THE SLIDER. Despre suferința care încătușează

Un film care dă fiori și care, dincolo de încărcătura psihologică și profund umană, cuprinde toate elementele specifice unui thriller, chiar dacă momentele de suspans nu sunt atât de abrupte, conferind, însă, surpriză și incertitudine asupra desfășurării acțiunii, pentru ca la final întâmplările să se așeze într-un registru cu totul nou, spectatorul fiind invitat să deruleze și să se repoziționeze în raport cu toate personajele.

The Slider este filmul care curge independent de intuiția privitorului. Cu toate acestea, privitorul devine complice, empatizează cu personajele, anticipează și caută soluții. Aceasta este, de fapt, miza regizorului. Carlo Fusco deține o bună cunoaștere a psihologiei spectatorului, spectator care pe parcursul desfășurării peliculei se transformă în martorul nevăzut, în personajul tăcut care privește din spatele camerei de filmat.

The Slider, tradus în românește Pe muchie de cuțit, are în prim-plan personajul care parcurge în fiecare zi drumul dintre casă și spital, acolo unde face curățenie și de unde, cu ajutorul unui coleg, obține ilegal pastile pentru soția lui. Mărturisirea vine mai târziu: cei doi au pierdut un copil, iar soția este prizoniera unei depresii devastatoare.

Momentele de tensiune, calmul aparent care își face loc doar pentru a accentua, ulterior, emoțiile și ritmul acțiunii, suspansul care clocotește în replici scurte, aproape încifrate, care construiesc un punct culminant pe care toată lumea îl așteaptă, dramatismul femeii care renaște doar la apariția unui prunc (în fapt, un cadavru pe care soțul îl fură de la morga spitalului) sunt elementele-cheie ale filmului regizat de Carlo Fusco.

Povestea se derulează într-un sat în apropiere de Denver, Colorado. Filmările realizate într-un cătun românesc din zona Moldovei sunt, însă, de departe impregnate de atmosfera moldovenească, și nu doar prin specificul caselor, prin ulițele cu pietriș atât de familiare publicului românesc, dar și prin interioarele care păstrează elemente autentic românești, de la atât de cunoscutul tablou cu chipurile proprietarilor casei până la amenajarea interioarelor, chiar dacă regizorul dovedește o discreție aproape frustrantă în a oferi detalii din viața celor doi tineri. Frustrări care, de altfel, au rolul de a ține spectatorul într-o menghină a presupozițiilor, într-un adevăr relativ care, la final, se va prăbuși spre a face loc unei alte realități.

Michael Martini (interpretat de Vin Bejleri) manifestă față de Esther (soția interpretată de Ieva Lykos) o protecție înduioșătoare. Esther nu își revine după pierderea copilului lor, astfel că soțul recurge la orice pentru a o determina să iasă din disconfortul psihologic și din chinul trupesc în care s-a autoexilat.

Complice devine un coleg de la spital (interpretat de Tom Sizemore), însă riscul ca cineva să afle despre sustragerea medicamentelor devine din ce în ce mai mare. În acest timp, degradarea fizică și mentală a soției nu dă semne de ameliorare. Frământările lui Michael sunt accentuate de drumul repetitiv, pe timp de noapte și sub apăsarea grea a ploii. Sunt elementele, de fapt, care conduc discret către un deznodământ neașteptat. Drumul zilnic pe care Michael îl străbate pare să fie, astfel, spațiul din afara timpului în care ies la suprafață tulburările și natura reală a personajului, al cărui psihic se erodează progresiv spre zona degenerativă. 

După ce soțul plănuiește să fure din morga spitalului cadavrul unui prunc, pe care apoi îl așază în brațele lui Esther, intră în scenă detectivul Wiesel (interpretat excelent de Bruce Davison), care alături de adjunctul său Goro Nagano (în interpretarea lui Hal Yamanouchi) încep o investigație.

