Copiii sunt de scoala primara. Ne jucam de-a roboteii. Adica: sculare, spalare, imbracare, serviciU, acasa, spalare, culcare… Cam ce face omul zilnic automaticeste in majoritatea cazurilor. Copiilor le place foarte tare jocul. Automatul face lucrurile din ce in ce mai repede si incepe sa sara unele activitati pana se rezuma la sculare-culcare. La un moment dat se intampla ceva. O bataie puternica din palme si subiectul "se trezeste". Muzica se schimba. Omul se descopera, ca si cum se vede pentru prima data. Deschide fereastra si primeste aerul de afara cu nesat (de cand nu am mai folosit cuvantul!) Totul se mimeaza.Insa, surpriza mare! Copiii nu vor sa deschida fereastra imaginara, ci pe cea adevarata. Se bulucesc cu totii sa inspire aerul de afara. Le strig: Ne imaginam fereastra! In timp ce ma incearca lacrima de dragul lor. Cum nu ma asculta ei, cata urgenta in primirea aerului de parca il cunosc pentru prima oara! Rand pe rand, au refuzat sa se prefaca a deschide fereastra.
Si ma gandeam: cand voi fi si eu asa de indaratnica, sa deschid fereastra adevarata?
(LIGIA LUMINITA TONITA, actrita, Compania de Teatru pentru copii MOMO)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu