Parintele Arsenie Papacioc: "Preot m-au facut la o manastire de maici, langa Botosani, la Agafton"

"Parintele Petroniu (nota mea: Parintele Petroniu Tanase, traitor multi ani la Sfantul Munte, a trecut la Domnul pe 22 februarie 2011) imi este nas de calugarie. Am evlavie la el. Chiar in noaptea cand m-a calugarit, la Manastirea Antim, in 1948, el a tras la sorti numele de Arsenie. Nici pe mine, nici pe staret - Parintele Benedict Ghius - nu ne-a lasat sa tragem. El a tras sortul din caciula. Iar eu, fiind in biserica in mantie, m-am dus la strana sa vad cand cade Sfantul Arsenie; si l-am gasit pe 8 mai, odata cu Sfantul Apostol Ioan Evanghelistul. Iar ziua in care am fost calugarit era 26 septembrie. Tot Sfantul Ioan Evanghelistul! Cand am vazut, m-am cam speriat. Exact la un an, tot de Sfantul Ioan Evanghelistul, m-au facut preot. Si-am zis: ma urmareste Apostolul iubirii! Preot m-au facut la o manastire de maici, langa Botosani, la Agafton, pentru ca acolo era slujba arhiereasca".

(Parintele Arsenie Papacioc in dialog cu Arh. Ioanichie Balan) 

Medicul Pavel Chirila la Botosani, Conceptul de medicina crestina. 1 mai 2011

Plantele modificate genetic
In Geneza, cap. 1, apar aceste expresii: "Si a vazut Dumnezeu ca este bine si a fost asa". Acum 50 de ani, dupa mii de ani de la Creatie, omul a gandit ca Dumnezeu nu a facut bine plantele la Creatie, si s-a apucat sa modifice plantele, exact in genele lor, sa faca o planta mai buna decat a fost facuta la Creatie. Ca si cand, fiind un Dumnezeu al perfectiunii, a facut ceva imperfect la Creatie. Asa au aparut organismele modificate genetic, au fost introduse in alimentatia omului. Pana in momentul de fata se cunosc doua boli provocate de aceste plante: cancerul si alergiile. Acum doua saptamani, a fost o cearta la Academia de Stiinte Agricole, marea majoritate a oamenilor de stiinta agronomi, probabil indrumati din Occident, au sustinut ca si Romania trebuie sa introduca OMG. Scriptura vorbeste despre alimentatia omului pana la Potop, si anume semintele ierburilor si roadele pamantului, adica cerealele si fructele. Studiile contemporane arata ca cerealele si fructele sunt cele mai valoroase alimente de pe pamant, cu care omul poate supravietui cel mai mult, in aceste tipuri de alimente se gaseste totul, de la aminoacizii cei mai valorosi, pana la minerale, vitaminele cele mai vaoroase.


Cancerul
Cancerul este o boala care trebuie tratata prin toate metodele care exisa, si citostatice, si operatie si terapii naturiste, fiecare cu rolul ei. Medicina naturista poate interveni in componenta imunitara a cancerului.

Pacat si boala
Doar in cateva situatii gasim o situatie directa intre pacat si boala. Celelalte cauze care nu sunt pacate nu actioneaza specific, si e normal sa fie asa, pentru ca omul trebuie sa inteleaga ca orice pacat poate produce orice boala, si ca orice boala a carei cauza este pacatul trebuie inteleasa si asumata ca atare.

Cereale si fructe
Alimentatia viitorului, a prezentului si a trecutului este una singura, cea naturala. Alimentatia integrala, alimentatia nerafinata, faina integrala, lapte integral, sare integrala, nu margarina, ci ulei presat la rece, nu ulei rafinat, ulei presat la rece.

Cu plante modificate genetic nu s-a hotarat inca nimic, dar probabil le vor introduce, pentru ca se vor supune directivelor internationale.

O planta pe langa corp nu trateaza o boala, iar in efectul magic al plantei nu trebuie sa crezi.

Despre psihologie
Poate fi folosita in practica catehetica? Psihologia laica, stiintifica, academica, se spune ca a scos cei mai multi oameni din biserica, este o stiinta care trebuie crestinata, este o cale prin care este atacat sufletul bolnavului. Sunt multi psihiatri interesati. Am organizat un curs cu psihologii, am vazut dorinta lor de a invata, dar nu le-a predat nimeni in scoala asa ceva. Scoala de psihologie are multe indicatii contrare conceptului de psihologie crestina.

Suplimentele alimentare
Suplimentele alimentare care au invada piata: luam suplimente alimentare daca ne lipseste ceva din corp. Conceptul de medicina crestina nu trateaza oamenii sanatosi. "Oamenii sanatosi nu au nevoie de doctor”, spune un verset peste care se trece usor, dar are multe semnificatii. Asistam la incalcarea acestui verset, incalcare care aduce mii de boli. Se obisnuieste sa se faca o profilaxie a bolilor, dar dezvolta ceea ce numim inductie patogenetica. Aceste plante, luate fara sa aiba omul nevoie, dezvolta niste simptome, reactii alergice.

Educatia sexuala si ortodoxia
Ministerul Sanatatii a vrut sa scoata 10.000 de caiete metodologice, cu descriere amanuntita asupra practicii sexuale, pentru elevi. La intiativa Mitropolitului Teofan, care pe atunci era la Craiova, am reusit sa impiedicam aceasta intiativa guvernamentala. Am fost priviti ca fundamentalisti, groaznici, duri, ca nu intelegem binele pe care vor ei sa il faca. Nu trebuie sa vedem asa. Noi suntem datori sa spunem punctul de vedere al dogmei si moralei crestine. Crestinismul este o religie maximalista, ofera si pretinde maxuimul. Fiecare om atinge ce nivel poate. Dumnezeu nu se supara pe om, fiecare om are sansa manturii. Nu este bine si normal ca religia ortodoxa, prin reprezentantii ei, sa scada aceasta stacheta. Religia ortodoxa nu este o religie a relaxarii, ci una a ascezei, fiecare om in masura care poate…

