata ura si rautatea s-au napustit asupra tineretului nostru si a lumii noastre crestin-ortodoxe, de care se temeau si se tem si acum, nu cumva sa se reintroneze viata noastra crestin ortodoxa pe planul acesta al Europei de Rasarit.
Este aceeasi mare Rusie de altadata ortodoxa si care isi intindea pretentiile asupra Balcanilor cu fortele ei panslaviste sub firma ocrotitoare a crestinismului ortodox.Iata, aceeasi comunisti de atunci s-au napustit si asupra fratilor nostri basarabeni acum, secerand cu secera bolsevica sufletele nevinovate ale acestor tineri curajosi si batand piroane cu ciocanul rosu in inimile indurerate ale sarmanelor mame care se framanta cu neliniste nestiind ce urgie va mai aduce si ziua de maine sau chiar sarbatoarea Invierii Domnului, si nu gasesc nicaieri o mangaiere... de parca am fi neamul cel mai condamnat de pe lumea aceasta.

Domnule presedinte, aduceti acestui neam mangaiere!

Aduceti o veste buna mamelor si tinerilor basarabeni!

Pentru ca, sa stiti, Domnule presedinte: crestinii ortodocsi sunt temelia acestor neamuri din Rasarit! Nu uitati ca Hristos S-a rastignit si a inviat si pentru romanii de peste Prut!Raspanditi lumina Invierii lui Hristos si in suflete bietilor basarabeni si oferiti-le cetatenia romana!
Daca celelalte forme de guvernamant nu au facut-o pana acum, pentru ca slujesc aceluiasi sistem bolsevic, faceti-o Dumneavoastra!
Pe ei nu i-a interesat nimic decat sa fie cat mai votati pe inca 4 ani, abuzand de ignoranta unui intreg popor.

Aveti curajul si puterea, Domnule presedinte, sa va impotriviti fiarei comuniste!
Ajutorul il veti primi de la Domnul nostru Iisus Hristos si veti avea sprijinul milioanelor de ortodocsi ai acestui neam.
Sa nu nadajduim in puteri straine, ca nu le pasa, Domnule presedinte!

Fata de conflictul acesta din Basarabia, grait-a vreun occidental? Grait-a oare Comitetul European? Ne-a sarit Uniunea Europeana in ajutor? Oare nu cumva interesele si unora si altora sunt comune? Eu, ca om, la ora aceasta dupa vechimea anilor mei, nu ma mai gandesc la visul frumos al Reintregirii, nu se mai pune problema teritoriala, pentru ca problema teritoriala nu este decat un mijloc de scandal si de neliniste a popoarelor.

Dar cetatenia o puteti oferi fiilor acestia abandonati si de mama Romania si de celelalte mame vitrege, abandonati si de pastorii laici dar si de cei duhovnicesti care, in loc sa aduca o galeata de apa si sa stinga focul care mistuie casa fratelui de langa noi, prefera sa arunce cu apa la moara bolsevica, la care s-au angajat.
Dupa atatia ani de comunism am nadajduit ca se va face lumina si in tara noastra.
Dar in loc sa inflorim, a ajuns bietul roman ca nu mai are sa ciocneasca si el un ou de Pasti; gaina i-a pierit, oile nu mai sunt si toate parca au pierit incat nici in izvoarele apelor din Romania nu mai au unde sa-si spele capul obosit de truda si de necaz, bietii romani.

Sa fim stapani la noi in tara, Domnule presedinte! Ca tara noastra are multe daruri si este binecuvantata de Dumnezeu, a carui Sfanta Inviere o praznuim cu totii, acum.
Neamul nostru prin credinta s-a cladit, prin credinta va rezista!
Bunul Dumnezeu a randuit sa fiti conducator al acestui neam, si poate veti mai fi, in vremuri de restriste si mari incercari din toate partile, pe de o parte din Rasarit vine teroarea stalinista neschimbata, iar din Occident suntem asaltati cu dezmat si imoralitate care incalca orice principiu crestin si etic, iar mai nou ni se impune un nou control totalitar prin introducerea microcipurilor de tip R.F.I.D. in actele noastre de identitate.

