DE ZIUA POEZIEI: Doua poeme de VIRGIL MAZILESCU

Vei auzi din nou: fii inima mea

vei auzi din nou: fii inima mea
simplu: deschizi doar nişte canale
care din obişnuinţă nu mai duceau nicăieri
apoi îţi arzi hainele

o piele febril descheiată
încă om
mâine poimâine doar mărturia lui poate amintirea
cu haosul ei frăţesc: şi mai mic uriaş inima şi
aşadar aşadar devii a doua mea inimă
apropie-te

la toate acestea ce vei răspunde? fără un cuvânt
vei părăsi la noapte oraşul
şi absenţa ta: o cicatrice pe un perete de aer
micşorându-se din ce în ce


Prefaţă

şi după ce am inventat poezia într-o încăpere clandestină
din adâncul pământurilor sterpe -curajul şi puterea(omenească)
s-au topit ca aburul

şi altceva în afară de faptul că m-am născut şi că trăiesc
şi că probabil voi muri cutremurându-mă(ceea ce dealtfel am vrut să spun şi acum doi ani şi acum trei ani de zile)
deocam-
dată vai nu pot spune
îmi reiau prin urmare vechea limbă: începând chiar din
clipa de faţă. o sucesc o mângâi o bat cu sete. dar sintagmele
stranii în care (se spune că)sufletul meu doarme ca într-o vi-
zuină pierdută nu mă mai ademenesc. degetele subţiri care vor

săpa canale-n pădure şi se vor întoarce acolo mereu şi vor intra
încetul cu încetul în putrefacţie? degetele subţiri nu mă mai
tulbură

"Frumosul adevăr - cel mai simplu tratament pentru cancer"

Pentru fiecare dintre noi, fie că sîntem pregătiţi sau nu, va veni ceasul cel de pe urmă. Nu vor mai fi răsărituri de soare, minute, ore sau zile. Tot ce ai adunat, lucruri preţuite sau uitate, vor trece în mîinile altora. Bogăţia, celebritatea şi puterea ta se vor risipi ca fumul în vînt.

Nu va conta ce ai avut sau ai datorat.
Pica, resentimentele, frustrarea şi gelozia nu vor mai fi. La fel, speranţele, ambiţiile, planurile şi promisiunile tale vor expira. Victoriile şi eşecurile care păreau atît de importante vor fi uitate. La sfîrşit nu va mai conta de unde vii şi unde te-ai aşezat. Nu va mai conta dacă eşti frumos sau inteligent.

Atunci, ce va conta? Cum va fi măsurată valoarea vieţii tale?

Nu va conta ce ai cumpărat, ci ce ai construit.
Nu ce ai luat, ci ce ai dat.
Nu va conta succesul, ci ce ai lăsat în urmă.
Nu va conta ce ai învăţat, ci ce i-ai învăţat pe alţii.
Va conta orice gest de integritate, compasiune, curaj ori sacrificiu care i-a ridicat, i-a însufleţit şi i-a făcut pe ceilalţi să-ţi urmeze exemplul.
Nu va conta competenţa, ci caracterul tău.
Va conta nu cîţi oameni ai cunoscut, ci cîţi îţi vor simţi multă vreme lipsa.
Vor conta nu amintirile tale, ci ale celor dragi despre tine.
O viaţă care contează nu e construită la voia întîmplării, ci prin alegere.

(Discursul final al documentarului "Frumosul adevăr - cel mai simplu tratament pentru cancer")

Constrângere sau autenticitate?

Am găsit câteva vorbe frumoase astăzi, pe care le dau mai departe. Spre a fi ceea ce suntem...
"Morala, spunea Nae Ionescu, are două rădăcini: Una care înseamnă constrângere şi care izvorăşte din apăsarea semenilor asupra noastră. Ea face oamenii cumsecade. Alta, care izvorăşte din noi înşine şi care însemnează un anumit stil de viaţă personal, face pe oameni autentici. Îi face să fie ce sunt. Numai această din urmă rădăcină face morala cu adevărat respectabilă. Nietzsche are dreptate când numeşte pe cealaltă un paravan al laşităţii şi o compensaţie virtuală a năzuinţelor pe care n-ai avut curajul să ţi le-mplineşti aievea".
(din cartea lui Mircea Vulcănescu, "Nae Ionescu, aşa cum l-am cunoscut", Ed. Humanitas, 1992)

Poetului Ion Nicolescu. La plecare

e ger în triste calendare
sfinţii se dau orbilor cu împrumut

în zadar am pîndit labirintul
Poetul îşi poartă paşii îndărăt
zar caldarîmului de pofte