Vaccinul, o afacere!
Vaccinul contra cancerului de col uterin. Nu sunt de acord. Fiecare mama face ce doreste, dar acum doi ani, cand s-a achizitionat acest vaccin, am primit de la universitatile americane studii. In America, in fiecare an, 6 milioane de femei cu virusul uman papiloma, dintre acestea 0,84 % au si cancer uterin. Tot in America, 3.800 de femei fac anual cancer, 80 la suta dintre ele au si papiloma. Nu trebuie sa fii specialist, din aceste 4 cifre intelegi ca nu papiloma da cancer, ci cancerul dezvolta… Bazat pe aceste studii, vaccinul este o farsa, spun oamenii de stiinta. S-a dovedit mai tarziu, dupa ce au acordat Premiul Nobel pentru acest virus, la cateva luni procuratura suedeza a anchetat Comitetul Nobel pentru frauda. Ancheta nu e finalizata inca. Eu am iesit pe 4 posturi TV, am spus aceste lucruri. Am declansat o suparare mare. 24 milioane de euro costase vaccinul! De marti pana joi, de cand am vorbit public, vaccinarea s-a oprit la 3,2 % din cat vizau ei. Dupa un an, pregatind o noua campanie, cu gripa porcina sau aviara, nu mai conteaza animalul, am primit o citatie de la Colegiul Medicilor, unde am fost acuzat ca vorbesc impotriva vaccinurilor si ca imi suspenda dreptul de libera practica. Eu cunosteam legea colegiilor. Daca imi ridicau libera practica insemna ca ma cerceteaza pentru opinie. Eu imi exprimam parerea despre un medicament sau o boala. Acum o luna, la TV, o jurnalista l-a intreb pe un invitat: in iunie expira vaccinurile, au costat milioane de euro. Cine raspunde pentru acesti bani care s-au dat degeaba? Invitatul a raspuns: domnul Chirila, el a convins populatia sa nu se vaccineze. V-am spus asta nu ca sa va impresionez, ci ca sa intelegeti ca este si o mare afacere la mijloc.

Trup si suflet
Sa nu cadem in extrema aceasta, prin care sa acordam trupului o importanta mai mare decat o are el de fapt. Sufletul este determinant, cu toate manifestarile lui.

Se transmite cauza spirituala a bolilor?
Noul Testament introduce o teologie a persoanei, cum nu a mai existat pe pamant, atat de profunda si de aplicata la persoana umana, dar nu exista nimic, conform credintei noastre ortodoxe, care sa cada de la parinti la copii. Nu va sfatuiesc sa credeti in aceasta idee, in cazul acesta am practica o religie fatalista, ceea ce este total gresit. Fiecare suflet are in fata lui Dumnezeu dreptul la mantuire personala, in momentul in care incepem sa le dam pe seama bunicilor, generatiilor, nu mai este teologia crestina.

Spitalul Christiana
S-a nascut din initiativa unui grup de medici si preoti, cu scopul de a avea un spital unde se poate aplica conceptul de medicina crestina. Medicii si preotii lucrau impreuna, maicile asistau bolnavii, un an de zile s-a citit Psaltirea continuu in spital. La un moment dat a fost distrus printr-o actiune samavolnica, in care au fost antrenate 18 comisii de control, ministere, corp de control al Guvernului, Garda Financiara, Curtea de conturi. Au luat cele 5000 de boli de observatie ale bolnavilor, intr-o noapte, au extras din interior adeverinte de somaj, cupoane de pensii, apoi ne-au imputat sute de milioane de lei, in anii 94, pe motiv ca internarile au fost neregulamentare, deoarece lipsesc taloane de pensii si adeverinte, pe care ei le-au extras si le-au dat foc intr-o noapte, in curtea spitalului. Cine era in spatele acelei actiuni nu m-am lamurit, am avut doar banuieli, mai multe zvonuri pentru care nu am dovezi. Conceptul de medicina crestina, care a inmugurit in acel spital, cu vindecari miraculoase care s-au produs, exista in continuare, le-am prezentat in fata dvs., si are perspective frumoase. Cand am infiintat Centrul medical Christiana am comis o greseala majora. In 90, fara venit, fara legea sponsorizarii, am acceptat sa lucram cu statul, Ministerul Sanatatii. Ne-au prevenit multi straini sa nu ne asociem cu statul. Dupa 15 ani am infiintat Spitalul Sf. Irina, merge foarte bine entru ca e fara stat. Am castigat un proiect european, noi trebuie sa contribuim cu 1 milion de euro, probabil ii vom achita, cu ajutorul lui Dumnezeu, este primul centru de recuperare oncologica in Romania, va reusri pentru ca este fara stat.

Griul incoltit il luam primavara, la iesirea din iarna, oamenii astenici, la ciclu, la convalescenti, dar nu la cancer.

Cineva e foarte revoltat ca toate alimentele contin aditivi. E foarte bine ca sunteti revoltat, mai aveti un lucru de facut: sa nu le consumati!

De ce se imbolnavesc si copiii? De ce se imbolnavesc si sfintii...

Inseminarile in vitro sunt acceptate de BOR, intreaba cineva. Biserica nu s-a pronuntat, eu sunt impotriva, din mai multe motive, nu avem timp sa le dezvoltam.

Biometria la romani
Biometria aplicata pasapoartelor romanesti este cea mai performanta din lume, cip-ul acela dezvolta cred ca 56 de pagini scrise, un pasaport nemtesc dezvolta numai 6 pagini. Din pacate, toate sinoadele ortodoxeale altor tari sunt impotriva Biometriei, toti parlamentarii altor tari sunt impotriva biometriei. Guvernul Romaniei a fost de acord cu biometria, parlamentarii romani au fost de acord, Sindul nostru a fost de acord, parlamentarii nostri din parlamentul European au fost de acord cu biometria, iar poporul nu a reusit sa se opuna vehement biometriei. Ce meritam aceea avem!

Sarea iodata
In 2002, Guvernul roman a dat o hotarare unica in lume, prin care obliga populatia sa manace sare iodata, asemenea hotarare nu a mai existat, nimeni din lume nu si-a permis sa oblige poporul lui sa manance ce vrea Guvernul. S-a produs in Romania, o tara foarte originala din multe puncte de vedere. Sarea iodata, cu obligatia de a fi mancata de poporul roman, ca si cum Guvernul s-a gandit intens la starea de sanatate a poporului sau. In lume au fost 3 experimente cu iodarea sarii, intr-un catun, intr-o scoala si o provincie din Australia. Experimentul: au facut analize si au vazut ca a crescut cancerul, hipertiroidia, au crescut alergiile la iod, deci o catastrofa. Hotararea de Guvern s-a dat, dupa cateva saptamani am publicat un articol, am scris despre cele 3 experimente, si am primit un telefon de la Politia sanitara din minister. Dumneata obisnuiesti des sa vobesti impotriva Guvernului? Obisnuiesc, am raspuns. O sa-ti iau dreptul de a vorbi in public. Era, saraca, ori naiva ori nu era in toate facultatile, pentru ca nu poti pune pumnul in piept. M-am dus la ea, pentru ca m-a chemat, am incercat sa ii prezint studiile. Ea a incercat sa ma contrazica, dar nu cu argumente stiintifice.. ci in genul Ministerul Sanatatii este preocupat.... La un moment dat am zis: eu nu inteleg nimic din ce spui dumneata, dumneata nu intelegi nimic din ce spun eu. Sotia mea, medic cercetator alergolog, a lucrat ani la rand in acest domeniu si are o alergie la iod. Era sa faca soc anafilactic dupa ce a fost data cu iod la o infectie. Sotia mea va acumula mai mult iod in organism in urma hotararii de Guvern. Daca face un soc anafilactic, indiferent ca moare sau nu, eu vin si te strang de gat. Acum ai inteles?, i-am spus. Da, dar stati linistit, o sa dam o noua hotarare de Guvern, prin care pregatim si sare normala, la farmacie, cu reteta. Doamna, farmaciile, de cand au aparut, vand medicamente, nu alimente. In 2006 am refacut statistica, si am constata ca bolile de tiroida in Rom au crescut, cancerul de tiroida s-a dublat, alergiile au crescut de vreo 3 ori, iar hipotiroidia, pentru care de fapt se luase masura, a ramas nechimbata. Am publicat din nou aceste rezultate. Chiar a doua zi, am rugat ziaristul sa faca pagina mare, cu titlul: Guvernul baga cancerul in tiroida romanilor. Poporul roman nu a rectionat deloc, nici macar un telefon nu a primit ziaristul, ca a crecut de doua ori cancerul! Ministerul Sanatatii nu a reactionat, nu au fost agresivi, ci indiferenti. Guvernul a fost singurul care a reactionat: a dat o noua hotarare de Guvern, prin care a dublat cantitatea de iod in sare! Apoi, a mai revenit cu o masura, prin care dadeau voir si magazinelor naturiste sa vanda sare fara iod.

In Scriptura, se spune ca fiecare pacat poate genera oricare boala, dar mai exista ceva, 3 sinucideri, a lui Iuda si 2 in Vechiul testament. Toate 3 legate de o tradare. Acesta este un caz unde foarte precis se arata cauza spirituala a bolii.

Pilda de la Parintele Argatu
Sotia mea, pe vremea comunistilor, fiind un alergolog renumit, a plecat cu o bursa in America. A mers la Parintele Argatu si i-a spus: Parinte, am ocazia sa raman in Occident, ce sa fac? I-a raspuns Parintele Argatu: daca ramai in Occident vei trai in lumea dreptilor, daca te intorci in Romania vei trai in lumea sfintilor.

Cafeaua
Cafeaua nu e nociva deloc! Cu conditia sa fie bio, nu tratata cu chimicale, nu cu arome sintetice. Nefiarta, ci infuzata! Numai romanii fac cafea la ibric, e foarte toxica. Sa fie indulcita cu miere, sa fie tratata si cu un pic de lapte.

Dr. Pavel Chirila la Botosani, duminica, 1 mai

Intalnire cu medicul care l-a ingrijit, in ultimul an de viata, pe filosoful Petre Tutea! Protopopiatul Botosani organizeaza duminica, 1 mai, ora 18:00, la Teatrul Mihai Eminescu, intalnirea duhovniceasca "Conceptul de medicina crestina".

Conferinta va fi sustinuta de Prof. Univ. Dr. Pavel Chirila, medic crestin, cel care i-a fost alaturi filosofului Petre Tutea. Intrarea este libera.

Prof. Dr. Pavel Chirila este directorul Centrului Medical Naturalia si profesor de Bioetica crestina - doctor in stiinte medicale, medic primar medicina interna.

Este, de asemenea, presedinte la Asociatia Romana a Medicilor Fitoterapeuti (ARMF), o asociatie pentru medicii si farmacistii pasionati de fitoterapie.

Doctorul Pavel Chirila isi propune sa promoveze statutul medicului fitoterapeut in contextul actual al practicii medicale din Romania.

A fost medic la Policlinica "Gh. Marinescu" din Bucuresti, la Clinica Medicala a Spitalului de Urgenta din Bucuresti. Medic cercetator principal gradul I la Institutul de Medicina Interna "N. Gh. Lupu" al Academiei de Stiinte Medicale din Bucuresti, precum si medic cercetator principal gradul I la Centrul de Medicina Sociala "Christiana" Bucuresti (spital desfiintat intre timp!)

Este medic naturist (doctor de medicina naturala), un practician al medicinei crestine si autor al mai multor lucrari de specialitate. In cartea "Spitalul crestin", la care este coautor, dr. Pavel Chirila contureaza imaginea unei institutii care are in centru, ca o inima, biserica.

Pe langa Centrul Medical Naturalia a reusit sa ridice, cu sprijinul Comisiei Europene si al unor fundatii caritabile, singurul asezamant de tratare a bolnavilor de cancer si leucemie in faza terminala, Centrul de Ingrijiri Paliative "Sfanta Irina". In prezent este medic primar la Centrul Medical Naturalia.

PRIMAVARA INVIERII...

Interviu cu Parintele Justin: Mesaj de Sfintele Pasti catre credinciosi

Părinte, cum vedeţi pericolul societăţii electronice, mai ales că acum se introduce în sistemul economic semnătura electronică pentru firme, deocamdată, prin care se plătesc taxele către stat, urmând ca în timp să fie obligatorie pentru fiecare cetăţean?