Pamantul acestui neam va dainui numai cat se va afla sub binecuvantarea lui Dumnezeu, ca altfel mania Sa va veni negresit asupra noastra si ne vor inghiti neamurile pagane, dupa cum spune Proorocul Ieremia: „Poporul de sub conducerea conducatorilor s-a pierdut prin cuvintele lor. Asa zice Dumnezeu prin glasul proorocului: «Pastorii si-au iesit din minte si nu L-au cautat pe Domnul. De aceea toata pasunea le-a ramas necunoscuta si s-au risipit»(Ier. 10:2)”.

In mainile Domniei voastre se afla soarta acestui popor. Sa ne facem partasi Dumnezeului Celui viu, si nu altor dumnezei straini, pentru ca unitatea unui popor sta in credinta lucratoare in Hristos!

Fiti alaturi de fiii basarabeni ai acestui neam si acordati-le cetatenia! Alaturi de ceilalti frati de suferinta din asociatiile fostilor detinuti politici si luptatori anticomunisti imi ofer cetatenia mea unui basarabean prigonit. Harul Domnului nostru Iisus Hristos si Sfanta Sa Inviere sa ne gaseasca uniti in cugetul adevarului lui Hristos, ca impreuna sa putem canta: „Ziua Invierii, popoare sa ne luminam! Si unii pe altii sa ne imbratisam! Sa zicem fratilor si celor ce ne urasc pe noi: sa iertam toate pentru Invierea Sa. Si asa strigam: Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le”. Amin!

Arhimandritul Justin Parvu,
staretul manastirii Petru Voda, 14 aprilie, 2009,
Sfanta Marti a Patimilor Domnului

PARINTELE CLEOPA, invesnicie si sacra duhovnicie

Pe 10 aprilie, Parintele Cleopa, nascut in Sulita Botosanilor, ar fi implinit 97 de ani! Ar mai fi avut de unde rabda zile in chilia sa. Dar se vede ca noi nu l-am mai rabdat, din cauza grabei, a neputintei, a nestaruintei in binele crestin.
Deasupra acestei Romanii salasluiesc, an de an mai multi, an de an mai tristi, pastratorii sufletului nostru, cat ne-a mai ramas sau cat va fi sa mai primim. Parintele Paisie Olaru, Parintele Ilie Cleopa, Parintele Calciu Dumitreasa...

La Manastirea Sihastria, cimitirul a devenit loc de pelerinaj. Provenind din aceleasi locuri, cei doi parinti, Paisie Olaru si Ilie Cleopa, odihnesc acum alaturi. Liniste si pace.
Un sentiment de siguranta si de stabilitate, intr-o lume tot mai incerta, care se intinde dincolo de zidurile manastirii.

Din orice parte ai veni, Sihastria te transforma. Un furnicar de lume te inconjoara, si nu ai nicicum sentimentul unei aglomeratii obositoare. Zeci de calugari, maicute, pelerini, batrani, cersetori, comercianti, copii…
Nimic nu devine prea mult, nimeni nu iti sufoca sufletul in vreun fel. Nu e nevoie sa strigi, chiar daca inaltimile bisericilor iti arunca sufletul in inaltul cerului.

Nu ai cum sa spui ca nu il simti pe Parintele Cleopa. Iti vine sa spui, la fiecare 3 pasi: Manca-v-ar Raiul! Pur si simplu, iti rasuna in urechi, te urmareste, te farmeca.

La mormant, aglomerat si totusi atata pace! Oamenii se roaga ca la sfinte moaste. Isi spun necazurile. Aprind lumanari si, mai toti, iau in pumni pamant de pe mormant, il duc acasa, il presara in gradina sau pur si simplu il pastreaza.

De la mormant, pasii te conduc spre chilie. Acum e muzeu, iar cerdacul din care vorbea Parintele Cleopa e la fel ca in vremea pamanteasca a duhovnicului. Bancile aliniate, in asteptarea pelerinilor.
Incaparile in care si-a induhovnicit viata parintele Cleopa stralucesc in lumina. Si in curatenie. E singurul loc unde te descalti inainte de a intra. Pe jos, odihnesc calduroase covoare taranesti.
In rest, foarte multe carti, fotografii, amintiri, dar si lucrurile Parintelui: cojocul lui fara maneci, caciula, ghetele reparate si carpite, multe perechi de ochelari, ceasul desteptator. Si liniste, in acorduri abia simtite de cantece bisericesti.

Abia apoi, de la chilie, pasii merg, impacati si usori, spre Biserica, spre Catedrala impunatoare, pe langa fantana datatoare de putere.

Ilie Cleopa a fost al cincilea copil din cei zece ai familiei Alexandru Ilie. A urmat scoala primara de sapte ani in Sulita. Primise la botez numele Constantin. Avea o memorie cu totul deosebita, asemanandu-se mamei sale.

Timp de peste trei ani a facut ucenicie duhovniceasca la schimonahul Paisie Olaru, pustnic in Schitul Cozancea, nascut si el pe aceste meleaguri, in Stroiesti.
In anul 1929, la inceputul lui decembrie, a intrat in obstea Schitului Sihastria impreuna cu fratele sau mai mare, Vasile. Dupa trei zile de ispitire, au fost primiti in obstea acestui schit, in ziua Sfantului Ierarh Spiridon, la 12 decembrie.
Pana in anul 1935, Constantin a pascut oile Schitului Sihastria, impreuna cu alti frati. Apoi, este luat in armata in orasul Botosani. Se reintoarce la schit in toamna anului 1936 si este tuns in monahism la 2 august 1937, primind numele Cleopa.
In 1947, Schitul Sihastria, numarand peste 60 de vietuitori, a fost ridicat la rang de manastire, iar protosinghelul Ilie Cleopa este facut arhimandrit, cu aprobarea patriarhului Nicodim.Intre anii 1952-1954, fiind urmarit de securitate, se retrage in Muntii Stanisoara, impreuna cu ieromonahul Arsenie Papacioc.

Dupa mai bine de doi ani de viata pustniceasca, este readus in manastire, la porunca patriarhului Justinian. In 1956 revine la metanie, iar in primavara anului 1959 se retrage pentru a treia oara in Muntii Neamt, unde se nevoieste mai bine de cinci ani.

In toamna anului 1964 revine in Manastirea Sihastria, in calitate de duhovnic al intregii obsti, si povatuieste fara intrerupere atat calugari, cat si mireni, timp de 34 de ani, pana la 2 decembrie 1998, cand se sfarseste din viata.

Moldova, tara lui Voronin!

Parintele Iustin plange si se roaga neincetat. Am auzit cuvintele acestea in urma cu cateva zile, spuse de o maicuta tanara de la Manastirea Petru Voda. Refuza sa manance zile in sir, plange si se roaga...

Ce o fi, oameni buni, in sufletul acestui om al neamului in aceste zile in care privim peste umar, fara a vedea, ascutim urechile, fara a auzi.In aceste zile in care stam ascunsi dupa perdele, lipiti de televizor, privind spre Moldova de dincolo de Prut, flamanzi de entuziasmul tinerilor basarabeni…

Dar fara a iesi din casa, fiindu-ne noua insine incomozi in imensa comoditate in care ne complacem?

V-ati amintit de noi, cei de acum 20 de ani?

Telul lor, al tinerilor basarabeni, este cu mult mai inalt decat al nostru din 1989. Romanii din urma cu 20 de ani voiau o Romanie fara Ceausescu. Atat. Basarabenii de astazi vor o Romanie.

La Chisinau s-a petrecut, marti, o cucerire a redutei, asemenea marilor victorii: Drapelul Romaniei a fost arborat pe cladirea Presedintiei Republicii Moldova! In lupta, arborarea drapelului inseamna teritoriu cucerit.

Cand vom constientiza ce inseamna, istoric, ziua de 7 aprilie 2009?

Ne amintim cum Vladimir Voronin, presedintele Moldovei, discuta cu presedintele Romaniei, in urma cu cativa ani, prin intermediul unui translator.

Marti s-a dovedit a fi, insa, un foarte bun vorbitor de limba romana. Spre a fi sigur ca romanii inteleg avertismentele care trec Prutul: Moldova e a lui si a comunistilor, in vecii vecilor!

Tovarasul Voronin a spus arogant: AICI E TARA MEA!Asa este, tara e a lui, dar neamul nu ii apartine si au dovedit acest lucru zecile de mii de oameni.

