Maria căzu, pentru prima dată de când îl ştia pe Traian, într-o groapă existenţială. Ştia că drumul lor se apropie de sfârşit, pentru că Mariei nu îi era sănătoasă absenţa omului drag. Nu îl mai voia departe, pentru că îl simţea mult prea aproape de suflet. Se hotărî să îi spună într-un fel că trebuie să se alunge reciproc unul din calea celuilalt. Fără vinovăţii, motivaţii, clarificări sau invenţii ocazionale, de foşti iubiţi care nu-şi mai încap în lume.
Ieşi în ploaie cu un sentiment de luciditate perversă, ca şi cum decizia îi aparţinea intrutotul. Ştia, de fapt, că Traian are mai mare nevoie de despărţire decât ar avea ea dor de dimineţi siropoase, cu miros de ceai şi lenjerie alungată la marginea patului.
Ploaia era cea de demult, îşi amintea cum în studenţie băltea toate ploile oraşului, cum refuza să poarte umbrelă, cum atrăgea privirile şi comentariile bărbaţilor imberbi şi neînfloriţi. Bărbaţii nu ar hălădui prin ploaie, dar nu pentru că ar avea oarece simţ al ridicolului, ci pentru că nu şi-ar dezvalui slăbiciunile.
Odată se plimbase cu Traian prin ploaie, dar el nu acceptase să iasă decât cu umbrelă. Erau amandoi camuflaţi sub impermeabilul uriaş. În afară de faptul că umbrela îi obliga să stea strâns lipiţi unul de altul, plimbarea avea mai degrabă ceva subversiv, aproape periculos. Apoi, în alte ploi nu a mai intrat. Părea inutil efortul, de vreme ce bucuria dispăruse.
Acum, din nou, avea nevoie de ploaie. Să se spele, să se arate sieşi indecentă şi fără acoperământ lumesc.
Mai grea încercare decât renunţarea la ploaie, în vremea din urmă, a fost însă renunţarea la pictură. Deteriorarea iubirii are efecte nebănuite asupra creativităţii. Se spune că din suferinţă s-au născut capodopere, dar Maria simţea pe propria piele că neîmplinirea sentimentală îi rupea toate ideile, sentimentele care altădată îi dădeau putere acum se zdrenţuiau chinuite de încercările creative. O neputinţă cum nu mai trăise niciodată. Intra zilnic în atelier, dar părăsirea care domnea în încăpere, tablourile care îi aminteau de ea, cea îndrăgostită, culorile şi pensulele prăfuite, totul devenea inutil şi dezolant. Ieşea după câteva momente şi îşi revenea tot mai greu.
Despre oameni, locuri, cărți, filme, teatru. Despre tot ce ne unește. (Florentina Toniță)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Evgheni Vodolazkin - LAUR. "Calea ta e grea, căci istoria dragostei tale abia începe"
"Laur" poate fi deopotrivă cartea vindecătorilor și a celor vindecați. "Laur" poate fi, asemenea, cartea inițierii. Î...
-
Cine l-a văzut alunecând agale pe străzile Botosanilor îl păstrează înapoia privirii pentru totdeauna. Cine l-a cunoscut îndeaproape păstr...
-
Caut de multa vreme o poezie care, odata, m-a cutremurat, din care retineam si deseori imi fugeau prin minte si prin inima ultimele versuri....
-
Părinte, cum vedeţi pericolul societăţii electronice, mai ales că acum se introduce în sistemul economic semnătura electronică pentru firme...
-
Am început a citi cartea Svetlanei Aleksievici într-un miez de noapte. "Dezastrul de la Cernobîl" este mult peste ceea ce a înse...
-
Sunt un om bun doar dacă binele îmi aparţine mie şi ţi-l ofer în dar, nu dacă îmi cerşeşti binele. Sunt un om bun doar dacă acţiunea în sine...
-
E vreme s-arunci pietre şi vreme să le strîngi, E vreme ca să urli şi vreme e să plîngi. E vreme să iubeşti, dar şi să te desparţi. E vreme ...
-
Reactii interesante: http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2010/06/01/ursarii-ursul-si-calul-lui-luther-alianta-intre-moscova-si-vatica...
-
"Deschid o uşă prin care trece vântul". Uşa deschisă de Liviu Poenaru nu impune limite, nu mărgineşte la "aici" şi &qu...
-
Blogul Razboi intru cuvant marcheaza cei 3 ani care se implinesc pe 9 iunie 2011 de cand IPS Teofan slujeste ca Mitropolit al Moldovei si Bu...
Frumos...!
RăspundețiȘtergereMultumesc, Mariana. Cu drag!
RăspundețiȘtergere