Semnătura aceasta electronică consider că este ultimul jug pe care acest sistem i-l pune omului, ca să nu mai mişte deloc, nici în dreapta, nici în stânga. Să îl ţină pe om legat cât mai strâns de ieslea lui, ca un animal înlănţuit, care nu mâncă decât fânul pe care îl primeşte de la stăpân. Scopul administraţiei mondiale, la ora actuală, nu este altul decât desfiinţarea persoanei şi comuniunii dintre oameni. Dacă alte sisteme politice au înjugat drepturile oamenilor, acest sistem electronic dictatorial, va înjuga sufletul, gândirea umană. Pentru că ei vor să devenim nişte numere, cum purtam, noi, deţinuţii, să desfiinţeze relaţiile interumane şi relaţia omului cu Dumnezeu. Este o robotizare a societăţii, din care va dispare uşor, uşor omul obişnuit, şi vor rămâne roboţii supravegheaţi de oamenii superiori, care conduc lumea. Cetăţeanul nostru de azi nu își dă seama, în orbirea lui, de situația în care se află, şi de faptul că acceptă ca o vită propria-i desfiinţare. Trebuie să stârpim acest sistem electronic din faşă şi să facem tot posibilul să nu acceptăm această nouă ordine electronică, această civilizaţie virtuală, pe internet. Asistăm la declinul omului de la persoană, de la nume, la număr.
Omul este după chipul lui Dumnezeu şi are în el toate resursele de a rămâne în Harul divin şi de a nu pica în această capcană extrem de înşelătoare prin care ne vindem libertatea şi dreptul de fi asemenea Celui Preaînalt. Omul demn, liber, în integritatea persoanei lui, are şi o altă atitudine faţă de nedreptăţile sociale ale unui sistem sau altul. De aceea ei preferă oameni tâmpi, pe care să îi prostească uşor. Şi încep din copilărie, de altfel, să tâmpească copilul prin televizor, apoi prin învăţământ, unde i se administrează o materie aleasă de ei, cu noţiunile pe care vor să le inoculeze, cenzurând o mare parte din istoria popoarelor şi cunoaşterea este astfel influenţată. Cunoaştem zicala de pe vremea lui Gheorghiu Dej: "Voi nu aveţi voie să gândiţi. Partidul gândeşte pentru voi. El vă gospodăreşte şi vă dă ceea ce trebuieşte. Noi suntem cei care vă dirijăm şi vă dăm pâinea de toate zilele". Îmi amintesc un capitol din Frații Karamazov, din care rămâi foarte uimit de anumite asemănări de doctrine: Papa era reprezentat în roman, grandios, la înălțimea unui balcon, cu fastul de rigoare, iar, jos, pe o margine de stradă, mergea Mântuitorul Iisus Hristos, abia ducându-şi picioarele de slab şi rănit ce era. De la balcon Papa strigă: "Luaţi-l repede şi băgaţi-l la puşcărie! El nu-şi mai are rostul, că mult ne-a încurcat în administraţia noastră. Noi suntem stăpâni, noi dăm pâinea, noi dăm dreptatea, noi dăm fericirea poporului". Iată cum este văzut Hristos în concepţia papală, de altfel de aici au apărut şi dogmele lor eretice despre infailibilitatea papală, Filioque şi alte inovaţii de ale lor, pentru a crea un sistem autonom şi dictatorial în biserică, până într-acolo încât Îl scot pe Dumnezeu din lume. Nu mai există Dumnezeu, ci omul, iar omul superior este, bineînţeles, Papa. Nu vedeţi şi dumneavoastră asemănarea izbitoare între doctrina umanistă, nihilistă, papală şi comunistă? Şi aşa a rămas omul gol goluţ, în grijile şi păcatele lui, dezbrăcat de haina luminoasă a harului lui Dumnezeu. Dar el nu mai este nici măcar gol ca Adam în rai, ci s-a îmbrăcat cu haina întunecată a dumnezeilor mincinoşi de care am pomenit. Acum, că urmează să vină papa în România, mă întreb oare cu ce scopuri politice mai vine? Ca aşa s-a jucat istoria asta până acum, şi s-au împărţit neamurile, prin vizite şi conferinţe de pace, chipurile. Noi sperăm să rămânem cu Ardealul întreg totuşi. Că dacă nu au reuşit atâţia papi să îl subjuge, nu o reuşi acesta de azi.

CLICK AICI PENTRU INTERVIU COMPLET

LUMINA

10 aprilie - 99 de ani de la nasterea Parintelui Cleopa!

Mesaj inregistrat al Parintelui Arsenie Papacioc catre Parintele Cleopa (pe 15 august 1998, an pe care Parintele Cleopa nu il mai sfarseste pe pamant, ci in Ceruri)

Prea Cuvioase Parinte Cleopa,

Nu mi-e usor sa vorbesc prin sculele astea moderne, de la distanta de sute de kilometri, dar trebuie sa cred ca sunt niste adevaruri, caci poarta cuvantul intre noi: "Hristos a inviat!" Si cand am spus "Hristos a inviat!", parca am simtit ca ati raspuns: "Adevarat a inviat!"

Nu suntem despartiti! Eu am avut soarta asta, ca sa zic asa, sa fiu mereu departe de Sihastria, du-pa cum randuieste Dumnezeu. Dar inima mea, care este adancul fiintei omenesti, este constiinta peste suflet, inima mea este alaturi de Sfintia Voastra si de Sihastria noastra. Dar, iata ca Dumnezeu ne randuieste mantuirea asa cum vrea El.

Am vrut, sincer, sa o iau la fuga spre Sihastria, dar toata viata mea mi-a fost frica de ne-blagoslovenie. Am preferat moartea, si asta mi s-a intamplat de multe ori, decat fara blagoslovenie.
Aici este o Dobroge intreaga. Vara, o tara intreaga vine pe aici. O credincioasa de aici a fost in vizita la Sihastria si parintii de acolo nu au avut ce face si i-au spus ca parintele Arsenie se muta la Sihastria. Acea femeie a lesinat pe loc! Inchipuiti-va!
Ei, acum nu o sa lesine toti, dar, daca numai unul lesina, ce ma fac eu in fata lui Dumnezeu? Deci, trebuie sa ai curajul sa nu fugi, sa nu o iei la goana, sa nu dezertezi, ci sa stai mai departe pe front si sa lupti.

Eu, aici, am primit pe oamenii care vin si care nu-s niciodata multumiti ca nu pot sa sfatuiesc mai mult. Asa a venit un grup si au cerut sa ma inregistreze cu aparatul, sa spun un cuvant pentru Parintele Cleopa, preacuviosul meu parinte! Dar, ce pot sa spun mai mult, decat ca fiecare clipa este un prilej sa ne pregatim de moarte, de inviere.

Eu zic, si zic cu adevarat, Parinte Cleopa, ca eu sunt sigurul care nu ma mantuiesc! Am mare nadejde la Dumnezeu, dar ce as putea sa zic eu cand am vazut ca sunt atat de slab, de nepatruns de marile taine ale lui Dumnezeu? Cu cat traiesc mai mult, cu atat ma caiesc mai mult! Cu cat te apropii de munte, cu atat il vezi mai inalt! Dar am avut la un moment dat curajul sa spun lucrul acesta, pe care l-am simtit, ca daca nu pot sa sui muntele, vine muntele la mine! Asta m-a incurajat! Cat despre faptele mele: "Iadul, Arsenie!"

Blagosloviti si ma iertati, Parinte Cleopa, si pomeniti-ma macar cat va pomenesc si eu!

Arhimandrit Arsenie Papacioc

Adormirea Maicii Domnului

15 august 1998, Techirghiol

(Din cartea Ne vorbeste Parintele Arsenie, Editura Manastirea Sihastria, Text ingrijit de Arhimandrit Ioanichie Balan)

Pomenirea Parintelui Nicolae Steinhardt de la Rohia (trecut la Domnul pe 30 martie 1989)

Ce este sfinţenia? Nu cred că stă în a-ţi face o chilioară strimtă pe un vîrf de munte şi a trăi acolo în deplină singurătate; sau a te zăvori într-o chilie, o cameră, o celulă pe viaţă; ori a-ţi lega piciorul cu un lanţ de un zid de piatră; ori a-ţi trăi viaţa toată pe un stîlp, cocoţat acolo sus. Acestea-s forme simple, relativ uşoare, brute ale sfinţeniei.