Marti, la Chisinau, TV Moldova a transmis toata ziua emisiuni pentru copii, muzica clasica si divertisment. La Bucuresti, TVR 1 a facut buletine de stiri seci, cu titlul: Violente la Chisinau.

Romanii din Bucuresti, Iasi, Cluj au iesit in strada, solidari cu basarabenii. Solidari cu prietenii lor, cu colegii de studentie.

Pentru noi, revolutionarul de la TV ne stoarce lacrimi de mandrie patriotica, dar nu destul de mult incat sa ne dovedim deschis solidaritatea.

Nici oficialii nu au facut nimic. Doar lupte politice, interese meschine, locuri caldute scotocite in marile directii deconcentrate, pana la cea mai neinsemnata cocina de cartier, numai sa fie in slujba partidului.

Nici la nivel national nu s-au inregistrat note de trecere: neamestecul in treburile interne ale unui stat, tara lui Voronin, adica, neimplicarea afectiva intr-o problema pur politica si diplomatica...

Opozitia, care avea prilejul istoric si, mai ales, libertatea de a transmite mesaje clare catre Moldova, a esuat lamentabil si a de-cazut dezastruos.

In schimb, securistii moldoveni si-au facut treaba din plin: cenzura posturilor TV, blocarea site-urilor moldovene, taierea internetului.Pana si manipularea a atins cote incredibile: in jurul amiezii, unul dintre putinele clipuri aparute la acea ora pe You Tube prezenta imagini cu altercatii intre politisti si protestatari. In imagini: sticle aruncate, pietre zburand, politisti batuti, insangerati.

Imaginile sunt luate, atentie, din spatele organelor de ordine! Din zona in care protestatarii nu aveau acces! Erau imagini manipulatorii!Reporterii care au transmis in direct au vorbit, insa, despre tineri pasnici, despre entuziasm, curaj si speranta.

"I-am vazut apropiindu-se de cordonul de politisti, vorbindu-le frumos si incercand sa ii faca sa treaca de partea lor. Politistii au raspuns ca nu au cum, aceasta este treaba lor si asta trebuie sa faca", relata un corespondent din mijlocul manifestantilor.

Lupta tinerilor din Moldova a fost pe cont propriu. Noi, romanii, am asistat la o alta lupta: cea a comunistilor care s-au straduit sa ne convinga, sa ne manipuleze, sa vedem foc, sange, raniti, morti. Sa ne fie frica, adica!

Mi-am amintit de mai multe ori cuvintele maicii de la Petru Voda: Parintele Iustin plange si se roaga neincetat.

Sa ne amintim, in aceste zile, cum au murit Doina si Ion Aldea Teodorovici, Grigore Vieru.

Pe 7 aprilie 2009, Ion Aldea Teodorovici ar fi implinit 55 de ani!

Pe 7 aprilie, crestinii pe stil vechi, basarabenii, au sarbatorit Buna Vestire!

Mitropolitul Teofan si Parintele Iustin Parvu

AMA-DEUS, Iubirea de Dumnezeu pe scena Teatrului Mihai Eminescu

Un act de creatie sublima pe scena Teatrului Mihai Eminescu Botosani, 0 idee curajoasa, o reprezentatie artistica menita sa depaseasca orice regula scrisa a teatrului contemporan, chiar daca miracolul s-a petrecut in micul teatru botosanean.

Intr-o regie urmarita indeaproape de rigorile istorice si documentare ale personajului, cu scene construite in amanunt, pe registre coregrafice cu semnificatii biografice, totul ridicat pe jocul unei trupe de profesionisti, spectacolul Amadeus s-a dovedit a fi, sambata si duminica seara, o capodopera artistica.