 Apariția Marthei (Maia Morgenstern), mama lui Michael, are menirea de a scoate la iveală amănunte din biografia fiului ei, elemente pe care spectatotul le preia și intră, astfel, în jocul impus de regizor. Cu toate acestea, punctul culminant al filmului nu constă în deslușirea furtului cadavrului (furt urmat chiar și de o crimă, anume moartea lui Carol, singurul personaj – interpretat de Daryl Hannah – care duce acțiunea într-o normalitate a vieții), ci în răsturnarea de situație pe care Carlo Fusco o construiește într-un ritm atât de alert și de imprevizbil, încât publicul este nevoit să reconsidere nu doar întreaga acțiune a filmului, ci și rolul fiecărui personaj în parte.

Din acest punct de vedere, filmul The Slider respectă canoanele clasice ale unui thriller psihologic. O luptă interioară care se transferă de la un personaj la altul, deteriorarea psihică și conflictul mental creator de confuzii și de frustrări periculoase. Pentru ca în final întreaga acțiune să se dovedească a fi doar câmpul de desfășurare al unei boli grave, un război psihologic pe care Michael îl poartă de unul singur. Gândurile au propriile lor vieți. Ele sunt ca animalele în pădure, oamenii într-o cameră sau păsările în aer, sunt cuvintele din Carl Gustav Jung care apar pe ecran la finalul filmului.

Este momentul să remarcăm jocul impresionant al actriței originare din Botoșani, Ieva Lykos, care face un rol dificil, rol ce necesită în primul rând o expresivitate corporală și o elasticitate a gesturilor care să se muleze perfect pe replicile partenerului său. Esther reușește, pe întreg parcursul filmului, să atragă atenția asupra sa, trecând cu ușurință de la stările depresiv/maniacale la momentele de duioșie sau aparentă acalmie psihică. Fără să vorbească până spre finalul filmului, Ieva Lykos suprinde tocmai prin această capacitate excepțională de a transmite durere, emoție, zbucium interior.  Impresionează mai ales plânsul chinuit, într-un hohot mut pe alocuri, care are puterea de a conduce și mai mult privitorul spre drama profundă a poveștii. În fapt, este vorba de a menține acțiunea pe o pistă falsă, pentru ca finalul să fie unul cu adevărat neașteptat.



Cronica a beneficiat și de o traducere în limba italiană 
(sursa: https://www.facebook.com/carlofuscodirector/posts/1963527290634598):



Un film che s' insidia e va oltre il carico psicologico profondamente umano, comprendente tutti gli elementi specifici di un giallo, anche se i momenti di suspense non sono così rapidi, creano però sorpresa e incertezza sullo svolgimento della trama, perché gli eventi finali portano ad una conclusione totalmente nuova ed inaspettata, lo spettatore è invitato a rivalutare tutti i personaggi.

The Slider è il film che scorre indipendentemente dall'intuizione dello spettatore. Tuttavia, lo spettatore diventa un complice, s' immedesima con i personaggi, anticipa e cerca soluzioni. Questa è, in effetti, la volontà del regista Carlo Fusco che ha una buona conoscenza della psicologia dello spettatore, uno spettatore che, nel corso del film, si trasforma in un testimone invisibile, silenzioso dietro la telecamera.

"The Slider", tradotto in rumeno "Sul mucchio di unalama", è principalmente il viaggio d'un uomo che percorre ogni giorno la strada tra casa e ospedale, dove con l'aiuto di un collega, ottiene illegalmente delle pillole per la moglie. Il motivo viene rivelato successivamente: i due hanno perso un figlio e la moglie cade prigioniera di una depressione devastante.

Momenti di tensione e di calma apparente, che vengono dipinti solo per sottolineare successivamente emozioni e azione ritmica, suspense spumeggiante in brevi risposte, quasi criptato che costruiscono un climax che tutti aspettano, l'aspetto drammatico rinasce sotto la comparsa di un bambino (infatti, un cadavere che suo marito ruba dall'obitorio dell'ospedale) sono gli elementi chiave del film diretto da Carlo Fusco.

La storia si svolge in un villaggio nei pressi di Denver, in Colorado. Le riprese fatte in un piccolo comune dalla Moldavia sono, tuttavia, suggestive anche per un'atmosfera moldava, e non solo per lo specifico delle case , ma anche per le strade di ghiaia così familiari al pubblico romeno, come anche per gli interni che conservano caratteristiche rumene come il famoso dipinto dei proprietari di casa, anche se il regista dimostra una discrezione quasi frustrante per fornire i dettagli della vita dei due giovani. Frustrazioni che, inoltre, sono progettati apposta, per mantenere il pubblico in una vortice di presupposti, in verità relativa che, alla fine, cadrà per far posto a una realtà del tutto diversa.