într-o lume de tălpi îţi culci suferinţa
(pe un leu de-mprumut se vinde poetul)
nici vorba
vine iertarea de seară
ca o pasăre pe uscat

mai puţini tot mai puţini poeţi
libertatea poartă la gît
medalii de gheaţă

Nebun şi înger

cine are de-a face cu îngerii este deasupra jocurilor şi a lumii întregi ţi-am spus dimineaţă „nu de vulturi, ci de înălţimea zborului teme-te!”

m-am trezit greu, ţineam de mână un nebun
(îngemănat în aripă cu îngerul său, fugea în lume
pentru apărarea oamenilor singuri)
nu am uitat mersul pe sârmă, chiuitul aspru al gândului
pregătit de-cu-seară la foc mic,
de unde înţelepciunea,
de unde cumsecădenia de paie, de unde rostul
de a fi ceea ce sunt
într-o lume care nu este ceea ce este

nebun de aripă, mă vindecă lumii un înger...

ROMÂNIA DE COLECŢIE - Asta-i tara ta

O imagine care m-a făcut realmente să plâng azi. Un sat izolat de nămeţi, unde nu poate pătrunde Ambulanţa. Bunica din fotografie are 77 de ani, este bolnavă şi are nevoie de dializa, de care depinde viaţa ei. Ambulanta ajunge doar până la aproape 4 km de sat. De acolo, mai departe pornesc militarii, cu un autocamion cu tractiune 6x6, de la Garnizoana Botoşani, şi un echipaj de pompieri.

Bunica ajunge cu bine la Ambulanţa, medicii o duc apoi în siguranţă la spital. O ştire de presă, de sezon.
Doar că, privind fotografia, au început să mă şiroiască lacrimi. Pe bune! Priviţi îndelung, cu suflet şi cu ochi buni. E atât de frumoasă iarna asta câteodată!
Asta e România de colecţie: un pompier şi un militar, purtând de mînă o bunică!

ROMÂNIA DE COLECŢIE - Poetul-cerşetor

Nu ştiam nimic despre poetul Ion Nicolescu până ieri. Pentru ca astăzi să îmi dau seama că pe Ion Nicolescu îl ştiu toţi românii. Ion Nicolescu e un "cerşetor", cules de pe stradă zilele trecute şi depus la Reanimare, cu diagnostic deloc încurajator. Starea lui este gravă.
Oamenii buni şi-au trimis veste despre starea poetului Ion Nicolescu. Scriu despre acest om pentru că aseară mi-a stors sufletul de fiori. Citeam despre el pe blogul lui liviuioanstoiciu.ro, scriitor care făcea publică o scrisoare despre vii... Redau câteva rânduri: "Niciodată nu am avut atâta tristeţe în cuvinte. Poetul Ion Nicolescu e internat la Spitalul Judeţean Buzău. A fost luat de pe stradă, găsit leşinat. L-au recunoscut nişte asistente ieşite din tura lor de serviciu, care au participat la unele manifestări cultuale. Au sunat la 112 şi l-au adăpostit la spital. Ion Nicolescu a ajuns un cerşetor. Acum o jumătate de oră, după ce m-a sunat dl. Cojocaru, m-am dus acasă şi am golit garderoba mea modestă. Nu am bani să cumpăr pentru Ion Nicolescu îmbrăcăminte şic. I-am umplut o sacoşă cu îmbrăcăminte de second-marin. Am dat şi cămaşa de pe mine. Trăim vremuri incredibile".
Cine este acest "cerşetor"?
Ion Nicolescu. Iată ce spunea Nicu Alifantis despre el: "Poetul bolnav de poezie, acelaşi care a semnat şi versurile cântecului «Douăzeci de îngeri», este domnul Ion Nicolescu. Ne-am cunoscut în 1975, într-unul dintre spectacolele Cenaclului Flacăra. Tot el a scris versurile unor cântece mai vechi de-ale mele, cum ar fi: «Rococo», care se găseşte pe albumul «Voiaj», apărut în 1995, apoi «Imn (Trăiască România)» şi «Cântec (Ţara noastră-i, ţara noastră)», care se găsesc pe single-ul editat împreună cu Florian Pittiş în 1979. Excepţional poet. Plin de umor, de simţ civic, patriot sincer şi adevărat, dedicat şi devotat omului şi drepturilor acestuia, încerca să-şi facă publice ideile în măsura în care era posibil la acea vreme. Nicolescu era foarte iubit de mişcarea avangardistă a artiştilor anilor '70. Unul dintre cei mai înfocaţi fani ai lui Ion Nicolescu la acea vreme era Florian Pittiş, care recita câteva poezii de-ale sale cu mare succes. «Imn (Trăiască România)» a fost unul dintre cele mai cântate cântece ale mele la acea vreme. Trebuie să recunosc că este poetul graţie căruia am căpătat cea mai mare popularitate cântându-i poezia. Aşa a fost să-mi rămână la suflet poemele domniei sale asupra cărora am revenit şi mă bucur nespus să le fac iarăşi cunoscute celor din jurul meu, pentru a nu fi uitate, aşa cum pe Ion Nicolescu l-a uitat viaţa, Dumnezeu ştie pe unde!”.