Regia lui Alexandru Vasilache, sustinuta magistral de coregrafia inepuizabilei Victoria Bucun, in scenografia lui Mihai Pastramagiu, au condus la intregirea unui eveniment teatral care va ramane, negresit, drept un punct de reper in arta botosaneana si numai.
Amadeus rupe prejudecatile scenice, apeleaza la toate mijloacele artistice, transformand actorii intr-un adevarat corp ansamblu de opera. Regizorul a dat dovada de o buna distributie, dar si o naturala insiruire a scenelor din viata compozitorului.
Spectacolul este asezat pe un suport muzical, actorii dovedind o uriasa capacitate de interpretare artistica, trecand firesc de la expresivitatea individuala la personajul colectiv.
Ingerii care conduc actiunea intregului spectacol, aripile albe in antiteza reala cu aripile negre, nu fac decat sa completeze imaginea unui om nascut geniu, inger si demon, alb si negru, rege si cersetor.

Spectacolul incepe in albul genezei creatoare, care il naste, la mijlocul secolului 18, la Salzburg, pe Johannes Chrisostomus Wolfgangus Teophilus Mozart.
Mai tarziu, in Italia, Mozart si-a adaugat numele Amadeus, traducerea latina a lui Theophilus (Iubitorul de Dumnezeu), devenind astfel, pentru posteritate, Wolfgang Amadeus Mozart.

Zbaterile geniului apar in primele registre, imediat dupa ivirea pe lume a lui Mozart, prin separarea aproape brutala dintre El si Ceilalti, neacceptarea sau dificila integrare a artistului in lumea usor promiscua, clar frivola, ceva mai mult superficiala, dar in mod clar cucerita de muzica. Numai in Austria acelor vremuri se putea petrece asa ceva. O Austrie care, atunci cand se isca un nou razboi, spunea: Situatia e fara indoiala disperata, dar nu serioasa!

Spectacolul ofera publicului spectator conditia geniului, zbaterile sale materiale si spirituale, nevoia umana de semeni, suferinta si frustrarile create de neacceptarea in societate, sfarsind cu adoptarea unui soi de ridicol sfasietor, atat de necesar unei vieti haotice, in care Austria se complacea.
Regizorul Alexandru Vasilache a reusit sa reconstruiasca acea Austrie, sa isi conduca actorii si sa ii arunce fara plasa intr-un spectacol extrem de epuizant, dar fascinant. Ioan Cretescu, Cristina Ciofu, Lenus Teodora Moraru, Andreea Motcu, dar si Eduard Sandu, au re-inventat miracolul Amadeus.

O extrem de minunata alegere a costumelor, o lejeritate care a facut usoara trecerea de la un spatiu la altul, de la o stare la alta.

Nu lipseste din spectacol nici trimiterea episodica, dar sustinuta pe parcursul intregii reprezentatii, la Antonio Salieri, istoria fiind plina de povesti legate de posibila otravire a lui Mozart, un plan pus la cale de Salieri insusi.
O scena bine redata in spectacolul Amadeus, o scena care are rolul, insa, tocmai de a-l deculpabiliza pe Salieri.

Iubirea, deznadejdea, saracia, geniul, casatoria cu Constanze Weber, momentele ultime ale vietii, in care i se plateste pentru Requiem-ul pe care nu mai reuseste sa il termine, scena redata prin aparitia unui misterios personaj imbracat in negru (istoria a aratat ca este vorba despre trimisul unui conte, pe numele Welsegg).

In ziua de 5 decembrie 1791, viaţa scurta a lui Wolfgang Amadeus Mozart se stinge pentru totdeauna, la numai 35 de ani.
Conform traditiei, mormantul sau a ramas anonim pana in zilele noastre.In mod sigur, opera sa, dar si spectacolul Teatrului Mihai Eminescu, vor ramane in memoria afectiva a iubitorilor artei. Amadeus este, negresit, un spectacol care trebuie vazut, indiferent de varsta, conditie sociala sau capacitate artistica, innascuta sau dobandita.

Amadeus este un spectacol despre geniu, viata, iubire de Dumnezeu, sacrificiu suprem.

AMADEUS, Teatrul Mihai Eminescu Botosani
Regia: Alexandru Vasilache
Miscarea scenica: Victoria Bucun
Scenografia: Mihai Pastramagiu
DISTRIBUTIA: Gina Patrascu, Teodora Moraru, Andreea Motcu, Cristina Ciofu, Ciprian Tabacaru, Bogdan Horga, Petronela Chiributa, Ana Maria Cazacu, Gheorghe Frunza, Sorin Ciofu, Eduard Sandu, Mihai Dontu, Ovidiu Ivan, Ioan Creţescu, Catalin Paraschiv, Lidia Uja

Biserica Ortodoxa in impas?