Adevărata, marea sfinţenie, de neînchipuit de grea este de a trăi într-o obşte şi a-ţi iubi aproapele (aşa cum e) ca pe tine însuţi; sau măcar (stadiu inferior, însă tot remarcabil şi sfînt) a te purta cu el ca şi cum l-ai iubi ca pe tine însuţi, ori mai mult ca pe tine însuţi.

Ăsta-i lucrul cel greu, cel sfînt, cel creştinesc, cel supraomenesc.

(Se întîmplă să vezi în biserică o canalie care-şi face neîncetat semnul crucii, bate sute de metanii şi aprinde nenumărate luminări. Cum se explică faptul? Luînd aminte că metaniile şi celelalte sînt treabă uşoară.) Celui ce se legase cu un lanţ de un zid, arhiepiscopul Meletie al Antiohiei îi porunceşte să se dezlege: nu cu lanţul se leagă creştinul, ci cu dragostea şi cu libertatea. Zăvorîrea, lanţul, stîlpul, coliba în vîrf de munte sînt rudimente, exerciţii. Ca şi postul. (V-am mai spus-o: v. Epistola către Coloseni 2, 20-23.)

Forma cu totul superioară şi cutremurător de grea a sfinţeniei este ca, liber fiind, într-o obşte închisă trăind, să-ţi iubeşti aproapele nu mai puţin ca pe tine, aşa cum Hristos şi-a iubit apostolii (Ioan 13, 34).

De aceea sfinţi îi consider pe acei care au trecut cu bine examenul cel teribil, cel de care n-ai cum trişa: al închisorii ori al mănăstirii (ori chiar al vieţii în lume), iubindu-şi aproapele deşi prea bine şi prea desluşit îl vede aşa cum este. Restul: milostivirea, privegherile, posturile, metaniile, flagelările… sînt doar treptele dintîi ale Scării, sînt simple gymnofisii yoghine.

(din “Monahul de la Rohia – Nicolae Steinhardt raspunde la 365 intrebari puse de Zaharia Sangeorzan”)

Săraci în Dumnezeu

Zbaterea pe orizontală anulează orice posibilitate de salvare din haosul lumesc. Omul nu mai trăieşte deznădejdea cu disperare tocmai pentru că disperarea însăşi a devenit un mod de viaţă comod, declamativ până la penibil.
Sărăcia declanşează conflicte grave, cu efecte ireversibile, chiar dacă istoria a demonstrat cu asupra de măsură că specia umană nu a evoluat ca urmare a acestor conflicte, ci doar a schimbat o dictatură cu alta, mai docilă şi, în final, mai periculoasă decât precedenta.

O problemă gravă este chiar percepţia cuvântului sărăcie. Nu ne raportăm la nivelul de trai inferior (ca ierarhie, statut social, mentalitate). Suntem săraci privind doar în sus, chiar dacă este un "sus" la fel de orizontal şi de material.
Ciudat cum nu ne raportăm la nivelul superior şi ca trăire spirituală, dureros cum nu suferim din cauza sărăciei în sentimente, cum privim în "sus" şi rămânem la acelaşi nivel jos(nic) înspăimântător.

Există o criză economică, socială, dar există şi o criză a libertăţii, o neputinţă de a lupta pe verticală, complacerea in sărăcia apteră şi dezolantă.

Marius, baiatul care scrie cu nasul, lanseaza un volum de poezii crestine!

"De mic am vrut să fiu util. Îmi amintesc că atunci când mama alegea orez, eu încercam cu nasul să scot neghina. Apoi, când a apărut telefonia mobilă, am avut un telefon cu tastatura mai mare şi scriam sms-urile cu nasul. Când mi-am luat calculator, n-a mai fost decât un pas".
Marius Giradă continuă să ne uimească şi să ne înlăcrimeze fericit. Fără a ne da lecţii, Marius ne învaţă cu surprinzătoare generozitate că viaţa se trăieşte în suflet. În urmă cu câteva luni, băiatul acesta minunat ne cerea ajutorul pentru o operaţie care avea să îi uşureze chinul şi să îi deschidă măcar cu o fărâmă calea spre o viaţă normală. Oameni din întreaga lume, bogaţi şi săraci, dar toţi cu suflet mare, au sărit în ajutor. Operaţia şi-a urmat mersul său firesc, Marius a început recuperarea şi speră ca ceea ce Dumnezeu i-a dăruit să întoarcă înzecit celor aflaţi în mai crunte suferinţe.

Pe 5 martie, Marius Giradă a împlinit 32 de ani. Nu a fost niciodată la şcoală, nu merge, nu poate comunica decât cu familia, care îi înţelege limbajul extrem de dificil. O viaţă de om, în care Marius a trecut din pântece în braţele mamei sale şi acolo a rămas de 32 de ani.
Înduiosătoare dragoste şi incredibilă răbdare dovedită de această femeie care vede în fiul său rostul pe care Dumnezeu i l-a rânduit. Jertfă meritată, putem spune, pentru că acum, la 32 de ani, Marius scoate din nou, cu nasul, neghina din viaţa noastră. Rodul acestei incredibile trude este o carte de poeme, 31 la număr. Cât o viaţă! Poeme de o simplitate tulburătoare, din care transpare nu numai bucuria credinţei, dar şi puterea şi încrederea pe care Dumnezeu o dăruieşte neîncetat.

Minunile de langa noi: Marius Girada lanseaza primul volum de poezii

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, care se citeste in Postul Mare

Dintre toate cântările şi rugăciunile din timpul Postului, o singură scurtă rugăciune poate fi considerată rugăciunea specifică a acestuia. Tradiţia o atribuie unui mare învăţător al vieţii duhovniceşti - Sfântul Efrem Sirul, praznuit pe 28 ianuarie:

Doamne şi Stăpânul vieţii mele,
duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.

DANIEL PODLOVSCHI, batranul violonist!

Am înţeles în seara asta că voiam altceva de la ultimele două concerte. Muzica tradiţională coreeană sub bagheta lui Minseok Kang, aşteptată săptămâni în şir, a avut frumuseţea şi autenticitatea sa, dar a lipsit din concert profunzimea, mai exact înfiorarea pentru care mă pregătisem. Am reţinut însă minunatul haegeum, un instrument tradiţional asemănător viorii, dar într-o zonă arhaică. Impresionant este tocmai sunetul, un fel de sfâşiere sufletească, o reprezentare autentică a umanului atotcuprinzător, neprelucrat şi, mai ales, nedegradat. Adaug şi solista, un fel de soprană în versiune tradiţională, care poartă denumirea de pansori. Un termen care m-a fascinat prin cuprinderea sa lingvistică: pan, în limba coreeană înseamnă un loc unde se adună mai multă lume, iar sori, în aceeaşi limbă, înseamnă suflet.