De povestit că da, pe Ion Nicolescu l-a uitat viaţa de mult! Cam prin vremea gloriei lui Păunescu, Alifantis şi alţii! Imnul Cenclului Flacăra, devenit apoi "Trăiască România", a fost scris de Ion Nicolescu în altă formă, fiind schimbat ulterior de Păunescu, cel care a introdus, în locul versurilor despre provinciile istorice, versurile cu "Trăiască Ceauşescu". Ion Nicolescu nu a acceptat, fapt care i-a atras numeroase ghionteli securistice. Păunescu a scos imnul în varianta patriotardă, Nicolescu a fost scos din librării şi biblioteci, odată cu varianta originală a cântecului.

Nimic din toate acestea nu mi-a dat însă fiori, aşa cum am simţit că mă zgudui la cele câteva cuvinte care încheie scrisoarea către Liviu Ioan Stoiciu: "În timp ce Ion Nicolescu zăcea în reanimare, dl. Cojocaru (prozator, angajat al spitalului, n.m.) a xeroxat nişte poezii ale acestuia, dându-le tuturor angajaţilor din spital. S-a întâmplat un mic miracol. După ce i-au citit poeziile, aceşti extraordinari oameni ai spitalelor s-au dus să-l vadă pe poet. Restul nu mai contează".

Aceasta e România de colecţie: un poet cerşetor, artişti mari care în trecătoare zile şi liniştite nopţi îşi amintesc despre cei care i-au făcut celebri ("pe Ion Nicolescu l-a uitat viaţa, Dumnezeu ştie pe unde!"), şi nişte oameni simpli dintr-un spital de provincie, cu salarii mizere, care, după ce vor fi citind pe holuri poezii xeroxate, scapă o lacrimă şi adapă de zile un poet-cerşetor.

ION NICOLESCU - Un poet in viata (noastra)

Cântul LXXX


eu ştiu ce-i o odă şi când a-nceput
dar odele vin de la sine
aşa cum eu însumi şi de bună voie
m-am ridicat din mulţime
poeţii-s omagiul acestei planete
pe care se-ntâmplă şi crime
pe care se-ntâmplă şi altceva
decât generoase fapte de rime
popoarele lumii fac mari sacrificii
şi-şi pot permite să aibă poeţi
să nu pierdem timpul cu false discuţii
toţi oamenii sunt nişte poeţi



Cântul XXV


ţara noastră-i ţara noastră
dulce pajişte albastră
aripă sculptată-n dor
de lumina ochilor
dacă-i dor nu-l stingi cu apă
dacă-i timp nu-l poţi întrece
dacă-i gând nu-l poţi străbate
noi suntem români
noi suntem români ca brazii
noi suntem români ca grâul
noi suntem români ca focul
noi suntem români
ţara noastră e a noastră
vârf de jale şi de dor
dulce arşiţă albastră
ca lumina ochilor


Cântul LXXXVI

cum poţi să treci
tu pe Calea Victoriei
cum poţi să bei cafea liniştit
când alt om ca tine
pe-aceeaşi planetă
poate-i bolnav
poate-i nefericit
un om ţine-o floare în dinţi
toată viaţa
şi cel mai moral dintre lucruri
e viaţa
şi cea mai frumoasă poveste e viaţa
pe care-o-nvăţăm cât trăim
pe de rost

ADRIAN POPESCU: Struguri

Dacă nu sîntem la fel cu versurile noastre

la ce bun să mai scriem?

Eminescu şi Rilke, Byron şi Bolliac şi Mureşanu

Voiculescu şi Mandelştam au reuşit.

Struguri nevăzuţi storşi în presele
Timpului.

Dacă nu-şi pot încarna imaginile
ce le mai rămâne poeţilor?

Roua şi cernelurile, da
broboanele de trudă, simetria, da

dar mai cu seamă sângele spălînd
obrazul şi mîinile care ţin cartea.

În fibrele tinere ale lemnului
în cămările închise ale pietrei

numai zvîcnetul arterelor pătrunde
numai culoarea sîngelui rezistă vremii.

DANIEL PODLOVSCHI: Sa iubesti oamenii si muzica lor!

Să susţii primul concert cu orchestra la numai 7 ani! Să treacă de atunci aproape 70 de ani şi să fii viu în spirit, înălţător în ţinută şi să ştii să iubeşti. Să cânţi 40 de minute, fără partitură, cu ochii închişi, una cu vioara, arcuş transformat în aripă. Să primeşti aplauzele cu zâmbet nepământean. Să revii la rampă şi să oferi un Bis. Mergi în culise, revii, primeşti aplauze nesfârşite. Mai oferi un Bis. Zâmbeşti din nou. La fel de nepământean. Să te inclini una cu sufletul, una cu vioara... Să te numeşti Daniel Podlovschi şi să fii uriaş: pentru că iubeşti oamenii...