Aparent pierduti in valtoarea unei societati al carei scop pare sa fie, de vreo 10 ani, tocmai pierderea in valtoare, uitam sa mai privim si, mai ales, sa acceptam oamenii simpli, romanii curati, acel strat profund al Romaniei care asista, de ani buni, la un valmasag legislativ scapat de sub control.
Sau, dimpotriva, controlat strict de ceea ce se numeste acum Miracolul European.
Miracol la care ne raportam, indiferent daca este vorba despre legi sau principii morale si crestine.

Dincolo de politica, politicianism, lupta pentru putere, coruptie, corupti sau coruptibili, exista in Romania de astazi marea masa formata din pastratorii fideli ai traditiei crestine.
O masa de oameni care conteaza din ce in ce mai putin pentru sefii acestui stat, dar oameni care, se pare, incep sa isi ia viata pe cont propriu si sa isi faureasca propriul sistem de valori.

Vineri dupa-amiaza, la Sala Polivalenta din Botosani, s-a petrecut o incredibila dovada de crestinism autentic. Mult prea putin (de fapt, deloc!) mediatizata conferinta Microcipurile si semnele vremurilor, prezentata de Danion Vasile, teolog si scriitor ortodox, impreuna cu Parintii Ieromonahi Ioan si Hrisostom de la Manastirea Petru Voda (Manastire pastorita de Parintele Iustin Parvu), a umplut la capacitate maxima sala.
Aproximativ 2000 de oameni au ascultat, ore in sir, cuvantarile parintilor de la Manastirea Petru Voda.

Daca s-a amintit de nenumarate ori lipsa de informare a omului simplu cu privire la noile norme de securitate pe care europenii sunt gata sa le introduca din 2011, in mod clar, cei 2000 de oameni aflati vineri in Sala Polivalenta erau, desi oameni simpli, dupa vorba, dupa port, intru zicerea poetului, dintre cei mai bine informati romani.
In afara de cultura crestina, de care s-au dovedit a nu fi deloc straini, botosanenii s-au manifestat smeriti si totusi hotarati in a se declara alaturi de cei care lupta impotriva informatizarii persoanei.

Un alt fapt unic si teribil s-a petrecut, insa, in Sala Polivalenta.
Calugari cinstiti si credibili au sustinut cu curaj vinovatia Sinodului Bisericii Crestin-Ortodoxe, pe care il acuza de tradare!
Manifestarea deschisa a ieromonahilor si a botosanenilor deopotriva a fost accentuata de decizia Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane de a se dezice de o problema pe care crestinii o considera extrem de importanta pentru viitorul lor si al Bisericii din care fac parte. Mai exact, Sinodul a aprobat actele biometrice, precizand ca persoanele care invoca obiectii de constiinta sau motive religioase au libertatea sa nu solicite pasapoarte biometrice.

Atitudinea Sinodului este mai mult decat superficiala, fiind greu de crezut ca membrii sai nu cunosc indeaproape de exact ce prevede Ordonanta de Urgenta.
Patriarhia a sustinut, ca si Ministerul de Interne, ca pasapoartele constituie "un drept, si nu o obligatie", evitand flagrant sa observe ca aceeasi Ordonanta de Urgenta prevede instituirea obligatorie a Cartilor de Identitate biometrice, cu incepere de la 1 ianuarie 2011, ceea ce constituie o obligatie, si nu un drept.
Mai mult, purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane a afirmat, intr-o declaratie de presa, ca el si colegii sai vor fi printre primii solicitanti de pasaport biometric.
“Am decis sa fim printre primii care-si fac pasapoarte biometrice, pentru a dovedi ca noi nu vedem niciun pericol in aceste documente", a afirmat preotul Costel Stoica citat de Agerpres.
Purtatorul de cuvant a respins, astfel, cuvantul unor mari duhovnici ai ortodoxiei, precum parintii Arsenie Papacioc si Justin Parvu, care au avertizat denenumarate ori cu privire la aceste acte.