Al doilea concert pe care l-am aşteptat cu sufletul la gură a fost cel al lui Tudor Gheorghe, însă, cum spuneam, nu s-a ridicat la nivelul evenimentelor anterioare sub marca Tudor Gheorghe. Prea multă abandonare în grosierul social, de la care nu mai treceai atât de uşor la poezie. Am rămas, totuşi, cu câteva momente de lăcrimată trăire.

În seara asta m-am împlinit, ca şi cum aşteptarea îndelungă a meritat. Am urmărit zeci de minute un bătrân violonist, Daniel Podlovschi. Un virtuoz al viorii. La 72 de ani, Daniel Podlovschi este probabil cel mai în vârstă violonist din România. Are ceva din eleganţa interbelică, o atitudine care aminteşte de atmosfera Austriei strălucitoare, iar retragerea în sine – a cântat mai tot timpul cu ochii închişi, nu exclude publicul, dimpotrivă, simţi cum te trage, te absoarbe, te cuprinde în lumea sa. Concertul pentru vioară şi orchestră în re minor, de Aram Haciaturian, a fost un regal. Iar aplauzele, şi ele pe măsură. Mi-a plăcut modestia, recunoştinţa cu care a mulţumit, înclinarea delicată, precum a bătrânilor arbori în faţa izmelor efemere... Mi-a plăcut că la a doua revenire în scenă, la aplauze, a oferit un bis, cu aceeaşi firească atitudine, dar cu gingaşă măreţie.

Partea a doua a concertului de astă seară... Este genul acela de întâmplări pentru care nu eşti pregătit, dar te laşi sedus, purtat, trăit... Muzica lui Haciaturian este cotropitoare prin excelenţă şi tămăduitoare prin definiţie. Suita din muzica de scenă la drama Mascarada (cu un Vals magnific!), apoi Suita din muzica baletului Spartacus. Muzica amplă, cuprinzătoare, maiestuoasă. Drama nu este numai o manifestare psihologică, ci o ilustrare în fapt, în viaţă, a sentimentelor. Iar tocmai această manifestare, exteriorizare a sentimentelor, descătuşează şi naşte muzica. În toată splendoarea ei. Finalul serii, Suita din muzica baletului Gayaneh, a completat cu acea notă de optimism necesară nu numai creatorului, ci şi interpretului şi ascultătorului. Vigoare şi graţie, forţă şi gingăşie, o îmbinare perfectă a lumilor...

Am primit nemeritat, cred, atâta minune. La final, am cules din sală un program de concert, pentru că pe al meu îl oferisem unei doamne. Acasă, m-am infiorat: pe program, în pauză probabil, violonistul Daniel Podlovshi îşi oferise autograful. Care a ajuns la mine... Nemeritat, dar câtă frumuseţe a întâmplării...

Smerenie si Libertate

Obsesia libertăţii transformă cotidianul sufletesc şi cel social în manifestari rigide, deseori agresive, ale propriilor frustrări, pe care ajungem să le confundăm cu starea de libertate, identificându-ne gesturi şi comportamente străine de structura noastră intimă. În acest fel, libertatea - în forma ei brută, neadaptată capacităţii fiecăruia de a gestiona şi echilibra situaţiile, nu mai este o formă de manifestare a firescului.

Smerenie, cuvânt din ce în ce mai rar folosit, marginalizat chiar, vine din limba slavonă, unde "Mera" înseamnă măsură. A fi smerit înseamnă deci să te aşezi în propria măsură, să te simţi bine în pielea ta, în sufletul tău. Următorul pas este…. da, libertatea. A fi liber în măsura ce ţi-a fost dată, a fi liber să te manifeşti în stare naturală. Să nu te arăţi altfel decât ai fost dăruit. Acceptarea adevărului despre tine însuţi este cea mai dificilă formă a smereniei. Dar este adevărul care eliberează conştiinţa de sub povara prejudecăţilor, a cutumelor sociale.

Smerenia nu înseamnă dar nici umilinţă, nici lipsă de reacţie, nici tăcere sau îndurare. Acestea toate conduc spre o falsă penitenţă a spiritului, care mai devreme sau mai târziu va exploda în forme mai mult mai puţin periculoase. "Adevărul vă va elibera", spune Iisus. Propria măsură, smerenia, aşezarea în spaţiul intim, firesc, înseamnă libertate. Eşti ceea ce eşti! Şi nu e usor lucru… Dar ce minunat!

Din APROAPE in APROAPE...

Suntem extrem de neputincioşi în relaţiile interumane, mai ales cu oamenii pe care îi iubim. Atât de frumos ne-a numit Iisus, fără să fie nevoie de alte forme de identificare: APROAPE. Iubeşte-ţi APROAPELE ca pe tine însuţi. Grea duhovnicie, Doamne...

Pe tine, aproapele meu, te iubesc. Te ştiu, te recunosc şi te simt. Ce fac, însă, dacă iubirea pentru mine însămi devine o povară şi o neputinţă continuă? Sau dacă tu, aproapele meu, prin vorbe, fapte, priviri cu voie sau fără de voie, îmi ştirbeşti iubirea faţă de mine însămi, îmi strecori îndoieli faţă de propria-mi existenţă? Dacă tu, aproapele meu, pe care te iubesc ca pe mine însămi, mă şubrezeşti şi mă pustieşti?

Pentru că aproapele meu are şi el aproapele său, dar asta nu ne uneşte şi nici nu ne împlineşte. Atunci care să ne fie rostul şi care nerostul? Iisus nu mi-a cerut să te iubesc mai mult decât pe mine însămi... Nici mai altfel. De fapt, nu a spus cât să te iubesc, ci cum: CA pe mine însămi. "La fel", nu "tot atât"... Câtă adâncime şi înălţime deopotrivă... Asemănarea, identificarea prin iubire... După chip şi asemănare...

Atunci tu, aproapele meu care nu mai priveşti spre mine, care nu mai suferi, nu mai tresari, nu mai plângi, eşti de fapt propria mea proiecţie, neputinţa, schizofrenia mea lumească..., şi devii astfel una cu aproapele tău, altul decât mine... Din aproape în aproape... Un pustiu infinit... 