Daniel Podlovschi s-a născut la Iaşi, la 20 februarie 1939. A început studiul viorii la şase ani cu tatăl său, Rudolf Podlovschi, profesor de vioară şi violonist la Filarmonica din Iaşi. Progresele lui au fost atât de rapide, încât au condus la debutul său solistic la vârsta de 7 ani cu "Concertul în la minor" de Vivaldi, pe scena Teatrului Naţional din Iaşi. În 1949 s-a mutat la Bucureşti şi a început lecţiile cu reputatul pedagog Garabet Avakian. În 1960 a absolvit Conservatorul din Bucureşti la clasa profesorului Avakian, remarcându-se printre cei mai talentaţi violonişti din generaţia sa. A făcut studii postuniversitare la Moscova cu Iuri Iankelevici; în 1969, cu recomandarea lui Isaac Stern, a obţinut o bursă la Juilliard Shool of Music din New York, la clasa legendarului pedagog american Ivan Galamian. În SUA a urmat şi clasa de măiestrie a lui Itzhak Perlman (la Detroit). În perioada studiilor de peste Ocean a predat muzica de cameră la Colegiul Sarah Lawrence (Statul New York).
La 73 de ani, este în continuare solist la Filarmonica din Iaşi şi profesor titular la Academia de Muzică din Bucureşti.

Vineri, 27 ianuarie, la Botoşani, Daniel Podlovschi a interpretat Concertul pentru vioară şi orchestră în re major, op.61 (L.van Beethoven). O lecţie de virtuozitate, tenhică perfectă. Sunet amplu, susţinut de o maiestuoasă ţinută scenică, o generoasă atitudine a unui muzician care cântă pentru publicul său, pe care îl crede capabil să primească şi să aprecieze marea muzică a sufletului său.
De remarcat şi partea a doua a concertului de vineri, Orchestra Filarmonicii Botoşani reuşind o superba interpretare a Simfoniei a VII în la major, op.92, de L. van Beethoven.

duminica de ocazie

un clopot amuşină calea, ţi-am spus
să nu mai plantezi trandafiri pe zile fără soţ.
duminica, în faţa bisericii, un om în genunchi
adună iertările de prisos. Trecătorii se închină grăbiţi
(nu văd flacăra din buzunarul străinului)
fiecare pasăre pe limba ei transmite din oră în oră
ştiri din paradis. dulce sfadă de îngeri, arhanghelii nu mai ţin
de mult socoteala: o bătaie de inimă egal infinit pe din două
sub genunchi, omul îşi ţine strâns aripile de hârtie înnodate cu
iarbă de mare. "nu te ascunde, lasă aici o iertare", m-a strigat
fără glas. Străinul nici privire nu are, doar aripa de hârtie
foşneşte ca un ceasornic inundat de secunde.
duminica asta mă golesc de păcate. Pentru iertare am găsit
pământ bun la capătul străzii
de acolo, numai de acolo, îngerii pleacă în orice direcţie...

Invazia florentină

tristeţea ca o fântănă răsturnată în mare
niciun ochi adormit, văzul bolnav de nesomn invadează fiirea
în fiecare seară ţărmul se transformă în mare de alge
să-ţi amestece trupul cu peşti,
încolăcite cuvinte într-un extaz fără sunet.
fata pe ţărm aprinde lumina, în timp ce
gongul străbate adâncul.
fără actori, fără scenarii şi critici
spectacolul se răsfrânge în mare.
invazia anunţată pentru ora 12 fix se transmite pe unde
la miezul nopţii
trupul tău alb se arată: peşti, aripi şi alge albastre,
în loc de ochi două sfeşnice aburind sub cupola de îngeri

prizonier in ceruri, Dumnezeu ne priveşte tăcut
nicio invazie nu te învaţă iubirea, iar pentru un război
e nevoie de doi...

Parintele Iustin: Nu incit lumea la scandal, la razmerita, ci indemn lumea sa caute un adevar!

- Ramai indoielnic, dar poate sa fie si o realitate, fiindca intotdeauna orice miscare, orice interventie de tip politic, sau financiar, economic, are si in spatele ei ceva. Dar… nu inteleg nici sa vari cutitul pana la plasele… sa nu mai aiba omul posibilitatea nici macar o chirie sa mai plateasca, sa nu mai poata nici sa mai rasufle, sa se miste catusi de putin intr-o lume asa de saracita… Si abuzurile astea care s-au facut de oamenii astia ai nostri "politici" – dar la noi nu exista oameni politici, ci carcotasi europeni, toata adunatura, toate scursurile puse… – asta nu inseamna politica. Si atunci oamenii acestia care vad toata increngatura rautatilor, sigur ca ies in strada, pentru ca am ajuns o marfa ieftina. Nu incit lumea la scandal, la razmerita, ci indemn lumea sa caute un adevar, sa caute un om care sa lucreze in spiritul adevarului si dreptatii.