Michael Martin (interpretato da Vin Bejleri) mostra a Esther (moglie interpretata da Ieva Lykos) una protezione toccante. Esther non si riprende dopo la perdita del loro bambino e cosi, il marito, si obbliga a ricorrere a qualsiasi cosa per scofiggere il suo disagio psicologico e il tormento del corpo che pare esiliato.

Complice è un collega presso l'ospedale (interpretato da Tom Sizemore), ma il rischio di qualcuno che potrebbe scoprire il furto dei farmaci diventa sempre più grande. Nel frattempo, la moglie trovatasi in un quasi totale degrado fisico e mentale non mostra segni di miglioramento. I guai di Michael sono esacerbati dal modo ripetitivo, di notte e sotto il peso di forti piogge. Gli elementi portano effettivamente ed in modo discreto ad un risultato inatteso, i viaggi quotidiani che Michael compie sembrano ad essere fuori dallo spazio e senza tempo, in cui i disturbi di superficie e la vera natura del personaggio, le cui erode progressivamente verso l'degenerativa psichica.

Dopo che il marito ha intenzione di rubare all' orbitorio dell'ospedale il corpo di un bambino, che poi lo posa tra le braccia di Esther, entrano in gioco detective Wiesel (interpretato ottimamente da Bruce Davison), che assieme al suo vice Goro Nagano (interpretato da Hal Yamanouchi) dovranno indagare.

Martha (Maia Morgenstern), la madre di Michael, ha lo scopo di rivelare i dettagli della biografia di suo figlio, elementi che il pubblico prendono il sopravvento e entrano così nel gioco imposto dal regista. Tuttavia, il climax del film non è il piccolo cadavere rubato (seguito anche un reato, vale a dire la morte di Carol, personaggio - interpretato da Daryl Hannah - azione intesa nella vita normale), ma la sconfitta della situazione che Carlo Fusco costruisce in modo così vigoroso e imprevedibile di modo che' il pubblico debba riconsiderare non solo l'intera azione del film, ma anche il ruolo di ogni personaggio.

Da questo punto di vista, il film "The Slider" segue i canoni classici di un thriller psicologico. Una lotta interiore che traspare da un personaggio all' altro, la psiche e il conflitto mentale che crea confusione e pericolose frustrazioni. Perché, alla fine, tutta questa azione dovrebbe rivelarsi solo il campo della malattia grave, una guerra psicologica che Michael porta da solo." I pensieri hanno le loro vite. Sono come gli animali nei boschi, le persone in una stanza o gli uccelli nell'aria", sono le parole di Carl Gustav Jung che appaiono sullo schermo alla fine del film.

E 'tempo di notare l'attrice con la sua interpretazione impressionante originaria di Botosani, Ieva Lykos, che deve affrontare un ruolo difficile, che richiede in primis una gestualita corporea espressiva ed elasticità per modellarsi perfettamente alle esigenze del partner. Esther riesce in tutto il film ad attirare l'attenzione su di se stessa, passando facilmente da stati depressivi / maniacali a momenti delicati o apparenti momenti di calma psichica. Senza parlare fino alla fine del film, Ieva Lykos riesce proprio in questa eccezionale capacità di trasmettere dolore, emozione, atmosfera interiore straziante. Impressiona in modo particolare il grido tormentato, in un silenzio muto, che ha il potere di guidare ancora di più l'osservatore verso il dramma profondo della storia. In realtà, si tratta di mantenere l'azione su una falsa pista, perché quest'ultima sia davvero inaspettata.

Un comentariu:

Evgheni Vodolazkin - LAUR. "Calea ta e grea, căci istoria dragostei tale abia începe"

"Laur" poate fi deopotrivă cartea vindecătorilor și a celor vindecați. "Laur" poate fi, asemenea, cartea inițierii. Î...