LANSARE DE CARTE - "Martiri si marturisitori romani din secolul XX" si "Poeti dupa gratii"

Duminica, 27 februarie, ora 17.00, Protopopiatul Botosani: Asociatia "Bucovina Profunda" si Fundatia Culturala "Memoria" organizeaza lansarea volumelor "Martiri si marturisitori romani din secolul XX" si "Poeti dupa gratii". Invitati: Fabian Seiche, autor, si Ilie Tudor, supravietuitor al temnitelor comuniste.

acesta nu este un poem!

precum o pasăre aripa pe uscat

mers răscolit, dintr-un umăr în altul îngerescul suspin

(am văzut astăzi cum gândurile te pot sugruma
cum devii într-o clipă un om cu zăbrele - dinlăuntru spre lume priveşti îndărăt
doar mâna
mâna precum pasărea şchioapată pe uscat)

am văzut un orb cu aripi pe pleoape
nu ştia numele păsării,
râdea şi exersa zborul pe tălpi fără umblet
"eşti orb şi umbli", gângureau mergătorii de ocazie
"trebuie să fii orb şi atât"

***
strada e goală fără orbi, mergătorii sugrumaţi de gânduri
au invadat ochii goi fără stăpâni
niciun orb nu mai colindă azi lumea
doar aripi cu umblet şi tălpi. de două zile ninge divin...

Singuratatea convertirii...

Am fi putut sa ne nastem ingeri. Sa nu cunoastem durere, chin, rabdare, tacere, sfartecare de inima sau trup, iubire si neiubire, lacrima si ras. Dar care ar fi masura vietii fara suferinta?

Ingerii nu se nasc, sfintii nu mor. Viata nu este un scop in sine, ci o motivatie, o cale, uneori inceput, alteori inaltime. Imi place sa cred ca un om se poate converti la Adevar si ca acest cuvant inseamna con-verti(calitate), adica trairea in vertical Impreuna.

Indreptarea devine mistuitoare si prabusinda cand este invaluita in singuratate. Dar cand singuratatile se ating, se unesc, se adulmeca in con-verti(calitate), Adevarul se inalta de la sine, se releva si se sfinteste.

Toti vor sa fie sfinti, nimeni nu vrea sa fie om, spunea parintele in predica de duminica. Greu sa fii om, atunci cand nu cunosti patimile sfintilor… Cred, da, ca si sfintii au patimi. Patima de iubire, patima de rugaciune, de bunatate, patima de a rabda… Cu sens de suferinta, chin, martiriu, patima are aura de sfintenie. Iubirea puternica pentru Dumnezeu, suferinta crestina, indelunga rugaciune… Patimi de sfinti, nu-i asa?
Patima omului simplu este departe de martirajul crestin sau de nimbul divin al sfintilor dreptrugatori. Forta insa este aceeasi, o putere launtrica uriasa care, pozitionata corect si indreptata la timp, duce la convertire. Adica – imi place sensul acesta - la trairea verticala si impreuna.
Grea cale. Convertirea este un cuvant care nu implica doua persoane. Un om se converteste cand patima capata consistenta unei suferinte daruitoare in Adevar. Con-verti(calitatea), insa, aseaza om langa om, mana in mana, sprijin pe inaltime, impreuna. Daca un convertit – singur – isi duce propria lupta cu lumea, un con-verti(cal) traieste si patima aproapelui, spaimele aceluia, caderile la fiece pas. Drumul duce, si intr-un caz si in celalalt, la Dumnezeu.
Si totusi, atat de departe de inaltime suntem! Un orizontal insingurat, ingenunchiat, pustiu. Pana la verticalitate, aduna-vom destula rugaciune cat sa ne creasca ramuri?

Si totusi… singuratatea va sa vina…

EGIPT: Un moment istoric

Armata egipteana face zid in jurul Muzeului de Arta din Cairo! In aceasta nebunie lumeasca, este prima stire care ma copleseste cu adevarat. Un stat, o autoritate isi apara Cultura de invazia propriului popor.
Desigur, aspectul politic, social, conjunctura internationala si anarhia instalata intr-o capitala a carei populatie este aproape cat a intregii Romanii, un Cairo sub asediu intern (daca se poate spune si asa), la un pas de implozie, sunt imagini care starnesc panica sau, dimpotriva, satisfactia celor care mai cred ca solutia de iesire din criza este aceasta.

Haos si batai halude intre oameni. Nu mai avem, iata, nici macar exercitiul razboiului, nu mai vedem strategia atacatorului sau demnitatea invinsului. In Egipt nu este vorba despre un razboi, dar exista tabere adverse. Intre aceste tabere, insa, si asta m-a impresionat profund, exista o Armata. Care pana acum nu a atacat, nu a lovit, nu a reactionat impotriva poporului sau a autoritatii statului, pe care in fapt o slujeste.

In mod cert, singurul gest care va face cu adevarat istorie este acesta: Armata face zid uman in jurul Muzeului de Arta din Cairo, poate cea mai mare valoare culturala a Egiptului si, desigur, un tezaur al omenirii.

Vorbe şi fapte: Pentru ce ne trăim!

Adevărata moştenire pe care o lăsăm lumii în care trăim nu se măsoară în cantitatea averii materiale, ci în ceea ce am sădit în vieţile oamenilor cu care am interferat.

La fel de importantă este şi încărcătura negativă pe care o transmitem celorlalţi. Şi nu întotdeauna partea negativă se manifestă prin violenţă, abuzuri, ură, orgoliu sau încrâncenare, ci şi prin ataşament exagerat faţă de o altă fiinţă, dependenţa pe care o dezvoltăm în sufletul altora faţă de propria noastră persoană.
Orice patimă - dor, iubire, credinţă oarbă - te îndepărtează de la adevărata menire chiar înainte să ajungi să îţi defineşti rostul trecerii prin viaţă. Puţini dintre noi sunt făcuţi să poată duce cinci talanţi, cei mai mulţi primim unul şi, de un timp, aproape toţi ne grăbim să îl îngropăm.

Evoluţia este o atitudine individuală, intimă şi bine definită atunci când menirea are întâietate în faţa supravieţuirii. Sistemul actual dezvoltă în individ noţiunea de ego, fără însă a determina conştientizarea a ceea ce înseamnă datorie faţă de aproapele, faţă de societate şi, de ce nu, faţă de tine însuţi ca om. De la o societate de consum la una productivă - chiar şi spiritual - drumul este extrem de abrupt şi deseori periculos fără asumarea fiecărui gest pe care îl facem.

Lipsa de educaţie, lenea intelectuală, consumul scandalos şi fără scupule şi absenţa iubirii sunt cele mai aprige arme cu care ne învingem singuri. Nu ne mai raportăm la propria noastră condiţie, ci la nivelul de trai al celor care - poate - sunt parte a unui experiment reuşit: civilizaţie în suprapondere, fără susţinere afectivă, reguli devenite legi, solidaritate doar cu voia şi binecuvântarea sistemului.

M-au marcat profund câteva întâmplări trăite de oameni în momente crâncene:

Un deţinut primeşte o pedeapsă cu bătaia. Omul era îngrozitor de slab, nu ar fi suportat nicio palmă, darămite o bătaie la tălpi sau lovituri care rupeau carnea de pe trup. Atunci un coleg de suferinţă strigă: Bate-mă pe mine în locul lui! A fost bătut în locul aceluia. S-a întors în celulă cu capul tumefiat, ochii nu i se mai vedeau. A fost aruncat jos, un maldăr de carne. Dar era liniştit şi cu inima caldă: îşi salvase, în mod sigur, colegul de la moarte!

Filosoful Mircea Vulcănescu, închis la carceră, unde câteva zeci de deţinuţi erau nevoiţi să stea într-o celulă întunecoasă, cu mâzgă şi nămol rece, fără ferestre, s-a întins pe jos şi le-a spus celor tineri să se aşeze pe el, pentru a-şi salva măcar ei zilele. Mircea Vulcănescu s-a îmbolnăvit atunci si a murit, nu înainte de le spune celor de faţă: Să nu mă răzbunaţi!

La Canal. Munca de salahori, pe arşiţă, ploaie sau zăpadă. Unul se trezeşte dimineaţa cu perna plină de sânge. "Ai lipsă de calciu", îi spune alt deţinut. Peste câteva zile, cel care îi pusese "diagnosticul" cere să fie luat în echipa de voluntari care muncea în stufărişul Bălţii. Pleca dimineaţa, ajungea seara zdrobit de efort. După un timp, le prezintă tuturor preţioasa recoltă: într-o cârpă murdară strânsese coji de ou, bucăţi una cu penele, de prin cuiburile în care păsările îşi clociseră puii. "Uite, ţi-am adus calciul", zice. La vederea cojilor în două cu pene şi sânge de la puii iviţi în grabă, omul nostru se ridică şi refuză să bage în gură asemenea grozăvenie. Zilele se scurg şi, odată, întreabă acela: "Ia spune, mai murdăreşti perna de sânge?". "Nu", e răspunsul, "de un timp nu mai am nimic". "Pai înseamnă că au fost bune cojile alea". M-a înduioşat profund povestea asta. Într-un Iad cum a fost cel de la canal, un om se oferă voluntar într-o echipa de muncă (nu că altfel nu ar fi muncit din greu!!), iar apoi, zile în şir, pisează pe ascuns cojile de ouă, le strecoară în blidul de mâncare şi aşteaptă senin ca celălalt să se înzdrăvenească.


Poveşti simple. Dar nu de puţine ori mi-am pus întrebări. Mă văd în măcar una dintre aceste situaţii? Vorba devine faptă sau trăieşte doar orgoliul cuvântului rostit?

Domnul sef de cultura...

In urma cu doi ani si jumatate, un sef peste Cultura isi dovedea peste masura incapabilitatea in a gestiona un domeniu care pare, la prima vedere si la infinita auzire, un fel de aflare in treaba... romaneasca. Omul raspundea cu imbecila inconstienta, la intrebarea unui reporter care ii cerea sa explice de ce la restaurarea unui monument de secol XIX (o capela care figureaza pe Lista oficiala a Monumentelor Istorice - ceea ce inseamna ca se substituie legilor stricte de administrare, renovare, patrimoniu etc.) s-au folosit ferestre si usa de termopan. Raspunsul a fost naucitor: "Mortii tot morti raman, degeaba mai facem autopsie! Noi am efectuat controale, dar suta la suta nu poti interveni, pentru ca nu ai o bagheta magica, sa ii convingi pe oameni sa apeleze la un specialist!".

Domnul sef ignora faptul ca acea capela se afla chiar in coasta orasului, daca se iteste mai acatarii din birou ii vede acoperisul mandru si stralucitor - pentru ca intre timp a fost acoperit cu o tabla nou-nouta, sa reflecte in zarile portocalii marile realizari ale cincinalului progresist. Si apoi, domnule sef de Cultura, de cand o institutie a statului, cu responsabilitate enorma in administrarea patrimoniului unei tari, trebuie sa "convinga oamenii sa apeleze la specialisti"?? Nu exista legi, sanctiuni, impuneri, suprapuneri ale autoritatii peste gusturile si placerile omului, daca imobilul - in speta este vorba despre o capela, deci lacas de cult! - este inscris pe Lista Monumentelor Istorice??

Domnul sef de atunci este sef si acum, chiar daca intre atunci si acum scaunul a mai fost invartit de o doamna, si ea jucausa, fermecatoare si (in)cantatoare in sfanta-i nestiinta... Partidul a dat de pamant cu inocenta feminina (mai ales ca era si de alta culoare... in obraji) si, intr-un victorios asalt, patalamat la Capitala, Domnul sef s-a intors unde ii era locul: la Cultura fara de care nu putea trai!

Mi-am reamintit in aceste zile intamplarea din urma cu doi ani si jumatate. Astazi, domnul sef este suparat ca, de Ziua Culturii Nationale, sarbatorita la Botosani pe 15 ianuarie, nimeni nu l-a bagat in seama pe secretarul de stat venit sa ii stearga rusinea ministrului Culturii. Care ministru se afla si el in treaba, dar nu romaneasca, ci... ungureasca, pierdut prin maghiarime, incurcat in nabadaioase probleme electorale. In trecere pe la minister a aruncat in graba niste maruntis spre Botosani (din cei 30.000 de euro din buzunar), mai intai 300 de milioane lei vechi, care apoi au ramas 120 de milioane. Tot ca maruntis, il trimite pe romanul Timis in Moldova, sol de pace cu discurs in bat.

Apoi, vezi matale, noi fara ministru si secretar de stat am tot rostit din Eminescu... de pe la Caramitru inainte si incoace. Nu era nevoie de atata deranj...

Dar aflu ca domnul sef la Cultura este napadit de o mare tristete: oamenii nu constientizeaza ce inseamna sa ai la o asemenea manifestare un ditamai ministru secretar de stat!!! Sunteti rai, rai, rai!!!, striga domnul sef. NU meritati nimic!!! Ati primit niste maruntis si un secretar de stat si tot nu va ajunge!

Cam asa e, domnule sef! Dar stii vorba de demult: Pe oameni nu poti sa ii convingi sa apeleze la specialisti! Unii se simt bine asa, in intimitatile lor, ca intre oameni: fara udemeristi specialisti in cultura!