Cum poti tu, ca un conducator de tara, sa te simti bine, cand vezi ca peste tot se striga Jos… Ce stapanire mai poate avea un om ca acesta?
Tara are nevoie de oameni noi, care sa aiba un sentiment crestin si national, care sa mai poata imbunatati starea de lucruri.
- Ce sa ceara cei din strada?
- Sa ceara de la Dumnezeu intelepciune conducatorilor. Sa ceara cu orice pret sa gaseasca un om al lui Dumnezeu! Fara acest om de la Dumnezeu, noi nu putem sa ne redresam politic si economic. Foarte mult ii apreciez pe greci. Ei n-ar avea forta si puterea pe care o au – ca ei tot negustori sunt, asta i-a caracterizat mereu… – dar la greci este mai multa unitate, fiindca arhiereul este acolo [printre oameni]. El "bate din gura" acolo… Si asta este trupul unei natii. Este Hristos nevazut, [prin arhiereu], in El se formeaza unitatea. Si daca acolo este arhiereul, toate merg bine.
- Considerati ca si preotii ar trebuie sa fie alaturi de protestatari?
- La ora aceasta, nu este vorba de politica, cum reformulam [interpretam] noi: "Ah, biserica nu face politica". Pai nu faci politica acum, este vorba de a aduce un adevar in mijlocul unei natii! Ma mir cum un om din conducerea unui stat poate sa se complaca in forta, sa stea acolo, cand vezi ca te huiduieste o lume…
Rugaciunea intotdeauna a venit spre binele greutatilor si al necazurilor [?]… Numai rugaciunea, in toate vremurile… De aceea si Biserica se roaga mereu pentru pacea, bunul mers, intelegerea si armonia intre crestini si intre neamuri.
Orice actiune se intreprinde in tara noastra sa mearga de la Duhul Sfant… Sa se mearga la Patriarhie, sa faca acolo rugaciune, si hai, baieti… Preotii inainte, si poporul dupa ei.

(18 ianuarie 2012)

ZILELE EMINESCU, 13-15 ianuarie, Botoşani-Bălţi-Soroca - Vezi programul manifestărilor!

În perioada 13-15 ianuarie 2012 se desfăşoară la Botoşani, Bălţi şi Soroca Zilele Mihai Eminescu, cu decernarea Premiului Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" – Opera Omnia, evenimentul central al manifestării care va marca, pentru al doilea an, Ziua Naţională a Culturii în România.

O r g a n i z a t o r i i manifestărilor sunt Primăria Municipiului Botoşani, Consiliul Local Botoşani, Fundaţia Culturală "Hyperion – Caiete Botoşănene" Botoşani, Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii "Mihai Eminescu2, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, Teatrul "Mihai Eminescu" Botoşani, Muzeul de Istorie Botoşani, Biblioteca Judeţeană "Mihai Eminescu" Botoşani, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Botoşani, cu participarea Primăriei Bălţi, a Universităţii "Alecu Russo" Bălţi, a Consiliului Raional Soroca şi a Teatrului "Veniamin Apostol" Soroca.

PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR:

Vineri, 13 ianuarie 2012:

- ora 9, Hotel Rapsodia: Plecare la Bălţi, R. Moldova.
- ora 10, Sala de lectură a Bibliotecii Judeţene "Mihai Eminescu" Botoşani: Simpozion: 130 de ani de lectură publică. Cenaclu literar – Portretul artistului în tinereţe.
- ora 15,30 – Întâlnire cu oficialităţile din Bălţi. Depuneri de jerbe de flori la statuia lui Eminescu de pe Aleea Clasicilor. Vizitarea oraşului.
- ora 17 – Universitatea Bălţi – Întâlnirea scriitorilor cu profesorii şi studenţii Facultăţii de Filologie. Prezentări de cărţi, reviste, recital de poezie.

Sâmbătă, 14 ianuarie 2012:

- ora 10 – Deplasare la Soroca.
- ora 12 – Întâlnire cu oficialităţile din Soroca. Depuneri de jerbe de flori la statuia lui Ştefan cel Mare şi la statuia lui Mihai Eminescu.
- Vizitarea cetăţii.
- Spectacol de datini şi obiceiuri de iarnă susţinut de localnici.
- Şezătoare la Cetate, cu participarea poeţilor invitaţi.
- ora 16 – Sala de lectură a Bibliotecii Judeţene "Mihai Eminescu" Botoşani: Şezătoare literară cu participarea scriitorilor invitaţi. Prezentări de cărţi şi reviste.
- ora 12,30 –Primăria Vorona: Intâlnirea scriitorilor invitaţi cu membrii Societăţii Culturale "Raluca Iuraşcu" din Vorona.