Cu totul alta atitudine au avut, insa, ierarhii Sinodului Mitropolitan al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, care au afirmat despre instituirea actelor electronice, printr-o Hotarare oficiala, ca “argumentul ca acest sistem de supraveghere contribuie la identificarea si urmarirea delincventilor constituie o ofensa la adresa intregului popor roman, care nu poate fi tratat ca o banda de infractori.
Dimpotriva, acest sistem de supraveghere e un atentat la libertatea si intimitatea oamenilor, drepturi consfintite nu numai de legile civile, ci si de normele religioase".

Prin decizia contradictorie a Sfantului Sinod, Patriarhia Bisericii Ortodoxe Romane devine prima institutie bisericeasca din spatiul ortodox rasaritean care accepta insemnarea electronica, un act considerat de sfinti parinti si mari duhovnici ai ortodoxiei rasaritene si romanesti drept premergator pecetluirii finale si de catre organizatiile de aparare a drepturilor omului drept un atentat la libertatea umana, se afirma intr-un comunicat al Actiunii Pentru Educatie si Libertate.

Romania este prima tara-cobai care introduce cipurile biometrice, nicio alta tara europeana nu s-a mai incumetat pana acum sa implementeze prevederile din Regulamentul Consiliului Europei 2252/2004.Romania este totodata prima tara care emite pasapoarte biometrice, care contin imaginea faciala si amprentele detinatorului.

Desi s-a declarat ca noile pasapoarte sunt cele mai sigure, unii experti spun ca este nevoie de cel mult patru ore pentru a decripta informatiile codificate.Desi din 2011 Romania va introduce si cartile de identitate cu cip, nu exista inca o lege, nationala sau internationala care sa garanteze securitatea absoluta a datelor inscrise si nici sanctiuni clare pentru cei care le-ar utiliza in alte scopuri.
Dincolo de aspectul social, uman, crestin sau de bun simt, cei 2000 de oameni, adunati in capitala unui judet precum Botosani, nu pot fi ignorati. Sunt oamenii care au ramas uimiti, in ultimul timp, la deciziile unui Guvern, asistat bolnavicios de un Sinod crestin, care adopta, aproba si sustine legi privitoare la homosexualitate, la aprobarea incestului, a prostitutiei, dar mai ales la cat mai putina pedepsire a infractorilor.

Un stat care incurajeaza infractionalismul, pentru a dovedi apoi, cu mana pe Biblie, ca suntem un popor periculos, care trebuie insemnat, controlat, monitorizat, condus in lesa. Pentru ca asa vrea Europa.

Cei 2000 de oameni adunati vineri in Sala Polivalenta nu sunt indiferenti ca sunt romani!



Fragmente din Protestul Parintelui Iustin Parvu la adoptarea actelor biometrice:

Vremea in care ne aflam acum este premergatoare acestei profetii.
Prin lege, prin ordonanta de guvern, romanii sunt obligati sa se incadreze intr-un plan de urmarire si supraveghere la nivel national si mondial, proiect care le rapeste de fapt oamenilor libertatea.

Romanilor li se cere sa-si puna pe pasapoartele si permisele auto acest cip biometric ce contine amprenta digitala si imaginea faciala. Poate pentru multi dintre dumneavoastra acest cip pare un lucru nesemnificativ, dar in spatele acestui sistem de insemnare a oamenilor, de codare si stocare a datelor de identificare se ascunde o intreaga dictatura, un intreg plan demonic, prin care de buna voie iti vinzi sufletul diavolului.
Insemnarea oamenilor, ca pe vite, este primul pas al unor alte masuri luate pentru controlul absolut al fiintei umane Nu noi, manastirile, care suntem in fata altarului avem datoria sa spunem oamenilor adevarul si sa-i prevenim la ceea ce-i asteapta pe maine?
Dar in protopopiate nici vorba sa se puna o astfel de problema, esti respins, esti catalogat naiv si depasit - ba chiar mai face si glume pe seama ta. Deci daca preotul nu are habar de lucrurile acestea, atunci ce sa mai spui de bietul credincios care saracu’ de-abia deschide Biblia de doua trei ori pe an, sau doar o data-n viata?
Vina este de partea tuturor celor ce raspund de educatia si formarea acestui popor - de la invatatori, profesori pana la preoti si ministri.