Duminică, 15 ianuarie 2012:

- ora 9 – 15 ianuarie, Ziua Culturii Naţionale.
- Şedinţa extraordinară a Consiliului Local Botoşani.
- Prezentarea invitaţilor. Alocuţiuni.
- Ora 9,30 – Depuneri de coroane la statuia poetului Mihai Eminescu din faţa teatrului;
- Ora 10 – Galeriile de artă "Ştefan Luchian" – Vizitarea expoziţiei de artă fotografică Ozolin Duşa – Dor de Eminescu. Expoziţie şi prezentare de carte: Poeţi botoşăneni în colecţii susţinute de Primăria municipiului Botoşani şi alte primării din judeţ (Coşula, Cordăreni şi Todireni).
- Ora 10,30 – Biserica Uspenia - Te Deum.
- Ora 11,30 – Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii "Mihai Eminescu":
- Ora 11,30 – Slujba de pomenire la Biserica Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril Ipoteşti;
- Ora 12 – Amfiteatrul "Laurenţiu Ulici": Cuvânt de deschidere. Salutul invitaţilor.
- Ora 12,15 - Lansarea antologiei Noua poezie nouă, coordonator Dumitru Chioaru. Editura Limes. Prezintă Mircea Petean. Lecturi ale poeţilor prezenţi, incluşi în antologie.
- Prezentare carte: Aurel Dumitraşcu – Carnete maro. Jurnalul anilor 1982-1990. (2 volume), Ed. Conta. Prezintă Adrian Alui Gheorghe.
- Ora 13 – Spectacol de teatru "Reţeta dragostei" de Sabina Bălan, regia Lenuş Moraru şi Gelu Rîşca. Spectacolul este susţinut de elevii Atelierului de Teatru al Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" Botoşani;
- 13.45 – Sala "Horia Bernea": Vernisajul expoziţiei de pictură Lumină şi culoare – autor Florin Prodan.
- Ora 14.15 – Muzeul Tematic "Mihai Eminescu": vernisajul expoziţiei Eminescu – efluviile sufletului. Luminiscenţe, expoziţie de obiecte de patrimoniu realizată de muzeograf memorialist Maria Cassian;
- Ora 17 – Gala de decernare a Premiului Naţional de Poezie "Mihai Eminescu", Opera Prima, ediţia a XIV-a, şi Opera Omnia, ediţia a XXI-a. Prezintă actorul Marius Rogojinschi.
- Recital susţinut de Mircea Tiberian şi Nadia Trohin.

P a r t i c i p ă: Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Ion Pop, Cornel Ungureanu, Mircea A. Diaconu, Dinu Flămând, Ion Mircea, Varujan Vosganian, Gabriel Chifu, Irina Horea, Claudia Titza, Vasile Spiridon, George Vulturescu, Călin Vlasie, Carmen Veronica Steciuc, Ioan Radu Văcărescu, Silviu Guga, Dragoş Varga, Mircea Petean, Vasile Igna, Adrian Alui Gheorghe, Radu Florescu, Nicolae Sava, Cassian Maria Spiridon, Lucian Vasiliu, Daniel Corbu, Marius Chelaru, Adi Cristi, Liviu Pendefunda, Valentin Talpalaru, Leo Butnaru, Vasile Tărâţanu, Nicolae Spătaru, Nicolae Leahu, Maria Şleahtiţchi, Emilian Galaicu-Păun, Gheorghe Calamanciuc, Vasile Tudor, Gellu Dorian, Lucian Alecsa, Dumitru Ţiganiuc, Lucia Olaru Nenati, Maria Baciu, Emanoil Marcu, Nicolae Corlat, Vlad Scutelnicu, Petruţ Părvescu, Vasile Iftime, Dumitru Necşanu, Constantin Bojescu, Ciprian Manolache, Gabriel Alexe, Mircea Oprea, Cezar Florescu, Marius Irimia, Cristina Prisăcariu-Şoptelea, Mircea Tiberian, Nadia Trohin şi alţii.

 

Despre Felix Austria, cu dragoste!

Am ascultat la radio Concertul de anul nou al Filarmonicii din Viena. Dupa ce mi s-a stricat televizorul (ceea ce va doresc si voua!, o sa intelegeti atunci ce spun) am reintrodus in ambientul camerei mele aparatul de radio. E prima data cand ASCULT, nu PRIVESC concertul de anul nou. E o diferenta enorma. Imaginea - atunci cand nu esti participant direct la eveniment, iti fura din mirajul sunetului. Asa ca m-am bucurat mai mult ascultand intreg concertul.

Starea minunata mi-a adus aminte de o carte citita acum multi ani si care m-a uimit la acea vreme: Pridvoarele cerului, de Margarita Wallmann, publicata in Romania la Editura Muzicala, in anul 1981. M.W. s-a nascut la inceputul anilor 1900 si a murit in 1992.

O carte biografica exceptionala, pe care o recomand tuturor. In care citeam despre fascinanta Austrie la modul urmator:

"Deviza formulata de Ludovic al III-lea in 1450: Bella gerant alii, tu felix Austria nube (Altii sa poarte razboaie; tu, fericita Austrie, incheie casatorii), deviza care a orientat de atunci intreaga politica a Habsburgilor".

"...acea Austrie pasnica, atat de obisnuita cu fericirea incat uneori nici nu-si dadea seama ca o are. Cand se isca un razboi pe pamantul ei, dulcea Austrie il lua in usor: situatia, se spunea, "e fara indoiala disperata, dar nu serioasa".

(inceputul anilor 30) "La Viena viata se scurgea vesela si fara griji. Niciodata si nicaieri n-am mai regasit o existenta atat de pasnica, asemanatoare doar cu starea de har a lui Adam si a Evei in Rai, inainte de pacat".

La final, ceva de Stefan Zweig, bun prieten cu Margarita Wallmann: "Totdeauna arta si-a atins apogeul cand s-a aflat unita cu viata unui intreg popor. La Viena, cu arta nu se glumea: era in joc insasi onoarea cetatii. Era desigur foarte placut sa fii, la Viena, favoritul multimilor, dar era greu sa-ti pastrezi locul, caci nu ti se ierta nici cea mai mica delasare. Aceasta morala se extindea asupra tuturor meseriilor si dadea nastere unui spirit de emulatie binefacator".

Nu ratati Concertul de Anul Nou de la Viena!

Filarmonica din Viena se pregăteşte pentru unul dintre cele mai importante evenimente ale sale: concertul de Anul Nou. Anul acesta, la pupitru se va afla dirijorul leton Mariss Jansons. Concertul de Anul nou de la Viena va fi difuzat în direct şi de Televiziunea Română.

Ca de obicei, programul va fi alcătuit în majoritate de piese compuse de Johann Strauss, dar sunt şi lucrări de Ziehrer şi Ceaikovski.

Concertul de Anul Nou de la Viena este urmărit în peste 40 de ţări şi are o audienţă aproximativă de 1 miliard de telespectatori. Este transmis în direct de TVR 1 şi TVR HD pe 1 ianuarie, începând cu ora 12:15.

(http://www.tvr.info/)
Concertul poate fi ascultat si la Radio Romania Actualitati si Radio Romania Muzical.
LA MULTI ANI!

RADU GYR - Tacem din gura - VIDEO

Din tot, ne-a mai ramas aieve,
Acest zid grav, aceste dreve.
Crunt ferecati in piatra dura
Cu pumnii stransi, tacem din gura.

Tacem, parc'am tacea de veacuri
Ca niste funduri vechi de lacuri.
Si ferecat in bezna sura,
De mii de ani, tacem din gura.

Ei: ziduri, lanturi, temnicerii,
noi, numai cremenea tacerii.
Ei, biciuri cu batai si ura,
noi, urias inghet pe gura.

Deasupra vremii si genunii,
Tacem ca spinii si taciunii.
Tacem ca lama de custura,
Tacem mereu, tacem din gura.

Ne linge frigul pe ciolane,
Ei, foame, cuie si ciocane
Si orice zi e-o muscatura.
Scrasnind din dinti, tacem din gura.

Tacem ca lacatul pe use,
Tacem ca focul sub cenuse,
Tacem... dar noaptea sub celule,
Vuiesc torente nesatule.

Un zgomot bubuie departe,
Se darma parca ziduri sparte
Si parca lanturi cad in zgura.
Noi asteptam, tacem din gura.

Radu Gyr

Preotul Toma Chiricuţă, de la Botoşani la Bucureşti

"La Zlătari - Bucureşti era un preot foarte bun, Toma Chiricuţă, de la Iaşi, botoşănean, care predica foarte frumos. Predica numai pentru intelectuali. Eu nu am auzit în viaţa mea un predicator mai desăvârşit decât părintele Toma Chiricuţă. Toată întelectualitatea era acolo. Duminica se oprea circulaţia pe Calea Victoriei". (Dimitrie Bejan, "Bucuriile suferinţei")

Părintele Toma Chiricuţă s-a născut pe 6 iunie 1887, într-un sat din Vaslui. A urmat Facultatea de Litere şi Filosofie şi apoi Teologia, fiind trimis şi la Universitatea Leipzig, unde va studia filosofia.

Revine în ţară şi se stabileşte la Botoşani, unde va activa ca profesor de limba germană. Tot aici se căsătoreşte, fiind hirotonit preot pentru Biserica Adormirea Maicii Domnului (Uspenia). În această perioadă înfiinţează împreună cu poetul George Tutoveanu şi cu scriitorul Tudor Pamfil Academia din Bîrlad, care va avea o intensă activitate în perioada interbelică. Devine, între timp, şi profesor de religie la Şcoala Primară din Botoşani.

A fost duhovnicul principesei Ileana a României, precum şi al reginei Elena a României.

Chemat la Bucureşti, este paroh al Bisericii Sf. Ciprian (Zlătari). Conduce revistele Ortodoxia şi Floarea Darurilor.

Fiind "cu putere multă" şi cu influenţă în fata credincioşilor, Părintele Toma Chiricuţă este arestat şi băgat la închisoare, deşi avea 75 de ani.

Moare în anul 1971, la vârsta de 85 de ani, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

Dintr-un film despre viaţă, iubire, suferinţă şi adevăr. Nu rămâne decât Dumnezeu.

Viata e foarte scurtă, dar destul de lungă dacă o trăieşti din inimă!
Deci, sfărâmaţi lanţurile.
Iertaţi repede!
Sărutaţi încet!
Iubiţi sincer!
Râdeţi din tot sufletul...
...şi nu regretaţi niciodată ceva ce v-a făcut să zâmbiţi!

(dintr-un film. Poate fi şi filmul meu. Începând de acum, din clipa asta fără lanţuri!)

Scrisoare către Michi

Să îți spun LA MULȚI ANI astăzi? Să sărbătorim astăzi ce?!

Nu contest necesitatea unei astfel de zile, înțeleg cât de benefic este – demonstrat statistic – faptul că pe 3 decembrie privirile tuturor se îndreaptă către persoanele cu dizabilități. Nu contest nici nevoia voastră de a vi se întinde o mână și de a vi se dedica programe, activități, emisiuni, articole în această zi de 3 decembrie, Ziua Internațională a Persoanelor cu dizabilități...

Doar că nu pot să îți urez La mulți ani astăzi. Pentru că, de o vreme, nu mai știu care sunt persoanele cu dizabilități… Oamenii întregi la trup care își mutilează sufletul? Oamenii cu mintea întreagă chinuiți de angoase, de ură, încrâncenați până și împotriva propriilor părinți? Cine, draga mea prietenă, poate pune prețul corect într-o lume contabilizată doar la capitolul A AVEA? Cine, prietena mea dragă, mai învață de la ține ce înseamnă A FI?   

În urmă cu peste 40 de ani, la Maternitatea din Dorohoi, în ziua în care te-ai născut, medicii erau plecați la Iași, la nunta unui coleg. Te-ai născut cu asfixie, creierul nu a mai fost oxigenat și, până să primești un ajutor, organismul a fost afectat. Diagnosticul: sindrom extrapiramidal. O viață în fotoliul cu rotile. Scoți cu greu sunetele, vocea distorsionată lungește vocalele, mâinile se chinuiesc spasmodic să își găsească rostul...

Cu toate acestea, ai luptat, ai învățat, ai o minte fantastică și, mai ales, ai un suflet extraordinar și un simț al prieteniei divin! Ai înființat o asociație ortodoxă, IHTIS, care sprijină persoanele aflate în aceeași situație, visul cel mai mare fiind acela de a construi la Dumeni, în județul Botoșani, un Centru de Viață Independentă. Unde să vă purtați singuri de grijă, să vă bucurați de compania semenilor voștri, să nu mai fiți în grijă statului, care oricum nu vă mai poartă de mult de grijă. Nu înțeleg de ce o asemenea idee nu a fost îmbrățișată de autorități.

Ne-am întrebat vreodată de ce există printre noi "persoanele cu dizabilități"? Întrebați un părinte de câtă iubire este capabil copilul lui cu Sindrom Down. Urmăriți la biserică băiatul care știe pe de rost toată slujba și câtă frumusețe este în glasul sau chinuit, aruncat printre oameni... Câtă sfințenie în felul în care se roagă în față icoanelor... Câtă frumusețe în ochii lor...

Dragă Michi, ne-am obișnuit să facem din a vă sărbători un titlu de glorie, propria tolerantă față de persoanele cu dizabilități ne crește stima de sine, cădem deseori în păcatul mândriei, al gândului că suntem buni pentru că vă acceptăm...

Să ne ierți! Nu m-am gândit cât de greu este pentru voi să ne acceptați, să ne tolerați mândria, superioritatea, gesturile nătânge... Astăzi nu pot să îți urez LA MULȚI ANI! Pentru că, astăzi, mă sperie gândul că și la nașterea mea medicul ar fi putut să fie plecat la o nuntă... Astăzi te rog doar să ne ierți, să ne accepți și să ne iubești!